Prima pagină > Societate > Nostalgia comunismului?

Nostalgia comunismului?

Nostalgia comunismului din nou pe tapet. Este incredibil cum oameni cu calitate intelectuală nu înţeleg nimic din ce se întîmplă. Nimeni nu are nostalgia comunsimului, adică a unui sistem politic – poate doar cei care l-au creat sau l-au pus în scenă! Nimeni nu iubeşte partidul unic şi pe liderii lui. E vorba de o lume care avea incontestabil valorile sale. Se spune azi că democraţia este o achiziţie valabilă. Poate că este în ţările care o practică de zeci de ani, dar la noi nu este o soluţie. O soluţie pentru decadenţa politică şi căderea economică. Nu democraţia salvează societatea de lichele şi mizerie (morală şi materială). Pentru români, democraţia este un lux pe care nu şi-l pot permite.

Se mai spune undeva că nostalgia apare la cetăţeni trecuţi de 50. Şi ar mai fi frica de libertate! Aberaţiile astea se vor gîndite de minţi luminate. Nostalgia este prezentă acolo unde există o pierdere şi nu ţine deloc de vîrstă. Poate vindecarea să fie determinată de vîrstă (de fluiditatea libidoului, de opţiuni). Iar teama de liberate, o expresie care îmi provoacă întotdeauna rîsul, nu există decît ca formulă poetică, poate. Nimeni nu se teme de libertate ca atare – ci de ceea ce poate reprezenta sau aduce ea.  O libertate care poate costa viaţa sau securitatea materială, o libertate care poate însemna un compromis grav al eului, contrar supraeului etc. Iată situaţii care pot stîrni o teamă explicabilă. Dar libertatea ca atare – cuvîntul „libertate” – nu poate provoca teamă.

Se repetă obsedant că democraţia e totul. Nu e totul şi mai ales nu întotdeauna. Se poate trăi liber şi în sisteme cu partid unic şi se poate trăi ne-liber (pentru că există manipulare şi simulare) în sistemele democratice. A aplica fără discernămînt formulele de mai sus, a crede fără limite în democraţie, trădează o deziluzie apărată cu spasmele unei critici fără substanţă – o deziluzie a celui trăitor în democraţie şi care nu are garanţia libertăţii, aşa cum sperase. Şi care începe să se îndoiască că există sistemul politic exemplar.

Anunțuri
Categorii:Societate
  1. Reluatul
    22 Decembrie 2010 la 8:50

    Ieri cintau de zori valorile comunismului , azi o trag pe democratie. Ei cad tot timpul in picioare. V-ati gindit ca exista si intelectuali de carton?

  2. 24 Martie 2012 la 18:25

    Citisem ca ar exista si o „nostalgie” a celor care nici macar nu au trait vremurile comunismului… Si mai exista „comunist” ca insulta desi fara sa fi existat experienta acelei perioade in cazul celor care o folosesc… Care ar fi explicatia?

    • ionul
      24 Martie 2012 la 19:54

      In primul caz mi se pare imposibil. Nostalgie nu ai dupa cuvinte ci dupa experiente traite.
      Si mie mi s-a spus nu o data comunist desi nu am avut niciodata aceasta „calitate”. Simptomatic este faptul ca cei care m-au numit comunist au fost ei insisi membri de partid sau familiile lor si, nota bene, au profitat din plin! Aceste personaje – multe nume „ilustre” – ne conving ca atunci nu se putea altfel.
      Explicatia? Lichelismul sub toate formele. Eu cred ca lichelismul tine de extractie si nu de formare. Adica poti absolvi o facultate dar ramii lichea pentru ca ai o extractie suburbana.

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: