O vizită la Muzeul Freud din Viena

2 iulie 2016 Lasă un comentariu

Bergasse este o stradă celebra în Viena chiar şi astăzi. Casa părintelui psihanalizei este şi astăzi la fel de renumită şi căutată, poate chiar mai celebră, cunoscută fiind de turiştii din lumea întreagă. La fel de emoţionaţi îi caută vizitatorii binecunoscuta adresă, coborînd pe stradă după ce au fost curioşi să petreacă puţin timp şi prin parcul care îi poartă numele. Dacă în parcul Sigmund Freud nu găsim nimic care să amintească de Freud, în afară de nume, rămînîndu-ne doar să ne imaginăm o plimbare a lui Freud prin acest parc înainte de a se întoarce acasă la lucrul cu pacienţii, strada anunţă numele Freud de departe. În plus, nu putem să nu observăm nici Café Freud, unde, deşi poate Freud nu obişnuia să meargă, spunîndu-se că el ar fi fost client obişnuit în Café Landtmann, ne duce cu gîndul la epoca descoperirilor importante psihanalitice. La dezbaterile pe aceste teme care puteau avea loc şi prin cafenelele epocii.

În drum spre Freud, Viena îşi păstrează asocierile cu psihanaliza. Pe aceeaşi stradă se află un cabinet de psihoterapie. Pe alte străzi la fel, nu poţi să nu observi plăcuţele aurite şi uşile ca de epocă ale cabinetelor de psihoterapie psihanalitică. Nu ai cum să uiţi că te afli în oraşul în care a fost dezvoltată psihanaliza.

Te întîmpină o cronologie a apariţiei operelor lui Freud şi altor evenimente din epocă urcînd scara. Apeşi pe sonerie ca şi cînd ţi-ai fi anunţat vizita înainte, primeşti un gadget care se foloseşte ca un telefon mobil, de pe care poţi asculta explicaţii înregistrate legate de fiecare cameră în care te afli. Sau le poţi asculta stînd că în vizită într-una din camere şi privind la ce se află în jur. Ceilalţi vizitatori privesc în jur plini de interes, respect şi ascultă ghidul audio. “It is great,” auzi în jur vorbind un grup.

Canapeaua a rămas în Londra, însă putem vedea un mic model într-una din săli, unde, pe lîngă mobilele şi obiectele lui Freud, se află poze din viaţa sa şi cu reprezentanţii de seamă ai psihanalizei. La fel, este expus cufărul folosit de Freud în călătoria spre Londra. Cufărul a fost donat muzeului din Viena de către Anna Freud în anii 1970.

Vedem expuse pagini din lucrările principale din istoria psihanalizei, ale lui Freud însuşi şi ale altor autori şi colaboratori. Interpretarea viselor, Viitorul unei iluzii, Dostoievski şi paricidul, se află expuse aici, alături de scrisori de mînă aparţinînd lui Freud. Toate momentele din cercetările psihanalitice sunt prezente, dar şi momente din istoria personală, a familiei lui Freud.

Bineînţeles că nu se poate să nu ne atragă atenţia sala de aşteptare a lui Freud, cu biblioteca sa conţinînd cărţi valoroase din cultura lumii, o colecţie de antichităţi, o canapea, dar nu cea pentru şedinţe de analiză, cîteva scaune de epocă şi un birou. Mai înainte, la intrare, am putut vedea două pălării, un baston şi un parfum, semn că Freud ar putea fi acasă, ocupat cu pacienţii săi.

Două camere sunt dedicate Annei Freud şi altor psihanaliste şi foste paciente care au avut un rol în psihanaliză, printre care Lou Salome, Marie Bonaparte, Helene Deutsch, Emma Eckstein. Sabina Spielrein. Tot aici găsim informaţii despre complexul Oedip, despre care ni se spune că se află la baza psihanalizei, şi alte concepte precum isterie, dar şi informaţii despre trecerea de la pacient al lui Freud la psihanalist.

Viena poate însemna lucruri multe şi diferite pentru fiecare turist, care are deja o imagine despre ce ar dori să viziteze. Putem vedea diverse simboluri în magazinele de suveniruri, printre care în unul din ele care nu are legătură cu Muzeul Freud- şi portofele Freud, caiete cu poza lui, dar şi cărţi serioase, biografia scrisă de Peter Gay, precum şi operele scrise de Freud. Printre trăsurile de epocă apreciate de turişti nu se poate să nu ne vină în minte secvenţe din filmele despre Freud şi descoperirile sale. Totul parcă ajută la reconstituirea atmosferei epocii în oraşul în care Freud şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.

Muzeul Freud continuă să fie un loc în care se organizează dezbateri pe teme psihanalitice. În ziua în care l-am vizitat era un anunţ cu o prelegere pe tema Primului Război Mondial şi al nevrozelor de război şi traumelor Holocaustului.


Articol de Ana Drobot

Influenţa profundă a psihanalizei

Psihanaliza a avut un rol extrem de important în viaţa fostului arhiepiscop din El Salvador, Oscar Romero (1917-1980), schimbîndu-i caracterul. Înainte de a avea contact cu psihanaliza, Romero îi sprijinea pe cei bogaţi şi puternici, şi era un cleric autoritar şi rigid. După, îi sprijinea pe cei săraci şi slabi, şi condamna violenţa şi nedreptatea din El Salvador; de aceea a fost asasinat. A fost beatificat de Biserica Romano Catolică, beatificarea fiind ultima treaptă înainte de canonizarea ca sfînt.

Romero a ajuns la psihanaliză în urma stărilor de anxietate şi depresie. A uimit prin abilitatea de a se adapta la noile situaţii pe care le înfrunta ca arhiepiscop. Se pare că dorinţa de a-şi înţelege inflexibilitatea şi scrupulozitatea l-a ajutat să ajungă la o asemenea flexibilitate prin rugăciune, introspecţie şi analiză. Astfel a ajuns să fie mai apropiat de oamenii de rind, de colegii săi preoţi şi să asculte cu atenţie şi răbdare o dezbatere de opt ore.

Prezentare de Ana Drobot.

Citeşte textul original la adresa: http://www.nypsi.org/#News/The_Powerful_Influence_of_Psychoanalysis

Dezordinea, cuvintul cheie la romani

27 aprilie 2016 Lasă un comentariu
Am vazut ca exista foarte multe explicatii la intrebarea De ce este Romania altfel. Unele psihologice – legate de o presupusa psihologie tipica romanului – altele istorice sau sociologice etc. Niciuna nu a subliniat insa un aspect care nu poate fi negat: dezordinea, gustul pentru „face fiecare dupa capul lui” sau anarhie. Nu o anarhie revolutionara, constructiva in sensul impunerii uneor idei noi, geniale, si nici una pur distructiva de dragul de a distruge. Nu. Pur si simplu dezordine, si mai ales una inconstienta. Romanul nu face din dezordine un ideal si nici nu face dezordine cu scop. Pur si simplu, nativ si consecvent el nu poate fi ordonat. Este starea lui naturala sa nu iubeasca ordinea.
Intr-un stat modern, ca cel pe care pretindem ca-l sustinem, dezordinea este cancer. Un start guvernat prin legi porneste de la premiza ca fiecare cetatean iubeste ordinea. Daca lucrurile nu stau asa, atunci statul modern se dezintegreaza ca o cladire veche demolata cu dinamita. Asta este imaginea de fond.
Nu trebuie sa fii filozof, sociolog sau psiholog ca sa intelegi ce vreau sa spun aici. Dezordinea este termenul cheiei care explica totul.
Chiar si pe planul psihoterapiei exista efecte grave ale dezordinei. Cind un anume doctor observa ca romanii nu iubesc auto-analiza nu avea habar de motivul acestui refuz. Dezordinea este explicatia. Auto-analiza necesita ordine, disciplina, consecventa, seriozitate etc. Toate acestea sint dinamitate de dezordine.
Sint rare cazurile care se abat de la aceasta lege. Atit de rare incit atunci cind cunosti un om ordonat in chip natural esti pur si simplu in extaz. Adica normalitatea la nivelul individului ti se pare o exceptie. Si nu gresesti gindind asa, pentru ca este intr-adevar o exceptie.
Dezordinea afecteaza toate institutiile. Eram o data la o biblioteca publica a unei tari europene, la noi, care nu s-a deschis conform programului la ora afisata. Am fost derutat pentru ca la ei nu se intimpla asa ceva. Dar si mai mult m-a surprins faptul ca nimeni dintre angajati nu a venti sa anunte anomalia. Curind, dupa vreo 15-20 de minute a aparut totusi cineva care ne-a informat ca biblioteca nu s-a deschis (sic). Era, evident, un angajat roman!!!!
Categorii:Societate

Plantele şi nevroza

24 ianuarie 2016 2 comentarii

Există două atitudini diametral opuse faţă de eficienţa medicală a plantelor: una afirmă că acestea fac minuni, alta că, dimpotrivă, nu au nici un efect. Adepţii medicinei alopate sînt convinşi că civilizaţia noastră a făcut salturi uriaşe în tratamentul bolilor şi afecţiunilor diverse cu ajutorul medicamentelor. Plantele sunt, altfel spus, depăşite.

Adepţii tratamentului naturist, cred, evident, că acesta este cheia rezolvării problemelor de sănătate, care nu se limitează la gripă sau un stomac deranjat, ci atinge şi sfera maladiilor fără leac, cum ar fi cancerul.

Experienţa arată că nimeni nu are dreptate. Chiar dacă medicamentele nu fac nici de departe ceea ce pretind, nu înseamnă că plantele le pot înlocui cu succes.

Am citit recent că există ceaiuri de plante care vindecă nevroza şi depresia. În mod cert cei care cred în aşa ceva nu ştiu exact ce sînt nevroza şi depresia. Cum se întîmplă adeseori în rîndurile publicului fără experienţă, ei cred că nevroză şi depresia sînt similare cu stresul. La drept vorbind, foarte puţină lume ştie ce este stresul, şi de aici vine uşurinţa cu care îl pune pe acelaşi plan cu nevroza.

În al doilea rînd, credinţa în puterea vindecătoare a ceaiurilor mai ascunde şi o alta, mai veche, care consideră că bolile mintale sunt determinate de cauze somatice. Se pare că la decenii după dispariţia lui Sigmund Freud lumea nu s-a obişnuit încă cu ideea că nevroza nu are un substrat organic. La fel şi cu depresia, deşi, în cazul ei, poate exista uneori o cauzalitate chimica, mai exact intoxicaţia cu alcool.

Nici nevroza, la modul general, şi nici depresia nu pot fi tratate cu ceaiuri. Nici măcar ameliorate. Soluţia de doi bani cu aplicabilitate absolută în acest cazuri nu există. Ştiu că îi vom dezamăgi (dacă nu şi intriga) pe mulţi susţinînd cele de mai sus. Vrem soluţii simple, care să nu necesite costuri şi efort, pentru rezolvarea marilor noastre probleme de viaţă. Din nefericire, ele nu există. Chiar dacă, pînă la un punct, efectul placebo (gen “credinţa ta te-a vindecat” din Biblie ) funcţionează asociat cu remediile simple, dacă urmărim cazul tratat constatăm că o scurtă şi rapidă vindecare este urmată de un nou atac al maladiei respective, poate chiar mai virulent, pe fondul disperării că soluţia simplă nu funcţionează. De aici lucrurile se complică din ce în ce mai mult…

Deci, ca să concluzionăm, nu putem vindeca, nici măcar ameliora nevroza şi depresia cu ceaiuri. Cei care cred contrariul ar putea consulta cu succes cartea fundamentală a lui Freud intitulată Introducere în psihanaliză!

Detalii despre carte aici.

Din nou despre psihanaliza

9 decembrie 2015 Lasă un comentariu

Chiar daca lumea nu e interesata de ce se mai face sau spune pe tema Freud, iata ca ici si colo mai auzim si la noi acest nume legat de concepte ca identificarea cu agresorul sau sublimare. E vorba de o profesoara care se ocupa cu tratarea copiilor-victima intr-o maniera profesionala. Da, ai citit bine: profesionala. Adica nu cu teste idioate si calitatea inteligentei sau masuratori „psihologice” care sa ateste (sic) cit de grav este atins copilul nostru. Ci cu mijlocele psihanalitice, clasice, de interpretare a simptomelor. Si de aici, tratarea lor cu acel umanism si empatia specifice freudismului la origini.

In secolul materialismului si mecanicismului care domina azi viata noastra sociala, este interesant sa gasesti stropi de freudism aplicat acum si aici, si nu exilat in muzeele istoriei evolutiei conceptelor despre psyche.

Inteleg perplexitatea „expertilor” care nu au habar cu ce sa maninca psihanaliza. E mai comod sa o incui in vitrinele imaginare ale muzeelor gindirii decit sa-i rasfoiesti paginile complexe si sa remarci actualitatea ei. Lenea in gindire, oportunismul las, si altele la fel, sint fara indoiala pecetea inconfundabila a secolului nostru.

Categorii:Uncategorized

Furăm din foame sau din nărav?

15 august 2015 1 comentariu

În România există locuri unde cercetarea arheologică poate fi o activitate periculoasă pentru autori. Este ce ne confirmă o informaţie publicată de Hotnews despre vandalizarea unui sit din zona Valsui de unde s-a furat pur şi simplu pînza de sac cu care eraua coperite oseminte dezgropate recent. Dar să cităm comentariul unuia dintre arheologi:

„Avem o sapatura in dezvoltare, practic am continuat lucrarile aici unde este o acumulare de fosile, de oase si probabil dintr-un exces de curiozitate, cineva a deranjat situl, aducand distrugeri materiale. Oasele sunt fragmentate, sunt sparte, a disparut o bucata de panza fara valoare, dar dupa cum vedem, a capatat o valoare pe care noi nici nu o banuiam, de vreme ce a disparut! Vom incerca sa mai salvam ce a mai ramas. Vom incerca sa le extragem repede, pentru ca, asa dupa cum vedeti, avem probleme. Nu aveam de ce sa le extragem repede, tocmai ca sa le consolidam. Ieri le-am consolidat si astazi trebuia sa le scoatem de maniera profesionala. Dar, asta este situatia, am venit in <tinutul ororilor>, cum spuneau colegii mei de la Cluj! Eu vad ca un fel de viol, aceasta vandalizare a sitului. Sper macar ca au fost sapte, numarul fatidic al violatorilor „, a spus profesorul dr. Vlad Codrea, de la Universitatea din Cluj.

Sigur că nu putem pune fapta violatorilor pe acelaşi plan cu furtul pînzei de sac. Acesta din urmă ni se pare simptomatic pentru starea de sărăcie care domneşte de ani buni în Moldova. Dacă ajungi să furi pînză de sac e… grav. Deci nu faptul de a afura cît mai ales ce furi poate fi un indicator de nivel de trai!!!

S-a întîmplat şi în Bucureşti cînd posesorul unei Dacii arhaice a descoperit că maşina a fost spartă şi s-a furat rezerva. Păgubaşul observa: „O rezervă multi-peticită care nu valora nimic. Probabil că hoţii furau ca să nu-şi piardă îndemînarea.” Interesant este că fapta s-a comis în parcarea unei mînăstiri din capitală (parcare păzită!).

Deci foamea, deprinderea şi… ce ar mai fi? Unii vor zice lipsa culturii. Cam asta este aprecierea formală care se aplică acestor fapte de către oamenii cu bun simţ. Ar îsemna să nu înţelegem ce nseamnă în fond foamea şi spectrul unei existenţe fără orizont într-o parte o României care a încremenit în timp…

Mai rămîne totuşi deprinderea, năravul… Deci ce să fie foame, nărav sau amîndouă?

Informaţia integrală se află la:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20356364-vaslui-sit-arheologic-unde-fusesera-descoperite-fragmentele-unui-schelet-elefant-gigant-aproape-distrus-dupa-fost-furata-panza-sac-care-fusese-acoperit-scheletul.htm

Categorii:Societate

Un act ratat la plajă

26 iunie 2015 4 comentarii

La plajă observ o doamnă singură şi din vorbitul la mobil înţeleg că e măritată şi are un copil. Discută cu copilul şi îi spune: hai ca mai am doar o liniuţă şi rămîn fără. Urmează însă şi alte discuţii scurte, cu diferite alte persoane, apoi din nou cu copilul rămas acasă pe care doamna îl învaţă ce să facă pînă se întoarce ea de la plajă. Pare o mamă preocupată de datoriile sale şi totuşi… Mă întreb de ce a rămas cu o singură liniuţă? Ştiind că pleacă la plajă şi lasă copilul singur, de ce oare nu şi-a pus mobilul în priză ca să se asigure că are toate liniuţele, adică e full încărcat?

Pentru oamenii obişnuiţi această omisiune e o simplă întîmplare fără sens, pentru noi, care l-am citit pe Freud, ea are sens şi semnificaţie şi chiar poartă numele de act ratat. E vorba de o eroare de genul omisiunii care se substituie intenţiei conştiente a persoanei trădînd o alta, contrară, inconştientă. Care să fie în cazul nostru cealaltă intenţie?

Mai mult ca sigur că e vorba aici de dorinţa mamei de a-şi petrece timpul la plajă fără a fă deranjată prea tare (mult) de copil. Să-i zicem un soi de mini-vacanţă în care să stea bine mersi singură, şi să-şi vadă de ale sale – în acest caz bronzarea şi tot ritualul respectiv. Dar de ce această dorinţă trebuie să fie inconştientă şi se trădează printr-o omisiune?

Simplu, pentru că ea contravine obligaţiilor de mamă care solicită legitim tot timpul acordat copilului. Este evident că datoria de mamă domină interesul egoist. Şi de aceea dorinţa de a mai scăpa de grija copilului este refulată. Omisiunea însă o face actuală: neavînd suficientă baterie la mobil, mama este scutită de ore lungi de convorbiri plicticoase şi-l poate expedia pe cel mic fără jenă.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

%d blogeri au apreciat asta: