Prima pagină > Societate > Despre drepturile minorităţilor sexuale

Despre drepturile minorităţilor sexuale

Democaraţie nu înseamnă admiterea automată a oricărei pretenţii minoritare. Înseamnă dreptul minorităţii de a-şi supune opţiunea votului general şi implicit dreptul minorităţii de a vota. Spun asta ca să înţelegem de ce nu trebuie să admitem pe motiv de drept democratic, automat, pretenţiile minorităţilor care se definesc prin alegerea sexuală. Totul trebuie supus votului iar rezultatul votului este totdeauna o chestiune de număr statistic. Nu poţi cîştiga un drept minoritar dacă nu este admis majoritar!

Dreptul la credinţă, la practicarea unei religii, nu este nici el garantat automat dacă acest drept contravine cumva intereselor generale. În politică acest aspect esenţial este mai bine ilustrat prin interzicerea oficială a partidelor naziste sau cu orientare antisemită! Şi ele, aceste partide, exprimă voinţa unor minorităţi. Totuşi nu sînt admise automat ca urmare a dreptului universal la asociere.

Dacă sîntem conştienţi de aceste aspecte, realizăm că nu putem introduce automat şi oficializa căsătoria între parteneri de acelaşi sex dacă această opţiune minoritară nu trece proba adeziunii majoritare. Putem discuta, comenta etc. pe acest subiect. Şi ăsta cred că este un mare pas pe care minorităţile sexuale trebuie să-l aprecieze la justa valoare.

Cred că orice alt comentariu este de prisos.

 

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. 23 Octombrie 2016 la 20:01

    E o moda acum, sa fii politically correct, sa sustii drepturile minoritatilor de orice fel etc. Posibil sa existe motive in spatele regulilor societatii, cum sustine psihologia evolutionista… Dupa cum intr-un roman gasisem un pasaj care m-a facut sa inteleg de ce cer minoritatile sexuale dreptul de a se casatori – de ex. pentru ca asa pot folosi asigurari de sanatate ca orice familie etc. Mai degraba decat de drepturi ar trebui sa se puna problema tolerantei, intelegerii – Freud a scris intr-o scrisoare ca a fi minoritate sexuala nu inseamna a nu fi pana la urma un om de valoare, care poate aduce contributii in cultura, arta etc.

  2. 24 Octombrie 2016 la 11:08

    Cred ca minoritatile sexuale sint cumva constiente ca nu ar putea castiga votul pe care si-l doresc, de aceea incearca pe alte cai.

    • 24 Octombrie 2016 la 11:24

      Exista presiuni formidabile care s-au manifestat si la altii, mai „progresisti”. Sinf curios ce se va intimpla la noi…

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: