Prima pagină > Societate > Ghinionul de a te fi născut în România

Ghinionul de a te fi născut în România

Cea mai mare şmecherie a celor care-şi mai zic politicieni la noi este să ne facă să credem că există partide politice şi luptă între partide sau programe. Mulţimea vrăjită de magia mass-media crede to ce i se spune de către „experţii” cu aer de superioritate rasată care explică, pe diverse canale ştiriste, că, iată, cutare partid face şi drege iar altul, în opoziţie, îl  contracarează. Că nu există partide angajate în încleştări de vreun fel, şi mai ales nu ideologice, o dovedeşte unanimitatea la vot cînd e vorba de ridicarea imunităţii sau votarea unei legi care să-i protejeze pe parlamentari de contactul firesc cu justiţia. Cînd e vorba de arestări pentru corupţie toţi politicienii se simt uniţi în cuget şi simţiri şi reacţionează ca vietăţile din cunoscutul cuplet pentru copii: ceata lu’ piţigoi, dai într-unul ţipă doi! Aflăm zi de zi de noi legi sau paragrafe care se doresc votate pentru ca elitele parlamentare să fie libere de orice obligaţie faţă de lege. Lucrurile merg cu atît mai bine în direcţia lor cu cît compatroţii noştri au învăţat că nu e obligatoriu să răspunzi matur la atacurile critice ale ambasadelor străine. Pur şi simplu le poţi ignora atunci cînd e în joc pielea ta. Altminteri ne dăm toţi de ceasul morţii cu intrarea în spaţiul euro şi parteneriate privilegiate cu NATO, SUA etc. Cînd priveşti de la distanţă acest balet grotesc al aparenţelor in viaţa politică înţelegi ce vrea să zică expresia „ghinionul de a te fi născut în România”!

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. ana1983irina
    8 Aprilie 2015 la 21:17

    Citeam ca Jung ar fi vazut nevroza colectiva in politica…

    • 9 Aprilie 2015 la 6:53

      Da, se vede in politica, nu vad de ce nu s-ar vedea. Problema e ca nu putem discerne cam ce fel de psihologie colectiva avem. Si asta din multe cazue: varietatea culturilor, decalajul regiunilor, nivelul general de alfabetizare, caracterul formal al invatamintului, problema religiei si multe altele. Nu putem trasa o psihologie colectiva globala ca sa avem o viziune asupra nevrozei.

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: