Prima pagină > Societate > USL nu mai există – what next?

USL nu mai există – what next?

USL nu mai există – of, cît s-a scremut să dispară. În locul ei a apărut un nou amestec halucinant de conservatori, socialişti şi… etnici maghiari!!! Ne aştetam la maghiari din septembrie sau cu mult înainte cînd Ponta deja negocia de zor (deşi nega ferm că o face). Deci, ce a rămas din programul pentru care „s-au ales”? Păi, un pact de coabitare cu Băsescu, care contravine principalului motiv pentru care au fost votaţi în masă şi o orientare politică ce include UDMR şi evident pretenţiile lor care au dus şi duc (cum ar putea altfel) la proteste şi de o parte şi de alta. Dar dacă nu mai există USL, există în schimb Tăriceanu care nu mai e liberal dar s-a ales preşedinte al senatului şi priveşte optimist spre viitoarea sa candidatură la preşedinţia statului. O situaţie vai! atît de încurcată, să nu-i zic confuză sau, şi mai, tembelă. Cum adică poţi guverna, dle Ponta, dacă nu ai respectat angajamentele iniţiale? Pentru cine guvernezi, care majoritate, a cui, formată din cine?

Fapt e că românul reacţionează lent la contradicţii. Dacă vede, şi vede, că nu i s-au respectat promisiunile are un moment de relaxare mintală – nu spune „băi nu e-n regulă, să-i belim”, ci ceva la genul „să mai vedem, poate că totuşi…” Această speranţă în ultima clipă cu noroc ascunde un mare complex de personalitate jenată, adică „cum să fiu eu păcălit?” sau „cum să fi votat eu prosteşte?!” Frauda pioasă a românului de rînd are în culise un complex de superioritate: el nu poate niciodată greşi. Şi-atunci îi trebuie timp – luni, ani – pînă se trezeşte şi se mobilizează, e drept cu oarece melancolie şi chiar depresie, din nou la vot. Şi tot aşa iar şi iar. Alţi şmeceheri, alte programe, aceleaşi minciuni…

Nicăieri ca în România defectele democraţiei nu sînt mai vizibile!

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: