Bufonul filozof
Una din cele mai frapante particularităţi ale timpului pe cre îl trăim – să-i zicem modern – este înclinaţia maselor de a cere sfaturi despre fericire vedetelor de film sau TV. Nicăieri vreodată actorii sau comicii, bufonii, mă rog, nu au fost intervievaţi despre ce cred ei că este sau cum este fericirea. Niciodată înainte nu au avut avnscena personajele care vînd divertisment. Timpurile noastre au această marcă a interesului pentru ce crede vulgul sau omul de rînd sau comediantul. Iluzia democraţiei pe semne a indus părerea falsă că toţi oamenii au ceva de spus în afara micului lor univers de interese, ceva esenţial, care ne-ar putea interesa pînă în cel mai înalt grad! Bufonul devine astfel filozof.
Mereu ceva nou!
Dan Puric în Adevărul şi din nou la TV (nu mai ştiu ce post). Este practic peste tot. Desgiur ca nu e singurul dar nu pot să nu remarc că este agreat cumva ca şi Becali pentru extremismul spuselor sale. E ceva pitoresc deşi nu unic. Cîndva acelaşi exerciţu retoric îl făcea tot cu citatele de rigoare şi trimiteri la neamul ortodox şi Vadim Tudor. Înţeleg că pentru publicul larg care preferă să stea comod în fotoliu aceste personaje sînt de consum cam la fel ca şi plasmele sau noile produse alimentare. Mereu se doreşte ceva nou şi se oferă ceva nu chiar nou!
Dan Puric la TVMania! Mare dezamăgire mare…
Mi-a plăcut teribil interviul lui Dan Puric dn TVMania. Mi-a plăcut printre altele acea expresie sintetică: Noi mimăm occidentul! Şi nu e singura. Dar plăcerea s-a spulberat repede după ce am răsfoit mai departe revista. TVMania este la propriu o tribună a avortonilor şi siliconatelor pe are îi face harcea-parcea actorul. Mă întreb dacă nu simulează şi el (deh, e actor) intransigenţa! Să spui lucrurilor pe nume e una – să o spui în TVMania, e alta! Dar să trec peste oroarea pe care mi-o provoacă acest paradox (oare?) şi să citez aici un moment antologic:
“Fă-te că lucrezi” e deviza naţională, cretinismul naţional…
Aş mai adăuga unul: tot românul fură, de la mic la mare. Furtul este o trăsătură naţională. De aia simţi nevoia să revii la trecut. Nu pentru că atunci românii erau cinstiţi şi buni creştini, ci pentru că nu se ştia despre toate astea, pentru că nu se permitea oficial să fii idiot şi lipsit de scrupule pentru rating sau orice îţi aduce profit! Omul nou, comunist, trebuia musai să fie dat exemplu şi să se impună din afară ca o matriţă a binelui universal. Dar tot ce s-a făcut atunci nu a fost decît o parodie după Insula dr. Moreau. Nu poţi face din necioplit, cioplit, şi din oportunist, om cu şira spinării dreaptă! De aia a trebui să dispară şi Ceauşescu şi toţi ai lui, toţi care într-un fel sau altul se mai îmbătau cu iluziile unui viitor luminos într-o Românie transfigurată.
Găsesc pe un blog cîteva note despre D. P. din pana lui Pleşu:
http://blog.webphoto.ro/spiritualitate/andrei-plesu-ii-face-un-portret-dur-dar-precis-lui-dan-puric/
De vorba despre depresie cu C. Jean
Redau mai jos un scurt dialog despre depresie cu Jean Chiriac, preşedintele AROPA. Textul cu caractere îngroşate îmi aparţine mie (Ioan Ionuţ).
Ioan Ionuţ: Am aflat recent că procentul depresivilor la noi este de 20%, adică 1 din 5 români. Ce părere aveţi?
Jean Chiriac: E un procent mare dacă ne gîndim că nu locuim în ţările scandinave sau oriunde este o anumită răceală a climatului de viaţă.
Cum se defineşte depresia la noi?
O stare de criză indusă de factori ca pierderea a ceva drag. Dar nu numai. Depresia are manifestări psihice – starea de zădărnicie, de “prea tîrziu”, de „la ce bun” etc – ca şi manifestări somatice ca lipsa apetitului, care merge uneori pînă la anorexie.
Şi totuşi cum explicăm acest procent mare?
Mulţi nu ştiu ce e depresia. Alţii nu ştiu că suferă de depresie sau că ceea ce au ei se numeşte depresie şi se tratează la cabinetul psihanalistului. Mulţi nu ştiu ce este psihanaliza etc.
Şi dacă ar şti, ar fi solicitări numeroase?
Nu cred. Populaţia depresivă este în general centrată în medii urbane. Totuşi la noi este un fenomen mai ciudat: mediile urbane sunt populate de persoane din mediul rural în proporţie de pînă la 80-90%. Asta explică carenţele de cultură, modul de a te raporta la depresie, accentul pus adeseori pe aspectul demonic al depresiei şi apelul la vrăjitorie sau „vindecători”.
Deci să credem că depresivii la noi sunt mai ales persoanele din mediile rurale concentrate în oraşe?
Fără îndoială. Depresia este tratată cu succes de psihanaliză dacă se apelează la ea. Dar ca să apelezi trebui să ştii.
Ce şanse sunt ca persoanele suferind de depresie să se trezească la realitate şi să încerce să solicite ajutor calificat?
Nu cred că sînt şanse. Poate doar dacă am avea o politică înţeleaptă şi susţinută de reclame în mass-media cam cum avem reclamele la produse de larg consum. Poate dacă, ani de acum încolo, am învăţa la şcoală să deosebim nevrozele şi depresia aşa cum se procedează în liceele din Statele Unite. Ori cultura noastră liceală şi în general şcolară este extrem de străină de problemele sufletului.
Şi totuşi, un om care suferă de depresie mai are el imboldul să vină la tratament?
Depinde de om. Dacă nu se acceptă aşa, dacă a învăţat că la fel ca higiena corporală există şi una a sufletului, există mari şanse să vină la cabinet.
Am impresia că depresia este o problemă şi din alte motive, la tineret de exemplu. Cînd eşti prins total în reţeaua de gadgeturi ale societăţii de consum sau afundat 24×24 în Facebook simptomele îţi par ca şi cum te-ar împiedica să profiţi total de viaţă.
Da, aşa este. Poţi să vezi în simptome la un moment dat un obstacol, un ceva răutăcios care vrea să te sustragă de la plăcerea jocului, şi atunci apare o furie fără obiect sau care are ca obiect eul şi poate duce la (auto)suprimare simbolică sau reală.
Depresia poate fi tratată de psihiatrie – ce părere aveţi de această abordare?
Am o părere bună dacă ţinem cont că la noi psihanaliza nu are prea mulţi slujitori. Totuşi psihiatrul este şi el om şi mai ales nu toţi medicii sunt la nivelul profesional care se cere. Tratamentul psihiatric depinde de foarte mulţi factori ca să fie favorabil şi poate induce sentimentul de invalidare socială.
20% depresivi în România!
Aflăm din mass-media că 20% din români suferă de depresie! Şi totuşi nimeni nu se adresează specialistului, psihanalistului în speţă. Fraţilor, nu staţi cu depresia că vă distruge viaţa. Depresia este tratabilă prin psihanaliză.
Pesimism sau realism?
De reţinut avertismentul principelui Radu de România într-un interviu difuzat de RFI: Să nu subapreciem capacitatea noastră de a face totul praf! Se referea la lamentabila stare a instituţiilor din România şi la instituţional în general, în contextul în care România face parte din UE şi NATO. Adică avem actualizarea legilor la 24 de ore în sincrom cu UE, dar viaţa noastră nu s-a schimbat pe linia autoritarismului instituţional, al corupţiei, cinsimului, incompetenţei etc. Trebuia imprimat tot interviul pentru rara calitate de a fi lucid în momentele de criză de care dă dovadă Principele. Şi fără să supere pe nimeni, fără bîrfa publică de care ne-am săturat cu toţii.
Întrebat de ce l-a atacat preşedintele pe rege, el răspunde simplu: Nu ştiu; nu vreau să ştiu. Şi noi rămînem cu impresia că atacul nu poate fi calificat pentru că este un act gratuit, ca majoritatea din politica noastră recentă.
Comentarii recente