Călătoriile în timp, schimbările în trecut şi munca psihanalitică

30 Ianuarie 2017 2 comentarii

Marea problemă cu călătoriile temporale este intervenţia în cursul evenimentelor – este ea permisă sau nu? Dacă mă întorc în timpul meu şi iau o altă hotărîre decît cea luată deja, să zicem să mă însor cu altă femeie din cele pe care le-am refuzat atunci, oare nu produc o distorsiune şi fac imposibil prezentul meu, adică practic îl anulez şi MĂ anulez?

În serialul Startrek această chestiune este nu o dată dezbătută şi din ea derivă directiva primară, a neintervenţiei. Pare logică şi impusă de evenimente: nu te implici, ca să nu modifici ceva în viitor astfel încît să anulezi o secvenţă a viitorului tău, să te anulezi practic pe tine etc.

Dar dacă revenirea în timp şi modificarea trecutului e înscrisă în însăşi trama evenimentului şi o opţiune prevăzută a fi luată? Adică curgerea evenimentului are înscrisă şi ipoteza întoarcerii mele şi modificarea momentului din trecut care cred eu că trebuie revăzut şi adăugit? Da, mă întorc în timp şi iau altă hotărîre – nu mă mai însor cu T, ci cu A:? Lucrurile evoluează altfel sau sînt la fel, incluzînd şi această schimbare ulterioară?

Sau a treia variantă: orice modificare fac în trecut, ea nu schimbă radical prezentul? Prezentul suportă modificările trecutului şi este chiar consolidat de ele…

Nu cred ca putem schimba radical prezentul, chiar dacă avem posibilitatea să ne întoarcem acum în trecut, echipaţi cu înţelegerea noastră nouă asupra evenimentelor. Nu pentru că prezentul este o fatalitate, ci pentru că fluxul lui actual este suma tuturor posibilităţilor incluzîndu-le şi pe cele virtuale.

Mă gîndesc la celebra afirmaţie a lui Freud că lumea actuală este cea mai bună dintre lumi pentru că e singura posibilă…

În psihanaliză, putem produce modificări importante în prezent prin analiza momentelor (complexelor) critice, cum sînt variaţiile complexului lui Oedip. De fapt modul meu specific de a reacţiona faţă de cerinţele complexului. Dacă acest mod este nevrotic – şi nu văd cum ar putea fi altfel, pentru că nu cred în optimismul lui Freud cînd vorbeşte de soluţionarea pozitivă a acestui complex, ei bine el a influenţat prezentul într-un mod nevrotic. Adică e responsabil de nevroza actuală. Lichidînd acea „soluţionare” distorsionată a complexului, repar prezentul sau evit alte consecinţe nevrotice induse de ea.

Totuşi nu trebuie să punem prea mult preţ pe modificarea operată în trecut. În fond, sinele produce mereu dorinţe, este o maşină de dorinţe, şi acest lucru nu poate fi stopat. Iar modul cum le modific, pe aceste dorinţe pentru a fi acceptabile, chiar dacă poate fi etichetat drept „sănătos” – lucru de altfel discutabil – nu înseamnă, la urma urmei, nimic esenţial în viaţa reală. Acest aspect poate fi legat de concluzia de mai sus, în legătură cu modificarea fictivă a trecutului, atunci cînd am zis că „prezentul suportă modificările trecutului şi este consolidat chiar de ele”.

O consecinţă pentru psihanaliză ar fi că nu trebuie să ne grăbim să supunem pacientul unei analize riguroase decît dacă nevroza lui actuală este serios invalidantă. Dacă putem obţine rezultate bune printr-o muncă mai diluată, prin analiza viselor şi interpretare, atunci e de dorit să ne limităm la ele.


Articol de Ioan Ionuţ şi Marius Grozea

Ghita, episodul 7

13 Ianuarie 2017 2 comentarii

Revelaţiile d-nului Ghiţă au ajuns la episodul 7. Toate lumea se întreabă ce va urma. Televiziunile speculează. E treaba lor pentru că trebuie să facă bani pe chestii senzaţionale. Dar ce se vea să înţelegm noi? Simplu: că întreg sistemul e corupt. Punct. Adică, Ghiţă şi cei ca el au călcat strîmb dar nu sînt singurii. Adică şi cei care îi judecă au călcat strîmb. Ce ar rezulta de aici? Dacă eu am făcut aia-şi-aia nu pot fi judecat pentru că nici Ei nu sînt mai breji. Şi ajungem astfel la un blocaj. Instituţia judecătorească nu mai funcţionează. E, altfel spus, o elita care se sustrage… judecăţii.

Tipic românesc.

Mie îmi vine în minte următoarea situaţie: trec strada pe roşu şi poliţistul de la circulaţie mă opreşte, legitimează şi mă amendează. Eu mă apăr aşa: sînt eu singurul ins care a trecut pe roşu? iar, la o adică, în mod sigur tu, poliţistule, ai multe pe conştiinţă. Concluzia: nu poţi să mă amendezi.

Realitatea e că poliţistul poate să te amendeze, conform legii. Dar eu pot să apelez la instanţă ca să demonstrez că nu există fapta. Dar oare pot să spun în instanţă: cine este ăsta care mă judecă, e el curat, nu are nimic pe consţiinţă, poate, prin urmare, să fie considerat apt să constate fapta mea?

Genul ăsta de logică distorsionată este folosită de foarte mulţi „domni” care fac parte din elita politică a României de azi. Ei cred că nimeni nu poate judeca, pentru că nimeni nu e curat. Şi totuşi, avem nevoie de lege, chiar dacă legea este, paradoxal, exercitată de oameni care nu sînt perfecţi.

Altfel avem haos.

Categorii:Societate

Cam ce poti face in iarba

30 Decembrie 2016 Lasă un comentariu

Absoluta piesa:

Categorii:Societate

Huawei tare pe poziţii!!!

5 Decembrie 2016 2 comentarii

Huawei revolutioneaza industria marketingului lansînd o dată cu noile produse piese de top.

Dream It Possible (Live):

Şi versiunea video:

Şi mai ales Everybody’s Got To Learn Sometime:

Este imposibil să nu realizezi impactul muzicii bune. Să faci comerţ, să vinzi, pe tonuri muzicale este o idee fascinantă. Aproape că nu ai sentimentul atît de brutal al pragmatismului sau materialismului imediat. Într-adevăr, o idee genială.

Categorii:Societate

Românismele noastre dragi

12 Noiembrie 2016 1 comentariu

Un mesaj de interes public, o reclamă scurtă dar sugestivă, ne demonstrează că vaccinurile salvează veţile noastre şi ne îndeamnă astfel să ne vaccinăm. Ciudat e însă că numai cu cîteva momente înainte, ştirile mass-mediei ne comunicau un lucru îngrijorător, anume că nu există vaccinuri deşi Min Sănătăţii a promis că… şi că… Mă întreb şi eu, simplu: care e noima reclamei pro-vaccin? Să fie o ironie?

În alt context, un membru PSD declară la TV în plină campanie că apariţia imaginii d-lui Ponta pe afişele eletcorale ale altui partid nu este normală şi nici admisă de el. La numai cîteva minute distanţă, la acelaşi post tv, se difuzează o reclamă electorală a acelui alt partid cu precizare că îl susţin pe Ponta etc. etc.

Ca să ne demonstreze cît de gravă în consecinţe este alegerea d-lui Trump, reporterii de TV naţionale anunţă cu aerul unei catastrofe globale că bursa americană e în cădere… Ce mai. s-a dus dracului totul! După numai o zi constatăm că dolarul s-a apreciat (cel puţin la noi) şi se şopteşte timid că totul a revenit la normal, că se întrevăd noi oportunităţi etc.

Cioloş, birocratul fără cusur

4 Noiembrie 2016 4 comentarii

Nu ascund că am fost suprins să văd un afiş cît toate zilele cu figura lui Dacian Cioloş, premierul României, alături de sigla PNL. Un afiş electoral, deci. De ce suprins? Pentru că premierul a declarat de nenumărate ori că nu se amestecă în politică, nu candidează, nu mai vrea un nou mandat etc. Şi iată că apare senin pe afişul electioral de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat.

E drept că aparenţele sînt salvate – aparent! – de precizarea că el nu e mebru PNL. Şi-atunci, te întrebi, ce caută pe afiş? Explicaţia puerilă nu e mai puţin năucitoare: ar fi vorba de proiectul compus de premier pe care liberalii îl susţin fără rezerve. Dar proiectul cu pricina nu e de fapt un proiect ci o sumă de idei principale scrise la repezeală pe genunchi, cum se spune.

Despre dl Cioloş nu am avut niciodată altă percepţie decît că este birocratul tipic care excută din birou ceea ce i se cere fără nicio reacţie. Nu are opinii, nu are idei, nu are păreri personale, nu are nimic care să supere etc. El exprimă întotdeauna punctul de vedere oficial. Totuşi ne întrebăm cine emite acest punct de vedere oficial şi, mai ales, cine îi ordonă şi de unde (sic!) ce trebuie să facă?!

Despre drepturile minorităţilor sexuale

23 Octombrie 2016 3 comentarii

Democaraţie nu înseamnă admiterea automată a oricărei pretenţii minoritare. Înseamnă dreptul minorităţii de a-şi supune opţiunea votului general şi implicit dreptul minorităţii de a vota. Spun asta ca să înţelegem de ce nu trebuie să admitem pe motiv de drept democratic, automat, pretenţiile minorităţilor care se definesc prin alegerea sexuală. Totul trebuie supus votului iar rezultatul votului este totdeauna o chestiune de număr statistic. Nu poţi cîştiga un drept minoritar dacă nu este admis majoritar!

Dreptul la credinţă, la practicarea unei religii, nu este nici el garantat automat dacă acest drept contravine cumva intereselor generale. În politică acest aspect esenţial este mai bine ilustrat prin interzicerea oficială a partidelor naziste sau cu orientare antisemită! Şi ele, aceste partide, exprimă voinţa unor minorităţi. Totuşi nu sînt admise automat ca urmare a dreptului universal la asociere.

Dacă sîntem conştienţi de aceste aspecte, realizăm că nu putem introduce automat şi oficializa căsătoria între parteneri de acelaşi sex dacă această opţiune minoritară nu trece proba adeziunii majoritare. Putem discuta, comenta etc. pe acest subiect. Şi ăsta cred că este un mare pas pe care minorităţile sexuale trebuie să-l aprecieze la justa valoare.

Cred că orice alt comentariu este de prisos.

 

Categorii:Societate
%d blogeri au apreciat asta: