Prima pagină > Practica de zi cu zi > Incendii devastatoare

Incendii devastatoare

În contextul subiectului anterior îmi amintesc de visul unei paciente. Ea visase o scenă de coşmar, cu incendii devastatoare şi cum din tot acest prăpăd scăpase ea şi soţul ei. De fapt venise la psihanaliză cu o problemă acută ce implica relaţia ei cu soţul. O relaţie pe muchie de cuţit, o relaţie care îi amputa respectul de sine şi o plasa pe o poziţie de inferioritate umilitoare. Este clar că pacienta nu luase nicioadată atitudine împotriva stării de fapt din domiciliul conjugal. Nu spusese nicodată un răspicat NU, nu îndrăznise să riposteze, să-şi manifeste dezacordul cu cel care o umilea în mod injust. Era pasivă – poate din frică – poate din blîndeţe; puţini oameni au tăria să se exprime categoric, să protesteze energic – agresivitatea este stopată, frînată, refulată. Această agresivitate refulată penetrase visul, era chiar substanţa lui. Totuşi, cum visul este, ca şi simptomul isteric, o tentativă de conciliere între opuşi, el nu merge mai departe, nu-l nimiceşte pe adevăratul agresor, pe soţ. Visul este o jumătate de pas spre realizarea dorinţei de a-l nimici. Cîtă patimă pune el în scenă: incendii devastatoare! Ca şi cum ar zice: Să se aleagă praful de tot!

Anunțuri
  1. Marilena S
    13 Martie 2011 la 21:44

    Buna,
    Ma bucur ca v-am gasit. Lucrez si eu in psihoterapie dar nu am stiut pina acum ca analiza visului poate fi utila asa cum se pare din ce scrieti. M-a impresionat cum ati procedat cu visul si as vrea sa stiu daca toate visele cu catastrofa pot fi explicate la fel. Sau pe aproape. Am persoane care viseaza , imi spun visele si am gasit multe asemanari. Multumesc anticipat.

    Marilena.

  2. 14 Martie 2011 la 7:29

    De regula visele nu pot fi identice. Ele se interpreteaza pentru fiecare caz in parte. Totusi acest tip de vise il gasim foarte raspindit, la foarte multi oameni. Exista posibilitatea ca sensul sa fie identic. Totusi e nevoie de prudenta cind interpretam pentru a nu forta si impune pacientului idei care ne apartin.

  3. Marilena S
    14 Martie 2011 la 16:59

    Ma bucur ca mi-ati raspuns atit de prompt. Da, am inteles si eu ca nu merge la toata lumea. Totusi trebuie sa fie pe undeva un algoritm. Ca sa fiu mai explcita, cum se procedeaza?

  4. 15 Martie 2011 la 21:09

    In actul terapeutic – si nu numai – visul este principalul jalon de orientare. Exista o parere gresita in psihanaliza ca transferul si analiza lui este totul. Realitatea e alta. Daca vrei sa vezi precis ce se află activat in mintea omului – mintea inconştienta, evident – trebuie sa te ocupi de visele lui. Altfel ramii la suprafata lucrurilor. Problema e ca minuirea viselor (interpretarea) este foarte dificila. Se deprinde greu, in ani. Cere o munca sustinuta si fara garantii 100%. Asta ii sperie pe toti grabitii care vor sa practice psihoterapie peste noapte. De aceea nu se foloseste aceasta metoda la scara care se impune.
    Noi am publicat o sectiune pe site despre interpretaea viselor in psihanaliza, cu exemple comentate. Avem si cursuri online, care merg mai departe: Freud si visele, Jung si visele, Metode de interpretare a viselor. Acest din urma curs are si o sectiune de practica in care esti asistat la analiza unui vis personal. Mai este si forumul care si el are o sectiune dedicata exclusiv interpretarii viselor. Deci, iata resurse online care pot fi consultate cu profit. Mai e nevoie si de seriozitate si rabdare.

    • Marilena S
      21 Martie 2011 la 14:16

      ma intereseaza cursurile dar vreau sa stiu daca eliberati si diploma.

  5. matusa dora
    17 Martie 2011 la 18:38

    Am citit ca visele dupa opina psihanalistilor se refera la sex. Atunci toti care viseaza au tulburari de acest ordin?

  6. 18 Martie 2011 la 9:39

    Freud nu a afirmat niciodata ca toate visele sint sexuale. In cartea sa Interpretarea viselor a ilustrat cu vise care nu au semnificatie sexuala. Chiar primul vis interpretat de el, Visul injectiei Irmei, nu este reductibil la sexualitate ci la sentimentele de vinovatie ale medicului Freud pe care le mascheaza si le deplaseaza asupra unui confrate.

  7. dorualead
    18 Martie 2011 la 18:19

    Am avut recent un vis in care faceam sex cu o tipa de la serviciu. Am 24 de ani si sint iunsurat. Nu m-am gindit la tipa din vis si nu pricep de ce visul meu arata asa ceva. Daca nu e vis de sex ce este?

  8. 20 Martie 2011 la 8:23

    Nu este neaparat un vis de sex, cum zici. „Limbajul” poate fi sexual dar continutul visului poate avea alta coloratura. Poate ca fata de „tipa de la serviciu” ai o aversiune – de multe ori femeile mai ferme si sigure pe ele trezesc sentimente ostile, agresive chiar, la barbati. Oricum actul sexual are si o conotatie agresiva (si la propriu si la figurat), visul se poate explica pe aceasta cale.

    • dorualead
      21 Martie 2011 la 14:10

      Tipa e chiar sefa mea. A venit de citeva saptamini cu o pila. Nu are pregatire dar stii cum e acum cu discriminarea pzitiva. E tipul ala de femeie a dracului imbracat in costum si lasa o impresie de scrobita. Nu am avut nici o atractie de acest gen.

  9. 22 Martie 2011 la 7:54

    Nici nu e atractie „de acest gen”, asa cum am spus.

  10. Lili
    7 Aprilie 2011 la 19:30

    Dorualead

    Eu vreau sa prezint o interpretare a visului tau raportata la relatiile barbat -femeie ,respectiv subaltern-sefa astfel:
    -in constientul tau : aceasta tipa ti-e antipatica ca femeie pe de o parte si sub nivel de pregatire ca sefa,pe de alta parte; ai dori sa schimbi lucrurile sau sa o domini cumva si iti refulezi aceste dorinte ,avind in vedere relatia de subordonare fata de ea;
    -in subconstientul tau : iti rezolvi refularile printr-un mecanism de descarcare manifestat in vis ,intr-un context in care exista un procent foarte ridicat sau stii cu siguranta ca poti sa o domini ,respectiv ca barbat (si nu ca subaltern ).

    • 17 Aprilie 2011 la 7:17

      E tentanta aceasta perspectiva dar din nefericire nu si exacta ca, de altfel, orice abordare feminista. Motivul? Barbatul nu are nicidecum un ascendent (dominatie) asupra femeii in plan sexual. E un lucru elementar si comentat demult de specialistii de pretutindeni. Sexualitatea masculina are lipsuri substantiale ca si imaginea despre sine a barbatului identificat cu penisul sau sau cu „performantele” acestuia.

  11. 14 Aprilie 2012 la 14:34

    Pentru Jung, focul reprezinta transformare spirituala. De asemenea, focul poate indica o disputa intre persoane.

    • ionul
      17 Aprilie 2012 la 14:57

      Nu putem interpreta „dupa Jung ” si nici chiar „dupa Freud”. Trebuie sa avem in vedere problemele visatorului in primul rind.

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: