Prima pagină > Societate > Colegii în universităţi – reacţii pro şi contra

Colegii în universităţi – reacţii pro şi contra

Proiectul bizar al ministerului de a crea colegii în universităţi pentru tineri fără bacalaureat a produs două tipuri de reacţii din care citez: contra – atacuri cu mijloace politice (asupra universităţilor serioase), ne-au băgat loazele (sic) pe uşă! Şi pro: eu n-am nimic împotrivă deşi cunosc şi aspectul economic (adică foarte puţini studenţi = pierderi financiare substanţiale pentru universităţi). De ce mi se pare proiectul bizar, pentru că diploma finală a „loazelor” ar fi echivalentă cu cea a absolventului unei şcoli profesionale. Aşa că de ce să suprapunem universitatea, care, evident, merită respect, peste programele şcolilor profesionale?! Întrebare la care te invit să meditezi şi tu şi poate să o comentezi aici.

PS Ceauşescu avea şcoli profesionale situate pe lîngă marile unităţi productive – aşa încît „loazele” puteau învăţa o meserie decentă şi practica în intreprinderea care le-a sponsorizat. Evident că acest program nu mai e viabil dacă ne gîndim că aceste unităţi nu mai există!!!

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: