20% depresivi în România!
Aflăm din mass-media că 20% din români suferă de depresie! Şi totuşi nimeni nu se adresează specialistului, psihanalistului în speţă. Fraţilor, nu staţi cu depresia că vă distruge viaţa. Depresia este tratabilă prin psihanaliză.
Pesimism sau realism?
De reţinut avertismentul principelui Radu de România într-un interviu difuzat de RFI: Să nu subapreciem capacitatea noastră de a face totul praf! Se referea la lamentabila stare a instituţiilor din România şi la instituţional în general, în contextul în care România face parte din UE şi NATO. Adică avem actualizarea legilor la 24 de ore în sincrom cu UE, dar viaţa noastră nu s-a schimbat pe linia autoritarismului instituţional, al corupţiei, cinsimului, incompetenţei etc. Trebuia imprimat tot interviul pentru rara calitate de a fi lucid în momentele de criză de care dă dovadă Principele. Şi fără să supere pe nimeni, fără bîrfa publică de care ne-am săturat cu toţii.
Întrebat de ce l-a atacat preşedintele pe rege, el răspunde simplu: Nu ştiu; nu vreau să ştiu. Şi noi rămînem cu impresia că atacul nu poate fi calificat pentru că este un act gratuit, ca majoritatea din politica noastră recentă.
Românii nu mai luptă pentru raţia zilnică
Este interesant cum în perioada de criză financiară, ca cea pe care o trecem acum, se mai vorbeşte despre reduceri şi supraoferte. Ca şi cum firmele, afectate masiv de diminuarea bugetelor noastre, îşi pot permite să mai piardă ceva scăzînd preţurile. În realitate, preţurile cresc la noi, de sărbători, aşa cum am observat în nenumărate rînduri. Vînzătorul are dificila sarcină să ne facă să credem că nu-i aşa. Şi cum noi nu vrem criză, aşa cum nu puteam admite că tata şi mama nu au bani, ne prindem în jocul perfid al reclamelor şi de punem pe samba. Remarcam cu puţini ani în urmă că în timp ce occidentalii fac rezerve la bani, fapt care reiese din scăderea vănzărilor, la noi procesul era invers: se cumpăra şi mai mult! Românul trăieşte sub imperiul principiului plăcerii şi al negării realităţii exterioare. Are experienţă în penurie, pe de o parte, dar are şi o uşurătate în a aborda asperităţile vieţii pe care crede (conştient sau nu) că la îndreaptă Eternul. De fapt este o lipsă patologică (genetică?) la nivelul instinctului de conservare. Mult cocoloşit de “grija” parentală a partidului comunist, el a uitat să mai lupte pentru raţia zilnică.
Moştenirea occidentului
De ce am impresia că în urma cu 15-20 de ani erau mai mulţi amatori de psihanaliză decît azi, la noi? E o chestiune statistică, atît cît pot să-mi dau seama. Dar nu e numai atît. Lumea e azi mai blazată – adică obişnuită cu răul fără nume – şi mai frenetică totodată, mai atrasă sau fascinată de consum. Obiecte de consum, hrană diversificată, excursii halucinante peste hotare şi altele de acelaşi gen (să nu uităm de poveştile nesfîrşite pe care le înşiră mass-media). Se poate dispensa de interioritatea psihică şi de nevoile ei. Iar chestia asta îmi aminteşte – cum se putea altfel? – de lamentările lui Jung cum că oamenii au pierut controlul şi sînt total pradă vieţii haotice inconştiente! Pericolul ăsta care i-a năruit pe occidentali ne ameninţă pe noi azi. E moştenirea “din afară”. Cam tot aşa cum europenii mergeu în Americi ca să ducă sifilisul sau gripa. Ce paradox!
Psihanaliza blazatului
Astăzi se scrie despre psihanaliză ca despre o disciplină de muzeu, ceva de care ai auzit vag, căci s-a născut cu 2 secole în urmă şi de care nu ai poftă să mai auzi altceva decît lucruri absolut ştiute de toată lmea. Cu psihanaliza, azi, este ca şi cu turismul într-o ţară străină – ţi se arată locurile pitoreşti, e adevărat, dar locuri cunoscute de toată lumea. Nu există niciun element de surpriză pentru că ai văzut tu în vreo poză cam cum arată cutare oraş cu monumentele lui istorice. Ce se adaugă este o confirmare vie, live, a ceea ce ştiai. La fel şi cu psihanaliza – ştiai că face şi drege ceva cu sufletul (psihicul, ca să folosim un limbaj adecvat cercetării psihologice) . Cînd ştii toate astea pe dinafară – locuri comune, cum am sugerat – ideea că psihanaliza este o metodă de tratament nu te mai interesează. De aceea vin unii cu trăznăi – nimic de substanţă – şi pretind cu impertinenţă că ei fac şi dreg cutare şi cutare pentru a induce în tine, turistul blazat, o undă de interes nou. De fapt nimeni nu (mai) face nimic.
Şi totuşi psihanaliza rămîne la fel de eficace ca şi odinioară – rămîne doar să-ţi alungi plictisul şi să scormoneşti în scrieri vechi şi atît de actuale!
TV mania în România
83% dintre români privesc constant la TV şi mai ales emisiunile informative, dezbaterile… Dacă e aşa, e de rău! O masă de manevră gigantică pentru politicieni şi comercianţi. Oare cîţi sînt conştienţi că televiziunea este o fabrică de iluzii (ca şi cinema-ul) ? Cîţi realizează că marota libertăţii în capitalism înseamnă de fapt uniformizare şi stupidizare? Nimeni, probabil, sau poate restul procentului al celor care nu privesc constant sau deloc. Există oare şi eliberaţi de televizor? Oamenii liberi să stea cu gîndurile lor – poate marginalizaţi de acele gînduri “ale lor”? Sau ăştia sînt dependenţi de ziare, de radio?
Indiscutabil că ai un comfort imens şi o pace cvasitotală atunci cînd faci abstracţie de TV, ziare şi radio. Am avut o experienţa îndelungată cu lipsa oricărui interes pentru TV şi restul. O experienţă pe care nu o regret acum.
Comentarii recente