Prima pagină > Rutine şi rutinaţi > Preşedintele absent la actualitate

Preşedintele absent la actualitate

Unde excelează Iohannis? Să observăm că agenda lui nu aduce pe fond nimic nou: întărirea instituţiilor, lupta anti-corupţie, plan de ţară şi stabilirea unor calendare (nu ştim exact pe ce). Şi totuşi unde excelează preşedintele? Cînd repetă variaţiunile pe lucrul bine făcut (deşi nu ştim ce lucru, cine să-l facă bine etc.) şi, mai nou, cînd subliniază că aderarea Rep. Moldova este un proiect naţional (pentru noi, românii). Adică a devenit mai Ponta decît Ponta. Ponta îi reproşa că habar nu are ce se întîmplă în Republică iar el (preşedintele) ne arată că este foarte ba chiar ultra preocupat de destinul european al Republicii!!!

Omisiunile celorlalţi, contracandidat sau ex-preşedinte, sînt şi ale sale: nimic despre un proiect solid de eradicare a sărăciei agravate pe zi ce trece în România.

Curuios este că votanţii lui îl văd pe Iohannis ca pe salvatorul care crează locuri de muncă! Desigur că nu e treaba preşedintelui (sau nu numai a preşedintelui) – totuşi, opţiunea alegătorilor ignoranţi demonstrează un lucru, şi anume că nimănui nu-i pasă de integrare, proiect de ţară, securitate, aderarea Moldovei etc. Adică de actualul program al preşedintelui. Oare el a sesizat el acest lucru atît de evident? Mă tem că nu. Rob al zicerilor laconice, preşedintele rămîne repetent la capitolul actualitate. Adică la ceea ce doare mai tare.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: