Prima pagină > Psihanaliza: definiţii > Pacienţii psihanalizei (4)

Pacienţii psihanalizei (4)

Un prieten mi-a povestit cîndva necazurile soţiei sale care a fost bolnavă o vreme şi chiar internată într-o clinică privată. S-a recuperat în bună parte deşi mai urmează tratamentul prescris iniţial.

Recent s-a întîmplat un incident care i-a dat de gîndit: cei doi mergeau la cumpărături cînd soţia ii spune prietenului meu: „Trebuia să pun ceva pe cap, uite ce curent e!” Soţul i-a replicat scurt:  „Hai că nu-i chiar aşa de frig, tu te plîngi de orice.” A doua zi soţia i-a declarat cu reproş:  „Am o durere de cap îngrozitoare care e sigur de la răceală!” „Evident, conchide prietenul meu, durerea ei de cap era o acuză adusă mie că am insistat să nu pună nimic pe cap.” De fapt ăsta era felul de a fi al soţiei lui – atribuia altuia vina opţiunilor ei atunci cînd sînt proaste.

Am folosit această întîmplare ca să ilustrez o altă idee din practica psihanalitică: pacienţii noştri aruncă totul în afară. Ei nu au nicio clipă sentimentul că ceva se petrece înăuntru. Totul este în funcţie de influenţele meteorologice, ale radiaţiilor sau ale intervenţiei cuiva (rudă, prieten) care perturbă situaţia. Niciodată subiectul, individul respectiv, nu are sentimentul că lucrurile ar putea avea şi o origine interioară. Eul lui este liber de orice blam. Nimeni nu-l poate acuza de ceva.

Neputinţa de a conştientiza unde începe intervenţia personală care include şi răspunderea individului, şi unde influenţa exterioară, este tipică la români. Asta explică şi de ce tratamentul prin medicamente – adică din afară – sau prin “medicina” religioasă, rugăciune sau slujbă de dezlegare (deci, tot din afară) este mai des folosit decît cel prin psihoterapie sau psihanaliză. Ca să mergi la psihanalist trebuie să ai o idee cît de cît despre rolul tău în dinamica evenimentelor. Dacă ignori total acest aspect preferi o reţetă de-a gata şi pilulele salvatoare.

A-ţi asuma faptele este un lucru dificil pentru că include o comoţie  în sfera narcisismului, adică a stimei şi preţuirii de sine. Un eu slab, imatur, infantil, nu poate susţine acest demers!

PS În episodul următor voi lămuri cum se trădează situaţia descrisă aici în cursul curei.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: