Prima pagină > Diverse > Despre moarte

Despre moarte

Moartea ca atare nu se înspăimîntă pentru că nu avem nicio experienţă legată de ea. Ne temem însă de faptul de a pierde obiectele investiţiei (moartea ca lipsă sau penurie).  Şi aunci ia naştere situaţia în care acumulăm obiecte sau renunţăm la ele. Psihanaliza se ocupă de cei care au carenţe în relaţia cu obiectul. Religia ne consolează că pierzînd nu pierdem de fapt. Cîştigăm viaţa de apoi care este populată cu… bunuri. Pe măsură ce creştinismul decade – fenomen amplu, care a ajuns critic azi – nevoia de acumulare este maximă, şi se traduce printr-o efervescenţă în crearea de bunuri şi o foame maladivă de a acumula totul, orice. În final, simţim neantul ca o negare a posibilităţii noastre reale de a avea totul. De aici, depresia sau fuga în universuri paralele, în imaginar, în psihoza.

Anunțuri
Categorii:Diverse
  1. 17 Decembrie 2011 la 16:14

    Legat de dorinta de a acumula, am citit un articol despre obiceiul unor persoane in varsta care tin sa pastreze lucruri inutile (inclusiv stricate, pe motivul ca poate or mai folosi la ceva). Acest obicei era comentat in felul urmator: aceste persoane in varsta au teama de a se simti inutile. Cred ca e oarecum asemanator subiectul cu acesta de aici. Foarte interesant post-ul de pe acest blog.

    • 17 Decembrie 2011 la 16:18

      Poate ca aceste obiecte reprezinta o epoca a persoanei la care nu vrea sa renunte. Acumulind aceste lucruri e ca si cum s-ar situa solid in trecut – este practic o „solutie” de nemurire.

  2. 13 Martie 2012 la 15:37

    Dar oare dorinta de a scrie, spre exemplu, o carte pentru a o lasa lumii dupa moarte ascunde ceva asemanator cu aceste solutii de nemurire? A te bucura ca dupa moarte altii se vor gandi la tine, ca te vor admira pentru o carte valoroasa este oare o eroare de gandire, in sensul ca de fapt nu-ti foloseste din moment ce nu mai esti in viata sa te poti bucura de admiratia altora?

    • ionul
      14 Martie 2012 la 13:15

      Nu stiu. Chiar nu stiu de ce scrie cineva cu aceste ginduri. Borges spune ca „dupa” nu mai exista nimic. De ce ar fi el multumit sa-l citim postum? Si oare il citim? Cîti? Poate ca exista autori grobieni care, ca americanii, isi psun: „Tac-tu e mindru (postum) de tine. Tine-o tot asa!” Probabil ca de acolo ne vine morga asta cu scrierile citite postum si gloria care vine tot atunci. Dar americanii sint ultimii din lumea asta care au ceva comun cu literatura (sunt si exceptii: E.A. Poe) si cultura. Iar in materie de psihanaliza sint nuli!

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: