Prima pagină > Societate > Intelectuali între idei extreme

Intelectuali între idei extreme

Interesantă discuţia de aseară de la Digipedia pe marginea subiectului Ierusalim, de fapt un documentar realizat de BBC. Documentarul – primul episod – nu l-am urmărit pentru că mi s-a părut destul de prozaic (multe locuri comune), dar am urmărit o parte din discuţii. Am sesizat ceea ce sare în ochi atunci cînd intelectuali de talia unor Hurezeanu şi Pleşu se întîlnesc: intelectualii nu au o poziţie precizată vizavi de subiecte tari. Parcă s-ar teme de tonul ferm şi de da-ul răspicat. Pentru că veni vorba despre situaţia din Crimeea – nu se putea altfel – şi am ascultat opinii şi pro şi contra, egale în balanţă. Este evident că ce se întîmplă în Ucraina nu se poate reduce la o singură viziune şi de aici o singură poziţie. Situaţia este mai complexă, implică nuanţări şi dacă nu eşti din capul locului angajat pe o direcţie anume, rămîi cumva suspendat între extreme. Adică inactiv. Meditativ. Poate indispus… Ineficient. Ca un doctor care ţi-ar zice – ipotetic – boala dumitale este rea dar şi bună – rea pentru că provoacă durere, dar e bună pentru că permite organismului să se detesioneze. Şi decide să nu se amestece sau să o facă tîrziu dacă viaţa pacientului este ameninţată.

Pleşu a zis la un moment dat, pe bună dreptate, că România nu poate rămîne un simplu culoar de legături între facţiuni politice diverse, adeseori adverse, ea trebuie să aleagă, să decidă, să-şi asume o poziţie. Dar oare nu aşa se întîmplă şi cu oamenii care lucrează cu ideile, de la care restul aşteaptă soluţii şi mai ales viabile? Nu sînt şi ei culoare de legătură între idei complexe şi mai ales divergente? Cînd aleg ei?

Istoria e pusă în mişcare nu de idei ci de personaje, de indivizi teribili care manipulează idei pentru a masca un anumit temperament care împinge spre schimbare, un anumit complex de insatisfacţie sau sentiment al destinului personal care depăşeşte marginile normalităţii statistice. E nevoie de mult nerv şi mai ales egoism – de senzaţia vie că ai o misiune istorică şi mai ales una justă!!!

Orice acţiune (activitate) spre ceilalţi nu porneşte în fond decît dintr-un imens egoism pentru că în lumea vastă a seriilor nesfîrşite de contrarii tu crezi că opţiunea ta este (singura) justă, deşi e evident că este doar o opţiune. Chiar şi în psihanaliză avem un moment cînd trebuie să ne întrebăm dacă intervenţia noastră e salutară. Unii (psihanalişti) îşi asumă morga tătucului şi nu-şi bat capul cu aceste întrebări şi cu efectele. Alţii, mai prudenţi, se ascund în spatele pacientului zicînd că nu e bine să intervii direct. În fine alţii apar şi dispar din raza lui vizuală sperînd într-un miracol care se lipseşte de intervenţii artificiale, hotarîte sau calculate. Probabil că poziţia cea mai justă este să ştii dacă e nevoie de o terapie în cutare situaţie (nevroză) sau, aşa cum sugeram mai sus cu medicul-filozof, să te mulţumeşti să oferi „perspective de viaţă”…

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: