Prima pagină > Rutine şi rutinaţi > Două tipuri de gîndire…

Două tipuri de gîndire…

Este interesant cît de departe sînt 2 persoane care au experienţe intelectuale diferite. Una, a urmat ani de psihanaliză (studiu şi practică) cealaltă nu are nicio noţiune despre aşa ceva. Diferenţele sînt insondabile. Prima persoană are vederi şi înţelegeri foarte subtile, care îi par totuşi normale, fireşti. A doua gîndeşte după şabloane şi, în general, în sistem da-nu (alb-negru) adică fără nuanţe, să-i zicem inginereşte (deşi nu aş vrea să supăr pe ingineri). Gîndirea subtilă şi nuanţată a primeia nu se poate întîlni nicăieri cu rigiditatea celei de-a doua. Şi ce este şi mai interesant este că gîndirea rigidă are un puternic factor emoţional şi de individualitate (axată pe achiziţiile narcisice ale eului), în timp ce prima este detaşată şi relaxată. A doua poate fi polemică în sensul de – am dreptul la opinie – în timp ce prima este polemică în sensul de a găsi înţelesul (revelaţia) lucrurilor.

Două persoane situate astfel într-un raport pe care nu-l putem defini uşor – nu este sus-jos, nu este compensare sau alternativă  – pot avea la un moment dat locuri comune, atunci cînd beau apă, mănîncă sau dorm.

Din fericire, viaţa socială – ca şi propriul nostru organism – nu este tulburată de aberaţiile mecanice ale gîndirii rigide. Poţi gîndi prost (fals) fără a avea dificultăţi majore în a munci. Pentru că aceste dificultăţi (crize) apar numai cînd te întrebi ce este, şi nu faci asta (nu te întrebi) cînd ştii deja, după şabloane, ce este.

Mi-ar fi în continuare foarte dificil să definesc gîndirea rigidă, inginerească şi consecinţele ei în cuplu, la muncă, în dragoste, la masă sau pur şi simplu în libertate. Trebuie deschis un nou orizont de cercetare şi reflecţie. Dar cred că este vital să facem asta pentru că altfel nu înţelegem că în realitate nu ne înţelegem.

Am lăsat titlul acestui articol cumva în aer pentru că nu aş putea declara hotărît că avem aici două tipuri de gîndire. Adică două variante, la fel de valide, care chiar dacă nu se completează şi nu se întîlnesc nicăieri rămîn, fiecare, cu dreptul ei legitim de a fi. Legitimitatea celei de-a doua forme de gîndire nu vine din validitate ci din statistică. Trebuie să ţinem cont de ea, altfel spus, nu pentru că este ceva nou sau interesant, poate chiar incitant, ci pentru că majoritatea semenilor noştri „apelează” la ea. Gîndirea rigidă se acomodează bine în şcolile româneşti, mai ales că nu există şcoli pentru elite. Şcolarizarea se face în masă (global) fără nicio sensibilitate faţă de copii dotaţi (dacă facem abstracţie de olimpiade – dar or mai exista ele oare?).

Anunțuri
  1. 13 Noiembrie 2010 la 14:33

    In sfarsit, vad un articol pe internet care pune o problema care ma framanta de multa vreme. Eu chiar as face o remarca, cineva ar trebui sa faca niste studii in acest sens care sa devina publice la modul pragmatic, sa spunem publicate cu eticheta de sfaturi pentru a trai mai linistit din punct de vedere psihic. Spun asta pentru ca in Romania un procent destul de ingrijorator considera Psihologia o tampenie sau ceva in aceeasi clasa.

    In continuare as vrea sa dau un mic exemplu vis-a-vis de ce continutul articolului. Pentru mine totdeauna a fost extrem de greu sa trag o concluzie sau sa dau un raspuns clar si raspicat, adica acel „alb sau negru”. La mine orice concluzie cat de simpla ar fi are o suita de dependinte, orice lucru cat de simplu depinde de un altceva sau mai multi „altceva” si deci, se pare ca totul ramane de o relativitate agasanta pana la urma urmei.

    Interesant este si acel drept la opinie care naste polemica, dar, totusi, eu cred ca dreptul la opinie este una dintre cele mai mari achizitii narcisiste ale Eu -lui in societatea moderna.

    In final, as fi tare bucuros daca acest comentariu ar ajuta cu ceva

    • 13 Noiembrie 2010 la 15:30

      Psihologia pare a fi o tîmpenie atunci cînd e făcută de români. Şi chiar e o tîmpenie. Nu ştiu cît timp a trecut de cînd nu am citit ceva ca lumea şi nu numai ideile altora repetate cu zel.
      Dreptul la opinie poate fi într-adevăra pus în relaţie cu narcisismul – la genul, „adică cum să nu mă exprim eu [marele EU]?”. Dar nu cred că are o relevanţă alta decît în faptul votării la alegeri. Deci, nu atît la opinie, cît la opţiune. Ceea ce este totuşi altceva.

  2. 13 Noiembrie 2010 la 17:37

    Ma bucur pentru raspuns, Ionut. Da, ai dreptate si imi cer scuze ca eu nu am precizat . Facuta de romani este o tampenie. In principiu ma referisem la cum e perceputa de romanul care nu are ( in proportie foarte mare) acea cultura psihologica cat de mica ca sa ii permita sa perceapa psihologia la adevarata ei valoare. Ca exemplificare, cei care nu stiu nimic au impresia ca stiu tot iar cei care inep sa stie din ce in ce mai mult deja incep sa se indoaie ca stiu ceva. Cam la asa ceva am vrut sa ma refer. Romanul nu stie la ce e buna minimum de cultura in domeniu sau Psihologia in sine ca stiinta, pentru marea lor majoritate de asa ceva are nevoie un individ care are probleme de genul nevroze, fobii si altele, chiar putini oameni fac diferenta intre o nevroza si o psihoza. Putini oameni stiu ca psihologia si putina instruire in domeniu ii poate ajuta sa inteleaga ceea ce a spus persoana din fata lor. Se stie ca niciodata, in materie de comunicare receptorul nu reuseste sa-si insuseasca 100% din tot ceea ce incearca sa transmita cel ce comunica si asta pentru simplu fapt sa nimeni nu conceptualizeaza un termen identic cu o alta persoana.

    Din pacate ajungem la altele care depasesc problema expusa in articol. Sper ca ce se intampla acum in comentarii nu are nici o legatura cu polemica si cu dreptul la opinie 😛 .

    Referitor la E -urile puse in discutie. Ai observat ca E-ul unui individ de rand este intr-o continua crestere ( nejustificata, de altfel ) de ceva vreme??? Hai sa spunem de vreo generatie, doua. Si asta mai ales la indivizii tineri.Considera ca au dreptul la opinie dar aici nu ma refer la acel drept la opinie asa cum il intelege toata lumea. Ajungem din nou la o diferenta de conceptualizare. La unii, si din pacate foarte multi, se conceptualizeaza mai mult catre tupeu.

    In continuare, daca esti de acord si in masura timpilor disponibili, propun sa incerci sa dezvolti unul sau mai multe articole despre concept, conceptualizare, termeni, comunicare, tezaur informational si altele din aceeasi categorie. Eu cred ca aceste cateva lucruri si bineinteles, nu numai, ajuta la crearea celor doua tipuri de gandire.

    Cu bine,

    • 13 Noiembrie 2010 la 20:14

      Neincrederea in psihologie este explicabila pentru mediile rurale care formeaza 80-85% din populatia urbana. La tara e rusinos sa suferi de „nebunie” si de aceea nu exista deschidere pentru psiholog. Din multe privinte nevroza a aparut la oras si s-a afirmat ca o maladie specifica tratabila prin psihologie.

      In general eul insului slab dotat sau incult este supradimensionat. Nu stiu daca si la altii – germani, francezi, rusi etc – dar la noi sigur. Se poate deschide pe aceasta tema o discutie ampla. Poate, cindva…

      Despre subiectele propuse de tine – poate le voi ataca in trecere daca vor aparea pe traseu.

  3. Aladdin
    13 Noiembrie 2010 la 19:37

    Oare diferentele pot fi date strict de studiu&practica psihanaliza? Parca ar merge niste nuantari aici… 🙂
    Gandirea dupa sabloane – ar trebui dezvoltat putin subiectul. Exista indivizi adulti care sa nu recurga la sabloane – chiar daca sunt filtrate, adaptate, verificate, nuantate…?
    „Doua tipuri de gandire”. Hm. Alb/negru?

    Astept cu suficient interes,
    Aladdin

    • 13 Noiembrie 2010 la 20:08

      Da, diferentele sint date strict de exsperienta cu psihanaliza, daca o ai sau nu o ai.
      Gindirea dupa sabloane este la orice virsta, nu numai la adolescenti. O gasim in toate mediile, nu numai in mijlocul celor fara prea multa carte. O gasim la intelectualii romani care preiau idei de afara si le reproduc la noi, in presa, radio, TV.
      Am precizat ca nu e sigur ca avem doua tipuri … Citeste textul si vezi ca mai sint si alte explicatii peste care ai trecut

      Ce e interesant e ca intotdeauna tipul sablonar nu citeste sau nu asculta (ca sa inteleaga) ce spune celalalt. Mi se pare o trasatura esentiala: prefera sa se asculte pe sine. E un pic autic.

      Mi s-a intimplat, de pilda, sa-i scriu cuiva: cred ca e cazul sa punem punct, si sa primesc replica: cred ca e cazul sa renunt la acest dialog! E clar ca nu mi s-a citit mesajul. De vreme ce am pus punct, la ce mai e nevoie sa repeti ca vrei sa punem … punct?!

  4. Aladdin
    14 Noiembrie 2010 la 7:18

    Oare singura explicatie a nereceptionarii integrale sau clare a mesajelor este incadrarea in „tipul sablonar”?
    Repet intrebarea: Gandirea dupa sabloane – ar trebui dezvoltat putin subiectul. Exista indivizi adulti care sa nu recurga la sabloane – chiar daca sunt filtrate, adaptate, verificate, nuantate…? Sablon inseamna si model.
    De obicei nu pun punct 🙂

    • 14 Noiembrie 2010 la 7:55

      Cred ca am spus tot ce trebuia spus deja – citeste cu atentie din nou. Am zis si ca trebuie dezvoltat subiectul. Pe un blog nu pot face studii extinse si selective.
      Subiectul mi s-a impus natural in urma unui dialog recent (germenii lui erau deja si cred ca am mai scris despre aceste lucruri prin editorial, pe site).
      Cind discutam despre lucruri care nu au fost trasate inca nu facem decit sa ne plasam in postura de obersvatori si sa descriem ce vedem. Poate ca sint si alte situatii in care receptarea este limitata sau nu este deloc (si nu ma refer doar la psihoze) – poate ca alaturi de aspectele consemnate putem inregistra si altele legate de parametri fizici (marimea piciorului, culoarea ochilor, inaltimea etc.) dar nu putem epuiza toate variabilele. Trebuie sa ne concentram pe cele care se interrelationeaza: in autism – de pilda – exista o repliere inauntru si aceasta repliere explica imposibilitatea subiectului de a avea o relatie valida cu realitatea. In timp ce culoarea ochilor sau statura fizica nu par sa aiba o interactie directa cu fenomenul semnalat.

  5. Aladdin
    14 Noiembrie 2010 la 7:51

    Nu am pretentia ca receptionez 100% mesajele din exterior. Dar exista oare cineva care sa faca asta?
    Fara punct 🙂

    • 14 Noiembrie 2010 la 8:08

      Alladin, ma tem ca nu facem acum decit sa ilustram ce am scris in articol. Pai unde am spus eu ca e vorba de receptare 100% a ceva? Receptarea este functie de analizatori si nu are de-a face nimic cu modul in care tratezi informatia receptata. Fii sigur ca toti recepteaza auditiv sau vizual ceea ce li se comunica problema este ca sint „inchisi” (adica nu porceseaza) la ceea ce recepteaza. Deci, inca o data, nu ma refer la fenomenul receptarii sau la psihologia receptarii. Eu discut de pe poztia psihanalizei/psihanalistului.

      Am vorbit deja de autism si de narcisism, oare, nu era suficient ca sa intelegi ca nu este vorba aici de receptare ca proces psihologic?

      Dar hai sa facem un exercitiu: incearca sa raspunzi la intrebarea de ce ai simtit imboldul sa replici la articolul meu? Poti face o autoanaliza? Sint curios sa vad rezulatul ei.

      • Aladdin
        14 Noiembrie 2010 la 9:09

        Mai intai, multumesc pentru raspunsurile rapide.
        …Exista cineva care sa proceseze 100% mesajele din exterior? Daca interpretam ideea dupa sablonul ingineresc, asta ar insemna eficienta maxima in procesarea datelor de intrare…
        Raspund, cum sa nu. Evident ca n-o pot face de pe pozitia psihanalizei/psihanalistului. Dar asta nu este o bariera.
        Tema de casa – autoanaliza 🙂
        Am simtit nevoia imperioasa de a da o replica (sau mai multe) la articolul de mai sus din urmatoarele cauze:
        (imi displace sa le numerotez)
        -psihanaliza e un domeniu care ma atrage, motivele le las la o parte – sunt mai multe;
        -ma intereseaza subiectul si in mare parte sunt de acord cu voi – majoritatea traiesc dupa niste tipare invatate acasa si la scoala (!) de care nici macar nu sunt constienti, dar modalitatea de exprimare mai trebuie cizelata – dupa mine;
        -sunt inginera si ma lovesc zilnic de problema asta;
        -incerc sa inteleg/procesez subiectul pe care l-ati tratat, ca sa pot schimba ceva in viata personala si in mediul in care traiesc;
        -articolul si replicile – dupa ce le-am procesat mai putin de 100% – le-am interpretat ca fiind usor dispretuitoare; asemenea cazuri ma determina uneori sa reactionez.
        Deocamdata atat am gasit.

        🙂 Aladdin

        • 14 Noiembrie 2010 la 9:48

          Este exact ce banuiam: afirmatia: asemenea cazuri ma determina uneori sa reactionez, este cheia. Este simptomatica nevoia de reactie si nu de dialog in sensul de a afla impreuna „ce este”. Cum este simptomatic si faptul ca revii mereu pe cele 100% procente despre care am vorbit si conchis ca nu au ce cauta in discutie de fata. O ilustrare a faptului ca nu citesti ca sa intelegi sau poate chiar nu citesti deloc. Dar daca nu stii ce gindeste celalalt (pentru ca nu citesti), de ce sa te angajezi in dialog? Cu cine polemizezi? Pe ce subiect? Vreau sa zic ca totul este impulsiv (sau compulsiv in sensul ca trebuie musai sa zici, sa faci ceva) si capata ulterior explicatii conjuncturale gen: psihanaliza e un domeniu care ma atrage. Acestei compulsii i se zice eronat „drept la replica” sau la opinia personala.

          Nu poti discuta cu furie despre ceva ce nu stii. Nu poti discuta cu furie cu cineva despre care nu stii ce gindeste. Discutia cu furie este imperios necesara pentru un eu care se simte asfixiat intr-un mediu social surd si orba sau care pare surd si orb.

          Imi amintesc un exemplu interesant dat de Pierre Ray in cartea Une saison chez Lacan. E vorba de un ins foarte revendicativ dintr-un serviciu de copyright la o editura din Franta. Insul pretinde ca nu i se da suficienta atentie pentru ca are potential care nu e folosit. A fost avansat intr-o pozitie activa care ii oferea deschiderea pretinsa. Ce a facut el? A disparut o saptamina de la serviciu fara a spune nimanui nimic si a aperut ulterior, ca din senin, spasit, fara a mai pomeni nimic de pretentiile sale de avansare.

          Mediul social este adeseori stimulent pentru eu. Tu poti mai mult, tu vrei si faci etc. – sint sloganuri larg raspindite azi. Impingerea asta fortata provoaca enervare (de fapt o excitatie oarba care nu se descarca printr-un comportament adecvat). Totodata concurenta acerba, care pe care (concurenta nonproductiva), de la locul de munca, amplifica si mai mult furia, nemultumirea, sentimentul ca nu esti rasplatit sau apreciat la justa valoare etc. De aici o stare generala de nemultumire amstecata cu furie si oboseala cronica. Cum poti in aceste conditii sa te mai angajezi intr-un dialog, ca sa afli ce? E mault mai util sa „reactionezi” si sa spui de-a valma tot ce-ti trece prin minte ca la un zid al plingerii. Chiar daca nu se inscrie in limitele firesti ale dialogului. Chiar daca nu respecta regula dialogului. Chiar daca…

          • adriantrufasu
            7 Februarie 2011 la 18:13

            da multi vad putini pricep…….dupa parerea mea daca exista cineva care si pricepe ????….atunci ff grav este ca nu incearca sa faca pe altii sa inteleaga….s-au poate ar incerca in zadar……ALBERT EINSTEIN parca a spus ca;: o dilema creata cu o anumita gindire…. poate fii rezolvata cu o gindire net superioara………SPER CA N-AM SUPARAT PE NIMENI…….eu cred ca suntem ,,,,oi,,, si ne lipseste pastorul……….da tot raul spre bine, singura piedica a politicienilor este ca nu ne pot ingradi gindirea ….doar o pot influenta

  6. Meschinul Radios
    12 Martie 2011 la 17:49

    Influenta inseamna impiedica. Multi par timpiti nu pentru ca nu gindesc . Ei gindesc dar dupa sabloane. Au invatat dinainte sa gindeasca de la altiidestepti. Si gindesc asa crezind ca vine de la ei.

    • 12 Martie 2011 la 21:45

      Se intimpla in 99% din cazuri.

  7. 12 Martie 2011 la 21:37

    Sal’tare,
    din pacate nu am mai ajuns demult pe aici.
    Am parcurs repede ceea ce s-a scris mai sus si simt ca trebuie sa spun ceva. Doua tipuri de gandire??? Ha! Sunt cateva miliarde de tiputi de gandire. Am un lapsus acum, nu mai tin minte cati locuitori sunt pe pamant ca as fi dat o cifra relativa despre cate tipuri de gandire sunt.
    Sa acceptam ideea ca fiecare om este unic in felul sau prin educatia primita, prin influenta mediului social in care i se scurge viata si prin tot tezaurul cultural pe care l-a „achizitionat” pana la momentul rspectiv. Deci nu cred ca suntem doi care sa gandim la fel. Gandirea este subiectiva, eu consider ca obiectivitatea in gandire este doar o pretentie. Gandim sub umbra eu -lui nostru care este unic, asta cred ca este concluzia.
    Mai vorbeste cineva de ceea ce se intelege si ceea ce nu se intelege ( …Exista cineva care sa proceseze 100% mesajele din exterior? ). Da, aici vorbim despre comunicarea efectiva ca si concept. Toti cei care stiu ce inseamna accepta faptul ca nu exista in procent de 100%. Fiecare om pricepe ce vrea si ce poate. Niciodata mesajul receptionat de un individ nu o sa aiba incarcatura de informatie identica cu cea care a fost transmisa de emitator. In orice situatie de comunicare vor exista diferente si atunci cand avem pretentia ca am inteles exact ceea ce s-a vrut sa se spuna vor exista mici diferente.

    • 12 Martie 2011 la 21:44

      Ma tem ca nu vorbim de aceeasi tema. Ai citit doar titlul articolului? Atunci te cred. Ba nu, nici atunci. Nu exista miliarde de tipuri de gindire si nici macar atit de variate experiente. Totul se reduce la citeva elemente de context. Iar contextul este aproape invariabil dictat de patternuri.Pe planul gindirii religioase de ex. cam toate scenariile sint identice. Diferentele sint minime. In situatii identice de viata apar idei identice, sau aproape. Dar, repet, articolul nu are de-a face cu aceasta abordare. El se plasa in alt registru.

  8. 12 Martie 2011 la 21:58

    Da, imi cer scuze, am deviat citind toate comentariile am uitat de unde am plecat….:-P. Cred ca este necesar sa dezvoltam putin subiectul aici. Poate cine stie, prin gandire eu inteleg ceva cu totul diferit fata de tine pentru ca oricum in articol nu vorbesti despre aceea gandire ca si proces psihoc definita de psihologie. Promit ca zilele viitoare revin cu un comentariu despre acest lucru

    • 13 Martie 2011 la 6:44

      In mod sigur fiecare intelege altceva. E necesar sa te legi de textul articolului ca altfel nu mai terminam.

  1. No trackbacks yet.

Propune un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: