Archive

Archive for the ‘Rutine şi rutinaţi’ Category

Românismele noastre dragi

12 Noiembrie 2016 1 comentariu

Un mesaj de interes public, o reclamă scurtă dar sugestivă, ne demonstrează că vaccinurile salvează veţile noastre şi ne îndeamnă astfel să ne vaccinăm. Ciudat e însă că numai cu cîteva momente înainte, ştirile mass-mediei ne comunicau un lucru îngrijorător, anume că nu există vaccinuri deşi Min Sănătăţii a promis că… şi că… Mă întreb şi eu, simplu: care e noima reclamei pro-vaccin? Să fie o ironie?

În alt context, un membru PSD declară la TV în plină campanie că apariţia imaginii d-lui Ponta pe afişele eletcorale ale altui partid nu este normală şi nici admisă de el. La numai cîteva minute distanţă, la acelaşi post tv, se difuzează o reclamă electorală a acelui alt partid cu precizare că îl susţin pe Ponta etc. etc.

Ca să ne demonstreze cît de gravă în consecinţe este alegerea d-lui Trump, reporterii de TV naţionale anunţă cu aerul unei catastrofe globale că bursa americană e în cădere… Ce mai. s-a dus dracului totul! După numai o zi constatăm că dolarul s-a apreciat (cel puţin la noi) şi se şopteşte timid că totul a revenit la normal, că se întrevăd noi oportunităţi etc.

Cioloş, birocratul fără cusur

4 Noiembrie 2016 4 comentarii

Nu ascund că am fost suprins să văd un afiş cît toate zilele cu figura lui Dacian Cioloş, premierul României, alături de sigla PNL. Un afiş electoral, deci. De ce suprins? Pentru că premierul a declarat de nenumărate ori că nu se amestecă în politică, nu candidează, nu mai vrea un nou mandat etc. Şi iată că apare senin pe afişul electioral de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat.

E drept că aparenţele sînt salvate – aparent! – de precizarea că el nu e mebru PNL. Şi-atunci, te întrebi, ce caută pe afiş? Explicaţia puerilă nu e mai puţin năucitoare: ar fi vorba de proiectul compus de premier pe care liberalii îl susţin fără rezerve. Dar proiectul cu pricina nu e de fapt un proiect ci o sumă de idei principale scrise la repezeală pe genunchi, cum se spune.

Despre dl Cioloş nu am avut niciodată altă percepţie decît că este birocratul tipic care excută din birou ceea ce i se cere fără nicio reacţie. Nu are opinii, nu are idei, nu are păreri personale, nu are nimic care să supere etc. El exprimă întotdeauna punctul de vedere oficial. Totuşi ne întrebăm cine emite acest punct de vedere oficial şi, mai ales, cine îi ordonă şi de unde (sic!) ce trebuie să facă?!

Ce crede Iohannis ca vor tinerii studenti

3 Octombrie 2016 1 comentariu

M-a interesat proiectul „România educată” de care a amintit preşedintele Iohannis în discursul la deschiderea anului universitar, la Timişoara. O Românie educată are, în viziunea sa, cel puţin două valenţe cu efecte în emanciparea ţării:

  • Omul educat poate decide viitorul ţării în cunoştinţă de cauză.
  •  Punînd accentul pe merit – lucru pe care îl cerea Eminescu într-un articol celebru cu peste un secol în urmă – oamenii vor fi aleşi în fruntea ţării numai dacă au valoare reală şi nu pentru adeziunea politică.

Dar „România educată” nu este un proiect viabil pentru că nu are o bază pragmatică în sensul că rămîne mai degrabă un soi de năzuinţă, de îndemn, de invitaţie şi nu un proces care să includă o abordare punctuală în diferitele sfere ale vieţii sociale la noi. Ca şi politicienii, care cred şi susţin educaţia dar nu fac nimic apoi – după cum afirma acelaşi – nici preşedintele nu trece hotarul bunelor intenţii. Şi el rămîne la nivelul discursului teoretic!

În al doilea rînd, proiectul nu este viabil deoarece la o analiză chiar şi sumară observăm că cei care au adus România în stadiul actual cu o corupţie fără leac, cu populism ieftin şi, realmente, lipsa unui proiect de ţară, sînt chiar oamenii educaţi: profesori, doctori, artişti, politicieni, lideri de partide, guvernanţi etc. Toată această elită educată este sursa principală a corupţiei la noi.

Pentru aşa ceva nu există leac în şi prin educaţie – soluţia trebuie să fie în altă parte. Totuşi Iohannis crede că educaţia este cheia. Nu educaţia elitelor ci a tinerilor care, chipurile, decid soarta viitoare a ţării.

Un clişeu pe care îl ştim toţi şi pe care nu mai pun preţ nici măcar tinerii.

Dacă Iohannis ar fi interesat să afle ce vor tinerii de fapt, ar descoperi, probabil cu iritare, că ei nu au nicio intenţie să schimbe ţara, să o conducă pe fagaşul progresului etc. Atunci cînd nu îşi doresc să emigreze la finalizarea studiilor,  ei vor ce vrea toată lumea din societăţile de consum: să consume. Acum, ceva carte, mîine, după absolvire, bunuri şi servicii.

Dar Iohannis, şi nu numai el, nu vrea să ştie altceva decît ce crede că ştie. Iată al treilea motiv pentru care proiectul său este steril.

 

Yahoo şi politica spamului

25 Septembrie 2016 1 comentariu

M-am trezit azi cu un mesaj spam in inbox la contul meu de Yahoo. Am dat să-l cotez spam dar mi-am dat seama că nu pot. Yahoo nu-mi permite. Acolo unde trebuia să fie locul de selectare este o poză a celui care mi-a trimis gunoiul lui. Interesant, îmi zic. În timp ce mesajele pe bune de multe ori nu ajung în inbox, cele nedorite ajung şi asta pentru că sînt, am aflat, sponsorizate. Adică, mai pe scurt, dacă plăteşti, atunci comerciant te numeşti şi poţi expedia mizeria ta în orice inbox de la Google. Mărturisesc că această politică a spamului mă intrigă. Nu că ar fi ceva unic şi doar la Yahoo, ci pentru că denotă o lipsă totală de echidistanţă şi fairplay. Şi mă întreb, desigur, ce alte asemenea concesii se mai fac, pe Internet, de divesre alte firme cu nume sonor?! Întrebarea e pur retorică. Ştim cu toţii că în ciuda aparenţei activitatea pe Net este controlată şi cenzurată cu cerbicie. Rămîne doar impresia iluzorie că totul se desfăşoară liber, fără restricţii. Ceea ce convine trece, ceea ce nu, nu trece.

Experienţa arată că această politică deşi pare justă – pentru că ne gîndim la toţi demenţii care scriu tîmpenii cu carul – în realitate ea afectează mai mult pe cei bine intenţionaţi. Pentru că lucrurile indezirabile nu sînt doar tîmpeniile şi produsele intenţiilor rele ci şi cele produse de bunele intenţii. Dincolo de internetul ca distracţie sau informaţie, este unul politic şi economic. Iar aceste aspecte sînt de departe cele mai importante. Sau în orice caz primează…

Prostia pe Internet

2 Septembrie 2016 2 comentarii

În fiecare zi realizez cît de mulţi dobitoci sînt pe Internet (aş spune, o majoritate strivitoare). Mă refer la inşii care pretind că ştiu ce fac sau oferă – profesionişti, deci. Amatori, de fapt, ba chiar mai rău, copiatori sau pur şi simplu impostori. Dacă cineva dă o informaţie la un moment dat despre o problemă, mii de alţi „profesionişti” o repetă fără să o verifice, cu gîndul, evident, că o să te prindă, că o să faci click pe cutare link care să le aducă 10 cenţi la sfîrşit de lună. E absolut jalnic, şi fără speranţă. O boală rea care se cheamă foame de notorietate şi bani (atîta cîţi sînt, puţini, foarte puţini)! Necazul e că atunci cînd faci greşeala să cauţi ceva pe Internet dai tocmai de aceşti dobitoci. Cumva, motoarele de căutare, cum este Google, îi promovează, îi pun în faţă, nu ştiu pe ce criterii. Trebuie să insişti mult şi, mai ales, să ai ceva experienţa cu informaţiile pe care le cauţi ca să nu dai de dracu’.

Liiceanu la Digi 24

30 August 2016 2 comentarii

Deşi nu sunt un fan al lui Liiceanu mi-a plăcut cum a vorbit duminică la Digi 24. Cum a stigmatizat gîndirea corectă politic fără a o expedia total la coşul de gunoi. Totuşi afirmaţia îngrijorătoare cum că toţi liderii Europei vorbesc la fel semnalează o aberaţie pe care numai interesul politic comun nu o justifică. Şi apoi ideea că nu ajungi politician de vîrf, sau rector, sau ziarist de prima mînă etc. dacă nu vorbeşti aşa ne pune pe gînduri (dacă nu eram deja puşi).
Mai este şi sintagma: Dacă vrei să fii liber cultiva mintea – la care subscriem şi noi…

Au mai fost şi altele, din alte zone care nu ne privesc neapărat (ex. Băsescu care susţine azi lucruri contrare perioadei cînd era preşedintele României). În concluzie, o prezenţă plăcută, de bun simţ (cel puţin) şi stenică (uneori).

Sînt românii o naţie complexată?

19 Aprilie 2015 4 comentarii

Interesant dialogul cu istoricul Boia despre chestiuni legate de România. Puţini au curajul să vorbească liber despre insuficienţele noastre şi mai ales cu limpezimea istoricului. Boia ne explică simplu că el vorbeşte cu onestitate şi că astfel înţelege să-i ajute pe cititori. Printre altele ne spune despre ceea ce poate gîndim cu toţi dar nu înrăznim să rostim: „Sîntem o naţie complexată pentru că am avut o istorie mică”. „Suferim de mediocritate din toate punctele de vedere”. Într-adevăr, mi se pare simptomatic în acest sens graba şi emfaza cu care prezentăm în mass-media realizările unui oarecare român plecat definitiv în urmă cu cîteva decenii ca şi cum exemplul, statistic minor, ar fi semnul talentului unei întregi naţii! De fapt, să o spunem, nu sîntem niciodată interesaţi de performanţă şi ne mulţumim placizi cu producţiile banale sau cu imitaţii ieftine…

Totuşi, să nu ne facem iluzii. Nu cred că românii sînt complexaţi pentru că au o istorie mică, minoră, fără aşteptări sau sclipiri. Massa este inertă în direcţia istoriei. Dezvoltarea societăţii comuniste la noi, la o analiză sumară arată şi defectele: neputinţa de a integra modelele cu precizie şi simţul detaliului al altor popoare. Comunismul românesc a fost foarte puţin… comunism. Inspirat din vocaţia noastră religioasă, ortodoxă, el a impus un format naţionalist care, evident, atenua impactul original al virtuţii sale internaţionaliste. Aeastă modă a preluării parţiale a modelului, a grefării lui pe tendinţele naţionale, explică, transferată în alte sectoare, eşecurile şi lansează semnale de alarmă.

În fine, mai aflăm despre o carte pe care o aşteptăm cu nerăbdare şi care poartă un titlu fascinant: Românizarea României. Voi reveni.

%d blogeri au apreciat asta: