Prima pagină > Psihanaliza: definiţii > Pacienţii psihanalizei la români (3)

Pacienţii psihanalizei la români (3)

Postura pasiv-receptivă

Preotul parohiei X din Bucureşti îi ceartă, în predica duminicală, pe credincioşi pentru că vin la biserică de formă, fără să se implice cu inima (sufleteşte). Ei speră, zice preotul, în minuni – fără niciun efort, doar pentru că sînt prezenţi şi ei acolo, Dumnezeu să facă cumva şi să le toarne în cap Sfîntul Duh. Exprimarea preotului este mai mai colorată. Şi ce mai critică sfinţia sa? Obiceiul de a colinda din biserică în biserică, din mînăstire în mînăstire (vezi moda Prislop) pentru că s-a dus vestea. Dar fie tipicul oricum, încheie preotul, importantă e inima. Ori asta lipseşte pentru că oamenii (chiar şi slujitorii bisericii) nu au sensul lui Christos!

Putem extinde aceste pertinente şi amare observaţii şi asupra celor care vin la psihanaliză. Şi ei au colindat cam peste tot, au savurat din prezenţa personalităţilor publice şi finalmente au decis să meargă şi la psihanaliză. Nu pentru că speră că ceva se va schimba cu ei, ci pentru că au auzit ceva picant despre psihanaliză sau despre psihanalist şi la o adică nu se ştie ce poate ieşi din asta. Curiozitate? Neastîmpăr? Sete de senzaţional? Nu contează, esenţialul e să fii la cabinet ca să vezi cu ochii tăi ce şi cum. Desigur că şi pacienţii, ca şi credincioşii, sînt întotdeauna pe afară, adică nu se implică în actele lor. Nici nu gîndesc, la drept vorbind, că şedinţa de psihanaliză ar fi altceva decît un spectacol. Iar ei aleg întotdeauna postura pasiv-receptivă a spectatorului şi confortul fotoliului.

Este de la sine înţeles că cu aceşti pacienţi psihanaliza nu poate nimic.

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: