Psihanaliza

Nu contează cît de imbecil eşti dacă ai meserie de actor. Iată cazul uneia zisă Pfeiffer. I se ia un interviu întrerupt de onomatopee şi interjecţii din care aflăm că pesoana în cazuă e muncitoare pentru că provine dintr-o familie de muncitori, munca o echilibrează şi e sigură ca va fi înlocuită de cineva… Are aşa o mină de parcă ţi-ar împărtăşi reflecţii adînci despre viaţă! Mai aflăm că iniţial juca în filmuleţe TV (adică de 2 bani) dar că a a sărit din prima în barca cu Pacino, în Scarface. Oare de ce? Era chiar un monstru de talent sau mai avea şi alte “virtuţi” fără legătură cu actoria apreciate şi pe la noi?

Cultul maşinii la români este titlul noului editorial – pe aprilie – publicat pe site-ul AROPA de psihanaliză. Ştiu sigur că o să irite pasajul cu scurta analiza a mentalităţii rurale, ca să-zic aşa. Şi totuşi acel pasaj nu este chiar atît de coroziv pe cît ar trebui. Trebuie să înţelegem că politica comuniştilor de industrializare forţată a oraşului, de formarea clasei proletare ca să ţină isonul teoriilor marxiste despre emanciparea muncitorilor etc. a însemnat migrarea în masă de la sat la oraş, sau orăşenizarea forţată a mediilor rurale, cele mai multe extrem de consrvatoare sau retardate. Deci persoanele devenite peste noapte orăşeni nu au avut posibilitatea să devină orăşeni în mod consistent. A fost de fapt o orăşenizare de formă, sau de faţadă. Mentalitatea rurală a supravieţuit şi chiar s-a altoit pe noua experienţă a spaţiului urban, cu tot ce înseamnă el. Asistăm azi, în marile noastre oraşe, şi mai ale în Bucureşti la consecinţele pe termen lung ale acestui proces încă neclar şi sigur ignorat de sociologi (dacă mai există la noi aşa ceva) din motive de fraudă pioasă, probabil.

Sînt multe voci care în numele unui bun simţ de paradă vor zice: “Las’ că ţăranul nostru e mai simţit decît orăşeanul”. Se ignoră astfel voit faptul că orăşeanul invocat nu este orăşean în substanţa lui ci un personaj multicolor care aduce cu sine şi perpetuează acea altoire de care vorbeam ca stil de viaţă şi cultură. Deci nu avem în fond o contradicţie între două moduri de a fi – orăşean – ţăran – ci între grade de orăşenizare. Sper că se va înţelege acest lucru ca să nu discutăm în contradictoriu, în mod inutil.

Cînd priveşti emsiunile cu subiect politic ai un spasm: Să vezi că au apărut şi la noi politicieni şi nu ştiam! Te simţi oarecum descurajat, adică: Cum dracu n-am aflat? Rapid însă realizezi că nu e cazul să cazi pe spate ci să te aduni şi să reflectezi: la noi nu există politicieni autentici, ci doar bişniţari cu pretenţii. Toţi au o afacere a lor sau au avut una, una murdară, dar la adăpost de lege, atunci cînd nu i-au prins. Cînd i-au prins, au strigat pe toate posturile că e o “lucrare” a opoziţiei, că chestiunea este politică etc. Iată deci cum se amestecă la noi economicul şi politicul…

Emil: Normal ar fi ca fiecare sa lupte pentru dreptul tuturor de a fura. Atunci am avea armonie sociala si progres la infinit.

Este demisia lui Boc o soluţie? La ce?, ai putea întreba pe bună dreptate. Recunosc că e dificil de răspuns – niciodată nu am avut senzaţia că Boc decide ceva din mintea lui, că ceva porneşte de la el şi, deci, schimbîndu-l am pune capăt unui fenomen morbid. Pe de altă parte, problemele noastre nu sînt solvabile prin demisii de prim-ministru sau guvern. O să avem supriza să vedem că alt premier, fie el tehnocrat sau nu, va fi la fel de ineficient.

Totuşi, psihologic vorbind, faptul de a nu-l mai vedea pe Boc la faţă, de a nu-l mai auzi, de a-l ignora pare să ne oferă o oarecare relaxare. Curînd vom vedea altă figură şi, la fel, vom simţi aceeaşi tensiune acumulîndu-se pînă la insuportabil. Se pare că azi românii găsesc soluţii la probleme complicate numai prin schimbarea echipei guvernamentale.

Există numeroşi cretini care îşi fac conturi pe facebook sau linkedin şi te bombardează cu mesaje cum că să vii şi să te însoţeşti cu ei deşi nu e clar de ce. Cum zic, mesajele lor curg gîrlă şi curînd inboxul tău e plin de asemenea invitaţii stupide care nu folosesc la nimic. Pentru firmele care permit această invazie de prost gust şi inutil asta înseamnă totuşi profit. Şi unul mare. Cînd cineva se ridică şi spune gata! cu spamul etc. sînt instigaţi consumatorii (utilizatorii etc.) să ia atitudine căci chipurile este atins internetul şi libertarea exprimării. Incredibil dar sînt şi mai mulţi cretini care cred în abureala asta şi scriu proteste aberante contra legiuitorilor care se pun de-a curmezişul “progresului”. Oricît aş fi de îngăduitor cu masele, oricît aş repeta: Doamne  iartă-i că nu ştiu, rămîne că sînt în continuare ţinta mesajelor fără sens şi fără altă finalitate decît de a mă şicana continuu.