Psihanaliza

Vine Boc din China cu mîna goală – de fapt cu cîteva cadouri simbolice. Niciun contract. Nimic. Alţii, cum bine ştim, fac contracte de miliarde! Vorbeam despre desfiinţarea guvernului pentru că nu e eficient, cam cum se face cu spitalele. Nu e dovadă mai bună că ACEST guvern este inexistent. De ce mai perseverează în a simula guvernarea? Nu găsec alt răspuns decît din dorinţa de a-şi mări cîştigurile, averea, chiar şi cu preţul colapsului economic al ţării. Cinismul e în floare şi nepăsarea, incompetenţa crasă. Sînt din cei care au trăit pe vremea lui Ceauşescu şi ştiu ce spun. “Performanţa” guvernului Boc este zero şi nici nu se poate compara – măcar formal – cu guvernul lui Ceauşescu. E-hei, ce vremuri.

Îi critică pe alţii că au slăbiciuni, de pildă pentru alcool, dar el nu pleacă de acasă fără sticluţa de cafea la el, din care bea cu aerul hămesit al dependentului. Îi critică pe cei care au păţit-o cu sănătatea sau au deficienţe – dar el nu vede deloc de la apropiere şi poartă ochelari pe ascuns.  Acesta este creştinul ortodox tipic – se laudă că nu lipseşte de la biserică precum elevul satisfăcut că şi-a făcut temele. E sigur că el este alesul Împărăţiei – pentru că se spovedeşte, ţine postul cu sfinţenie, se roagă, etc. Viaţa lui “creştină” este un model exemplar pentru cel sau cei care vor să se mîntuiască. Dacă pui la îndoială însăşi cultul pe care îl practică emană un potop necontrolat de cuvinte, cu o cadenţă de mitralieră, încît nu mai ai nicio  replică. Oricum el nu ascultă niciodată – se ascultă numai pe sine. Pentru că tu nici nu exişti.

Întrebarea este dacă boxerul acela mic – Lucian Bute (parcă) – este sau nu erou naţional. Eram jos la prăvălia lui R, şi ascultam cum o băbuţă aprigă îi apăra insului coroana: e român! Faptul că e român i s-a părut băbuţei colosal. Dar sîmbătă, cînd eram şi eu ca tot omul la munte, în weekend, şi am făcut prostia să deschid televizorul am aflat că Bute ăsta are 5 milioane de inimi aproape, apoi erau 22 de milioane. Şi tot aşa, toate veştile erau cu Bute, cu cît e el de român, de mare, de tare etc. Mai era şi mama lui Bute, care cu inima lîngă el etc… Azi aflu că Bute este ahtiat după bani şi că gestul lui de a boxa în România nu era de loc eroic, ci economic. Cine a spus asta? Păi, un alt boxer made in Romania, care şi el a fost erou la un moment dat şi, zic unii, e gelos pe ăstalalt. Ce să mai înţelegi? Să fie Bute erou – să nu fie? Orişicum 22 de milioane e ceva!

Am frunzărit recent o carte care vrea să dărîme tot ce este yoga sau practică spirituală orientală de pe poziţia de superioritate  – imaginată – a creştinsimului. E scrisă de un individ de care nu am auzit înainte şi e scrisă la un mod extrem de pueril. Ce reţin însă este obsesia maladivă a autorului pentru putere: psihică, mentală, spirituală. Această obsesie revine mereu din paginile cărţii, într-o formă sau alta, în două ipostaze: să ne arate cît de perimată sau nebunească este orice altă practică decît cea creştină şi, evident, să ne atragă spre creştinism. Totuşi părintele Paisie, care este un personaj principal în carte este – paradoxal – descris exact cu atributele unui guru indian. Dar autorul nu pare să realizeze acest lucru frapant. Sau intenţai lui a fost să ofere imaginea creştină a gurului care – ca să fie atrăgătoare – trebuie să aibă elementele celei indiene. O asemenea carte şi scopul ei vizibil de reclamă obraznică, golănească chiar, ne arată cum creştinii au imitat pînă la greaţă ceea ce au dispreţuit, cum ei nu au  creat niciodata ceva propriu ci au preluat în nume propriu ceea ce au anihilat la alţii. Cum poate să te convingă o asemenea “religie”? Sau cum poate să convingă o asemenea reclamă? Mă întreb cît de redus mintal trebuie să fie cititorul pentru a înghiţi pe nemestecate toate aiurelile scrise în volumul măricel. Să dau şi numele cărţii: Marii iniţiaţi ai Indiei şi părintele Paisie.

L-am văzut citind din Biblie cuvînt cu cuvînt aşa cum ai citi dintr-un cod de legi sau manual şcolar. Apoi a închis cartea şi a început un comentariu amplu bazat pe cuvintele citite. Singura problemă era că citea din Biblie, cuvintele care i se atribuie lui Isus.

De ce este aceasta o problemă? Deoarece, spre deosebire de un cod de legi sau un manual şcolar cuvintele lui Isus din Evanghelii nu sînt certe. Să fiu mai precis, 99% sunt deformate sau înlocuite. Evangheliile, aşa cum le avem azi, nu sunt cele originale ci copii care au suferit modificări, omisiuni şi reinterpretări. Ca să citezi din aceste scrieri cu aerul satisfăcut că ai de-a face cu documente autentice este fără îndoială ori criminal, ori idiot.

Mai departe, a comenta şi concluziona pe baza acestor citate este la fel de aberant. Din fericire, comentatorii, pastori sau preoţi, nu fac răul la care ne ateptăm prezentîndu-ne un Christos falsificat şi o doctrină măsluită fiindcă nimeni nu este interesat de aceste scrieri. Chiar aşa! Nici măcar credincioşii sau cei care se numesc astfel nu au nici cea mai mică curiozitate despre ce scriu evangheliile. Pentru ei nu există nici erezie. Pentru ei există doar profit, sau ce s-ar putea numi “avantajul de a avea credinţă”.

Asta exlică de pidă de ce la predică nu se înghesuie nimeni; de ce oamenii nu sunt perocupaţi de efectele globalizării şi ale ecumenismului interconfesional. Ei nu sunt deranjaţi nici de posibilitatea ca într-un viitor nu foarte depărtat să nu mai pomenească nimeni, nimic, de Christos. Problema lor este dacă religia lor este sau nu profitabilă şi nu dacă este sau nu exactă sau validă.

Freud vorbea despre rereligie ca despre o tentativă de a înlocui lumea sensibilă cu cea a dorinţei. O psihoză în masă, desigur. Totuşi omul nu poate fi făcut vinovat pentru această tentativă: uneori este foarte greu să trăieşti şi mai ales să rămîi lucid într-o lume dominată de absurd şi inconstanţă. Nevoia de evadare din neant, din nonsens, şi mai ales cea – mai apropiată – de a avea asigurată securitatea individuală este de nestăvilit. Vine din instinctul vieţii, din forţa de conservare.

La ce ne foloseşte totuşi să ştim că acele cuvinte citate de pastor nu sunt autentice? Obţinem un beneficiu din simpla cunoaştere?

Da, cu condiţia ca acele cuvinte să fie indicaţii precise care conduc la o altfel de asigurare în faţa primejdiilor vieţii: Salvarea. Dacă acele cuvinte, împrospătate şi redescoperite, duc la salvare, atunci beneficiul este inimaginabil. Dar şi pericolul e mare. Oare “salvarea” nu este şi ea o iluzie, o falsă citire a unor fraze măsluite?

Comentezi editorialul aici.

Aşadar spitalele trebuie să fie competitive, altfel se închid. La fel şcolile, şi ele se închid. Dar cînd vom aplica cerinţa competivităţii guvernului şi celor două camere? Şi cum facem să le închidem? Pentru că este evident că nu sînt competitive! Iată un lucru la care nimeni nu se gîndeşte. Ce economii s-ar face…