Prima pagină > Societate > Democraţia şi „castrarea” acţiunii

Democraţia şi „castrarea” acţiunii

Mi se repetă din diverse surse şi pe diferite căi că democraţia nu e perfectă dar nu se poate fără. O idee cel puţin bizară care nu numai că nu are logică dar este negată chiar şi de realitate, adică de practica democratică. Dacă privim atent acest fenomen la noi vom observa cum practica tinde să excludă însăşi fondul, adică democraţia, pentru a instaura puterea partidului unic sau a alianţei limitate în detrimentul pluripartitismului. Mai pe direct spus: toată lumea încearcă să elimine total opoziţia (vezi perioada apropiată cînd opoziţia părăsea adeseori camerele, fiind astfel absentă şi ineficientă), sau cel puţin să o facă inactivă eliminînd prezenţa ei în aparatul de stat, în administraţia centrală şi locală etc. Deci, democraţia, practica ei se neagă pe sine şi tinde să se anuleze la propriu. Ea tinde să rămînă doar pe hîrtie (în constituţie) în cel mai bun caz.  Nimeni nu este adeptul democraţiei practice şi eventual productive. Trebuie să o spunem că democraţia, la noi cel puţin, nu poate funcţiona şi chiar nu a funcţionat niciodată.

Şi ca amuzament: pe vremea cînd Băsescu era încă tare pe poziţii ca preşedinte cineva sugera opoziţiei să nu dea cu parul ci să folosească mecanismele democratice dacă doreşte să-l suspende etc. Îi daţi jos – se spunea – folosind mecanismele cu care au fost puşi acolo sus. Acum, cînd USL procedează literalmente cu mănuşi, adică democratic, multă lume sare în sus şi reclamă pericolul totalitarismului. De ce? Adică de ce nu sîntem de acord cu practica USL?

Din două motive:

1. Nu ne plac măsurile hotarîte, rapide şi dure;
2. Avem faţă de preşedinte, în general, aşa un drag că ne temem fără el!

Înţelegem deci sugestiile de mai sus nu erau deloc invitaţii directe la lupta democratică cu preşedintele. Ele erau de fapt o formă (tentativă) mascată de „castrare” a acţiunii hotărîte care, democratică sau nu, ne face să ne piară glasul!

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: