Prima pagină > Societate > Democraţia, un plus cu multe minusuri

Democraţia, un plus cu multe minusuri

steag25 de ani de la decembrie 89 îi obligă pe unii să facă bilanţuri. Cuvîntul care revine des este “democraţie”, şi, evident, avantajul ei în faţa comunismului. Mulţi uită că noi nu am cunoscut comunismul ci versiunea lui naţionalistă, care nu mai era comunism ci un cult al personalităţii extins pînă la demenţă. Ceva inspirat din tradiţiile ţărilor asiatice şi care nouă ni se potriveşte ca o mănuşă. Dar am revăzut tendinţa de a reveni rapid la acest moment şi în viaţa noastră democratică, cînd PSD se remarca prin propaganda electorală regizată pe stadion. Ni s-a spus atunci că este a la americani – dar noi aveam altă percepţie asupra acestui procedeu, ceea ce demonta credinţa în buna intenţie.

Ce să zic la 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu? În primul rînd că ne-am pripit cu entuziasmul. Căderea regimului nu a fost startul unei noi ere. Nici azi nu avem această nouă eră. Să ne înţelegem, dacă lăudăm progresul în lupta împotriva corupţiei, ăsta nu e un plus ci un must-have în contextual unei societăţi profund corupte, la fel cum ieşit din spital, după o boală grea, trebuie să te pregăteşti pentru noi replici sau pentru efectele nocive ale tratamentului…

Digi 24 subtitra azi: democraţia un plus cu multe minusuri.

Recunosc că nu înţeleg această propoziţie. Nu înţeleg cum plusul poate avea multe minusuri, atunci cînd este plus. Sînt şi îngrijorat, pentru că mă întreb oare cîte minusuri şi, mai ales, mulţimea minusurilor nu desfiinţează de fapt plusul?

După părerea mea nu avem motive să sperăm sau să ne întoarcem la trecut. Nici una, nici alta. Trecutul este prea aproape şi prea nociv. Speranţa nu are însă o bază chiar dacă se împleteşte cu convingerea că aderarea României la UE şi alianţa nord-atlantică este alfa şi omega. Nu este. Şi viitorul o va arăta. Societatea atomizată de interesele materiale, de lupta pentru subzistenţă şi fără un simbol al răului pe care să-l stigmatizeze şi care să o concerteze este poate doar o masă de manevră la dispoziţia televiziunilor comerciale şi a politicii electorale care promit premii şi cîştiguri bingo. Şi asta pe fondul ideologiei consumiste care face ca orice năzuinţă umană să devină un produs de consum la preţuri cu sau fără tva.

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: