Psihanaliza noastra de zi cu zi

Marea problemă cu călătoriile temporale este intervenţia în cursul evenimentelor – este ea permisă sau nu? Dacă mă întorc în timpul meu şi iau o altă hotărîre decît cea luată deja, să zicem să mă însor cu altă femeie din cele pe care le-am refuzat atunci, oare nu produc o distorsiune şi fac imposibil prezentul meu, adică practic îl anulez şi MĂ anulez?

În serialul Startrek această chestiune este nu o dată dezbătută şi din ea derivă directiva primară, a neintervenţiei. Pare logică şi impusă de evenimente: nu te implici, ca să nu modifici ceva în viitor astfel încît să anulezi o secvenţă a viitorului tău, să te anulezi practic pe tine etc.

Dar dacă revenirea în timp şi modificarea trecutului e înscrisă în însăşi trama evenimentului şi o opţiune prevăzută a fi luată? Adică curgerea evenimentului are înscrisă şi ipoteza întoarcerii mele şi modificarea momentului din trecut care cred eu că trebuie revăzut şi adăugit? Da, mă întorc în timp şi iau altă hotărîre – nu mă mai însor cu T, ci cu A:? Lucrurile evoluează altfel sau sînt la fel, incluzînd şi această schimbare ulterioară?

Sau a treia variantă: orice modificare fac în trecut, ea nu schimbă radical prezentul? Prezentul suportă modificările trecutului şi este chiar consolidat de ele…

Nu cred ca putem schimba radical prezentul, chiar dacă avem posibilitatea să ne întoarcem acum în trecut, echipaţi cu înţelegerea noastră nouă asupra evenimentelor. Nu pentru că prezentul este o fatalitate, ci pentru că fluxul lui actual este suma tuturor posibilităţilor incluzîndu-le şi pe cele virtuale.

Mă gîndesc la celebra afirmaţie a lui Freud că lumea actuală este cea mai bună dintre lumi pentru că e singura posibilă…

În psihanaliză, putem produce modificări importante în prezent prin analiza momentelor (complexelor) critice, cum sînt variaţiile complexului lui Oedip. De fapt modul meu specific de a reacţiona faţă de cerinţele complexului. Dacă acest mod este nevrotic – şi nu văd cum ar putea fi altfel, pentru că nu cred în optimismul lui Freud cînd vorbeşte de soluţionarea pozitivă a acestui complex, ei bine el a influenţat prezentul într-un mod nevrotic. Adică e responsabil de nevroza actuală. Lichidînd acea „soluţionare” distorsionată a complexului, repar prezentul sau evit alte consecinţe nevrotice induse de ea.

Totuşi nu trebuie să punem prea mult preţ pe modificarea operată în trecut. În fond, sinele produce mereu dorinţe, este o maşină de dorinţe, şi acest lucru nu poate fi stopat. Iar modul cum le modific, pe aceste dorinţe pentru a fi acceptabile, chiar dacă poate fi etichetat drept „sănătos” – lucru de altfel discutabil – nu înseamnă, la urma urmei, nimic esenţial în viaţa reală. Acest aspect poate fi legat de concluzia de mai sus, în legătură cu modificarea fictivă a trecutului, atunci cînd am zis că „prezentul suportă modificările trecutului şi este consolidat chiar de ele”.

O consecinţă pentru psihanaliză ar fi că nu trebuie să ne grăbim să supunem pacientul unei analize riguroase decît dacă nevroza lui actuală este serios invalidantă. Dacă putem obţine rezultate bune printr-o muncă mai diluată, prin analiza viselor şi interpretare, atunci e de dorit să ne limităm la ele.

–
Articol de Ioan Ionuţ şi Marius Grozea