Prima pagină > Societate > Ponta sub acoperire, mai puţin credibil?

Ponta sub acoperire, mai puţin credibil?

Dat în vileag de preşedinte că ar fi lucrat în securitate, Ponta mai este credibil politic? Preşedintele crede că a fi lucrat în securitate nu este un lucru de ruşine într-o Românie democratică. Poate că da. Totuşi rămîne tradiţia etică: românul nu a iubit niciodată securitatea. Şi în afara de susţinătorii ei notabili dintre politicieni, românii au experienţă nefericită cu Secu. Ce am fi spus în decembrie 89 dacă candidatul la funcţia supremă în stat ar fi fost securist? Deci e vorba de această tradiţie şi experienţă nefastă cu un serviciu aservit puterii a cărui principală misiune a fost intimidarea oponenţilor. Un peşedinte securist, ni se spune, înseamnă şi decredibilizare externă. De asta nu sînt sigur. Poate formal. Importanţa României ca membru al UE nu stă în gradul de purificare ideologică sau politică, ci în modul în care ne facem cuminţi temele.

Nu cred că Ponta devine necredibil pentru că a lucrat ca ofiţer sub acoperire. Deşi înţeleg că există o lege care împiedică aceşti funcţionari să aceeadă la funcţii cheie (sau ar trebui să existe). Dar nimeni nu a precizat clar care e legea, cum se aplică la speţă etc. E un vuet prin tîrg dar nimic distinct. Ca de obicei, mai mult zvonuri, se spune că şi tot aşa… fără o definire clară a subiectului.

Ca să închei, Ponta nu este credibil din alte motive. Pentru „tratatul” semnat cu Băsescu într-un moment tare nepotrivit. Pentru bîlbîielile şi măsurile populiste dar toxice pentru economia României. Pentru lipsa de fair play cu amicii de alianţă pe care i-a expediat sec şi fără replică: în fond, nu Ponta trebuia să candideze, ci colegul său liberal. Aşa a fost stabilit. Iar eu sînt din aceia care nu cred că politica este o jucărie şi că lipsa de cuvînt, de angajament şi fair play este neapărat conduita firească a politicianului.

Suma defectelor sale morale plus cea a erorilor la guvernare mă determină să cred că Ponta, securist sau nu, nu are ce căuta nici măcar în guvern!

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: