Psihanaliza

Biserica pe internet

ionul — Wed, 08 Sep 2010 10:35:10 +0000

Te-ai gîndit vreodată să numeri cîte site-uri de profil religios creştin-ortodox sînt actualmente pe internet? E greu să le numeri pe toate pentru că sînt sute! Ai putea replica: Normal, noi sîntem ortodocşi, majoritatea, vrem să fim reprezentaţi etc. Şi totuşi nu ţi se pare ciudat că o religie care respinge cu dezgust toate ispitele tehnice moderne (şi nu numai), ca venind de la Satan, să construiască site-uri web cu nemiluita? Cred că nu există practic biserică fără site sau chiar preot, calugar pe dinafară. Biserica se înnoieşte? Vine la întîlnire cu Veacul? Sau concurează cu el

Stresul şi psihanaliza

ionul — Tue, 31 Aug 2010 18:09:55 +0000

Noul editorial care apare zilele astea poartă titlul: Despre două tipuri de stres şi psihanaliza. L-am “scris” pe stradă gîndindu-mă la senzaţiile unele bizare care ne cuprind chiar şi în concediu, cînd ar trebui să fim relaxaţi, detaşaţi, dar nu sîntem. Merită extinsă mai ales partea finală de introducere în abordarea psihanalitică. Ar fi bine venite cîteva exemple – măcar unul. Nu ştiu dacă există însă public pentru asta (online). Citind ce se caută online nu poţi să nu te gîndeşti la sfînta simplitate care reduce totul, mereu, la distracţie ieftină (citeşte informaţie ieftină). O să revin…

Cioran şi psihanalistul

ionul — Fri, 27 Aug 2010 04:22:09 +0000

Cioran povesteşte cum s-a întîlnit cu un psihanalist şi cum i-a relatat episodul în care a tras o căzătură soră cu moartea în timp ce curăţa de crengi uscate un sequoia gigantea. Psihanalistul ar fi explicat că Cioran ar fi fost chipurile gelos pe acel arbore pentru că trăia mai mult decît el şi dorea din acest motiv să-l despoaie de ramuri. Reacţia lui Cioran nu s-a lăsat aşteptată şi explică în parte rezistenţa lui la psihanaliza lui Freud: Poţi numi asta explicaţie?

Nu, nicidecum. O explicaţie aşa, din burtă, cum se mai zice, aminteşte de practica psihologilor fără experienţă sau obiect al muncii. Psihanalistul – dacă asta era cu adevărat – a trecut cu vederea că Cioran curăţa ramurile uscate. Era ca un serviciu făcut arborelui multisecular demonstrînd un cult pentru viaţă sau eternitate. Sigur că acest cult nu se împacă cu filozofia sinuciderii la Cioran. Dar un sinucigaş nu este neapărat un om dezgustat de viaţă – poate, mai de grabă, un mare îndrăgostit de viaţă, care simte că nu-şi poate atinge potenţialul.

Dacă arborele este un simbol ce poate duce la tată, gestul lui Cioran evocă o nevoie inconştientă de a adula forţa vitală îndepărtînd tot ce este uscat, pieritor - poate chiar şi pe sine însuşi. Pentru că aspiră la prea mult, omul se vede redus la micime şi sufocat de însăşi aspiraţia lui se poate autodistruge.

Clinic am găsit o formă de psihopatologie asemănătoare de care nu voi pomeni aici. Mă rezum să deplîng încă o dată stîngăcia psihanaliştilor făcuţi pe puncte (români sau de aiurea).

Renunţă la televizor

ionul — Tue, 24 Aug 2010 18:10:18 +0000

L. îmi zice: “Ar trebui să refuzăm să ne uităm la televizor - aşa cum recomandă penticostalii. Nimic decît invitaţie la cruzime, ură, scene de violenţă fără limite, plăcerea de a prezenta tortura sub orice formă – iată ce-ţi oferă televizorul. Nu pierzi nimic dacă renunţi total, total la el!”

P.S. L. nu are nimic comun cu religia!

Despre visele erotice

ionul — Sun, 15 Aug 2010 14:22:47 +0000

Am citit recent undeva că visele erotice nu ar fi de fapt erotice (sexuale) sau nu ar fi toate erotice. Am răspuns succint pe forum. Aici nu fac decit să repet: semnificaţia unui vis nu se reduce niciodată la conţinutul său manifest. Detalii găseşti pe site şi în cursurile despre interpretarea viselor.

Woody şi Mălăele

ionul — Sun, 15 Aug 2010 14:11:40 +0000

Dany Rose in Hollywood sau aşa ceva cu W. Allen este un motiv să vorbim de arta gagului. Şi absurdului. Priveşte filmul şi vezi unde se separă de Nunta… lui Mălăele. A. E vorba de şcoală chiar dacă şi W.L. se desparte în final de logica “jocului” şi o ia razna cu un happy end. Totuşi are pe parcurs foarte multă coerenţă. Nu mai zic de actori care sînt absolut fantastici: vezi scena cu Lou pasînd live microfonul dintr-o mînă în alta! Finalul trebuia însă să placă femeii iubite care, de altfel, devine şi soţia (reală) pînă la faza cu fiica adoptivă (în viaţa reală)!

Nunta mută

ionul — Fri, 13 Aug 2010 10:56:04 +0000

Am vazut Nunta mută al lui Mălăele la indicaţia expresă a lui D. Nu mă omor după filmele româneşti, fie ele chiar şi după 89. Totuşi îmi place actorul Mălăele şi am văzut cîteva reprize foarte comice cu el. Cred că este un actor de calibru. Filmul nu a avut acelaşi impact. E greu să apreciezi un film metaforă despre România comunistă ocupată de ruşi. Subiectul e fumat la noi şi o parte din evenimente au fost trăite direct, deci nu mai pot fi interesante pe ecran. Unul din lucrurile care îmi displace la filmele după 89 este elementul tare, senzaţional cu care se doreşte penetrarea pe piaţa vestului. Întotdeauna acest element este forţat, exagerat, imposibil de integrat în context. Nu ştiu cum percep alţii dar mie efortul de a excita interesul în filmele româneşti mai noi este absolut stîngaci. E vorba şi de lipsa de experienţă în fabricarea filmelor (ce implică multe, de la scenariu, la producţia propriu-zisă). Cînd vezi filme de Antonioni sau Fellini, greu mai poţi înghiţi metaforele româneşti. La Fellini totul curge firesc chiar dacă are imens de mult nefiresc. La Antonioni chiar şi finalul din Blowup pare firesc, deşi e metaforă pură. Aproape că poţi face şcoală din acel final. Mai e şi scenariul – la Nunta… – presărat cu idei bune dar insuficient şi inegal. În scena cu moartea tinerei fete care ţine în pumn o monedă/medalie cu secera şi ciocanul nu am văzut nimic contextual chiar dacă, ulterior, mireasa recunoaşte acelaşi semn pe decoraţia ofiţerului rus.

În fine, un film de care mă puteam lipsi fără să pierd ceva.

Ce am remarcat totuşi: o ajustare a jocului şi replicilor (cum se dau) actorilor, care nu mai sînt simple automate ca pînă acum, ci devin sau aspiră să devină actori. Unii chiar reuşesc!

Ce este psihanaliza

ionul — Thu, 12 Aug 2010 05:38:29 +0000

Reproduc aici ce am scris pe un blog de psihanaliză, în sept. 2009. Am regăsit întîmplător acest pasaj care mi se pare util pentru cei care încearcă să inţeleagă ce este şi de ce este psihanaliza.

Psihanaliza s-a dezvoltat in climatul clinic si nu este in primul rind o metoda de investigare. Ea a pornit de la descoperirile dr Breuer care au fost comunicate lui Freud si exploatate de acesta. Breuer lucra cu o pacienta isterica Ana O. pe care o trata prin abreactie. De la abreactie se ajunge ulterior la asociatiile libere si la interpretare. Daca nu tinem cont de acest parcurs nu intelegem ce este de fapt psihanaliza.

Exista la ora actuala o puternica tendinta, mai ales la noi (Romania), de a ignora/nega functia terapeutica a psihanalizei, de a o transforma in simplu exercitiu filozofic (vezi cam tot ce se intimpla in asociatia romana sub influenta profesorului de filozofie Zamfirescu care si-a anexat si psihanaliza). Una din explicatii este dificultatea de a practica psihanaliza fara o pregatire temeinica (autoanaliza) care nu se poate incheia mai devreme de 35-40 ani. La noi nu exista analiza didactica decit la nivel formal, cam cum se intimpla cu scolile de vara de formare. Asta explica de ce persoane cu virste pina in 30 afirma ca au pregatire in psihanaliza (printre altele) desi sint absolut straine de aceasta disciplina. Deci, atentie la ce cititi si ce ascultati!

Românii fac numai ce ştiu

ionul — Tue, 10 Aug 2010 12:22:39 +0000

C. zice: Românii nu fac nimic decît ce ştiu, o perioada lungă-lungă. La un moment dat află că mai sînt şi alte chestii ultra interesante sau care aduc bani, bucurii neştiute … Cînd se hotărăsc să o apuce pe alte drumuri devin excesivi. Dacă Papa vrea aşa, ei vor şi mai şi. Adică nu au măsură. Şi cum ar avea? Cine dă măsura? Regele? Preşedintele? Primul secretar? E de dorit să fie Primul secretar. Un om istoric care, chiar şi fără carte, are experienţa vieţii cu românii şi le indică, măcar formal, calea de urmat. De aia pe vremea lui Ceauşescu munca era obligatorie – oamenii nu gîndesc şi nu trebuie să gîndească.

Interpretare în scurt

ionul — Tue, 10 Aug 2010 09:31:00 +0000

- Ieri am interpretat un vis de amnezie, zice C. A fost interesant să ajungem din nou la o temă pe care o mai întîlnisem adeseori. O reluam acum căci o abordasem şi alte dăţi.

- E bine să se interpreteze aşa? Nu se forţează lucrurile?

- Formal, nu e bine. Dar în cazul respectiv era o pacientă de 50 de ani. Cînd este vorba să pleci urgent undeva şi te prinde o durere de dinţi, ce faci? Iei un calmant şi aştepţi un alt prilej ca să treci la o intervenţie cap-coadă. Pe moment trece şi, cine ştie, poate şi pe viitor.

- Există o anumită inerţie a momentului pozitiv, ca şi a celui negativ, traumatic.

- Indiscutabil.

- Dar puteţi considera cazul încheiat? mai întreb eu.

- Din nou “caz”. Aici nu avem de-a face cu cazuri ci cu oameni în carne şi oase, cu cerinţele lor exprimate verbal. Dom’le nu mă mai suport aşa sau de ce cutare şi cutare? Un “caz” este un pacient care vine de la psihiatri cu un diagnostic ca o tinichea de coadă.