Prima pagină > Credinţe > A scăzut credinţa la români? Sondajele incomplete conduc la concluzii eronate.

A scăzut credinţa la români? Sondajele incomplete conduc la concluzii eronate.

Sondaje efectuate de firme cu pretenţii ne revelează că gradul de religiozitate a scăzut la noi, în ultimul an. Asta nu explică, desigur, de ce aproape 100% din populatie a ales recent să-şi dea copiii la clasele de religie. Dar noi sîntem obişnuiţi cu „sondajele” noastre care se fac la comandă politică şi nu ne aşteptăm ca ale „lor” să fie mai breze. Dimpotrivă!

Dar chiar şi aşa, dacă ar fi să credem ce zic manipulatorii de opinii ceva sare în ochi. 1. Faptul că, chipurile, oamenii cu studii medii sînt mai religioşi decît cei cu facultate. Cît se poate de fals – cei cu facultate sînt inhibaţi de mediul în care au studiat şi de formula socială care li se conferă, astfel că nu declară deschis că sînt religioşi. În acelaşi timp, foarte mulţi din cei cu studii superioare au o altfel de religioazitate, dacă putem spune astfel, care nu include mersul periodic la biserică, postul şi alte rituri oficiale. Sînt cei care se consideră credincioşi dar cred în ceva vag, de obicei identificat cu o „forţă” care controlează totul.

2. În al doilea rînd, nu s-a luat în discuţie mentalitatea de tip mistic sau superstiţia. Cred că cel puţin 90% din români cred în ceva care ţine de superstiţie, magie, vrăjitorie. Gîndirea lor e puternic influenţată de credinţa în ocult, în destin, în neputinţa individului de a-şi coordona viaţa. Şi această majoritate este constatată şi în mediile cu studii superioare, în aceeaşi proporţie. Am asistat personal la scene penibile petrecute de pildă în spitale, în care persoane cu studii superioare arătau încredere în semne, rituri bizare etc. care, chipurile, îi protejau. Nu insist.

În realitate, studiile nu anulează superstiţiile care nu sînt neapărat incluse la capitolul religioazitate şi, eludate, ne fac să credem că românii cu studii sînt atei sau pe acolo.

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Credinţe
  1. 17 Aprilie 2015 la 11:07

    E simplu.Multi se considera ”necredinciosi” pana se lovesc de o problema grava in viata.Am auzit o femeie la spital care spunea despre doctorul care a operat-o:” El este dumnezeul meu, mi-a salvat viata!”.
    In Romania, dumnezeu face si desface, pedepseste, iarta si face minuni, El, este scaparea, iertarea si bunul nostru protector.
    Intreba-ti orice credincios si daca nu va raspunde, mai mult sau mai putin disimulat, in felul acesta.De asemenea, se stie ca omul nu e dispus sa spuna prea multe in public, decat o face in privat, la aceelasi intrebare, de multe ori in public, ne eschivam, mai mintim putin, etc, etc.

  2. 17 Aprilie 2015 la 13:21

    Care ar fi scopul acestor manipulatori ? De ce vor sa ne faca sa credem ca credinta a scazut in romania ?

  3. ana1983irina
    17 Aprilie 2015 la 14:06

    Pentru a ne face sa ne intoarcem si mai mult spre credinta, dintr-un sentiment de vina?
    Cu toate acestea, recent a existat o stire despre slujba de sfintire a echipamentului pentru sapat tuneluri de metrou…

    • 17 Aprilie 2015 la 14:13

      Exista si prostii de genul asta desi, daca privim mai de aprape, nu e chiar prostie. Mentalitatea superstitioasa asa procedeaza – ea se fereste de rau sfiintind totul in jur, chiar si automobile. Si astfel aflam cu surpindere ca in inima bisericii si credintei supravietuieste paginismul cu tarele sale.

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: