Psihanaliza

Am deschis acest topic pentru cititorii care vor sa comenteze ultimul articol publicat pe site la adresa:

http://www.freudfile.org/psihanaliza/articol24.html

O eroare de scris nostimă produce autorul unei cărticele despre cum trebuie să se poarte creştinii, un soi de manual de bună purtare din acelea pe care le găseşti pe unde nu te aştepţi  sau care ţie se oferă gratuit pe stradă. În paragraful în care se spune că nu este admis ca fiul să ridice mîna asupra parinţior săi, se continuă cu concluzia: mîna aceluia NU va putrezi! Este exact inversul pentru că putrezirea este simbolul declinului şi al degradării morale (ni se repetă că trupurile sfinţilor nu putrezesc). De ce această eroare? Te las pe tine să tragi concluziile.

Citesc semi-lectura unei persoane care semnează T Dora şi aduce, din amintire, în discuţie o carte semnată de un anume Mikkel Borch-Jacobsen – cartea se numeşte: Pacienţii lui Freud. Destine. T Dora ne declară iniţial că:

N-am citit-o integral, am rasfoit-o timp de vreo ora. Am luat-o in mana cu emotii, cine stie ce iluzii o sa-mi mai distruga si dulci certitudini o sa-mi dea peste cap, doar ca, dupa cum a ajuns sa fie un obicei in ultimul timp, cartile anti-psihanaliza ma dezamagesc – iar acum s-a intamplat la fel. Le iau in mana asteptandu-ma la noul Graal si le inchid cu pofta sa regresez tot la Freud.

Aflăm din această cvasi-lectură despre destinele morbide ale pacienţilor lui Freud. Inclusiv lesbianismul Annei şi neputinţa copilului iubitei ei de a face ceva cu viaţa lui după o educaţie exemplară (probabil psihanalitică).

Nu ascund că am citit şi eu cărţi cu acest subiect: ce  s-a întîmplat cu pacienţii lui Fred. Trebuie să recunosc că asemenea publicaţii te pot pune pe gînduri: păi, dacă şi Freud… Adică Freud era atent numai la ideile lui pe care le imprima iscusit în mintea sărmanilor nevrotici, şi asta de ce?

Nu poţi să nu simţi aici un iz de sulf, ceva iad, ceva ce duce la destin rupt din cauza psihanalizei şi asta urmărit cu cinism de un Freud barbar …

M-a salvat de la posibila apostazie lectura completă a operei lui Freud dar mai ales propria analiză. Am lichidat o isterie rebelă şi alte obscurităţi care nu dădeau semne de limpezire. Nu ascund că am găsit obscurităţi şi mai mari. Libidoul liber din simptom! Ai disponibilitate – spre ce se îndreaptă ea? Sau altfel spus: dacă eşti liber de morbid cum înveţi să trăieşti sănătos? M-am izbit de conceptul “sănătos” – adică ce înseamnă să fii sănătos? Dar oare poţi fi sănătos înr-o societate bolnavă ca cea în care trăim? Etc.

Domnilor! citiţi Freud. Întîi. Apoi citiţi ce vreţi. În Freud găsiţi explicaţiile, problemele, insolubile, ce se poate – ce nu se poate… Am mai spus-o şi o repet: psihanalistul nu este un guru, aşa cum crede dl Zamfirescu! El este doar un asistent. Şi, mai ales, nu are pretenţia să ne vindece de viaţă. Axaţi-vă pe simptom. Nu mergeţi mai departe pentru că acolo e treaba filozofiei.

Cînd analizez, spune cineva, îmi amintesc de vorbele analistului meu de la un moment dat. Şi am tendinţa de a ocoli acele asemănări pentru a nu proiecta asupra analizatului ceea ce mi s-a adresat mie. Nu este şi aici un contratransfer? Adică mă reţin să fac ce mi s-a făcut, sau să spun ce mi s-a spus?!

Răspund: Nu e neapărat rău să spui ce ţi s-a spus, important este să fie adecvat.

Redau mai jos un scurt dialog despre depresie cu Jean Chiriac, preşedintele AROPA. Textul cu caractere îngroşate îmi aparţine mie (Ioan Ionuţ).

Ioan Ionuţ: Am aflat recent că procentul depresivilor la noi este de 20%, adică 1 din 5 români. Ce părere aveţi?

Jean Chiriac: E un procent mare dacă ne gîndim că nu locuim în ţările scandinave sau oriunde este o anumită răceală a climatului de viaţă.

Cum se defineşte depresia la noi?

O stare de criză indusă de factori ca pierderea a ceva drag. Dar nu numai. Depresia are manifestări psihice – starea de zădărnicie, de “prea tîrziu”, de „la ce bun” etc – ca şi manifestări somatice ca lipsa apetitului, care merge uneori pînă la anorexie.

Şi totuşi cum explicăm acest procent mare?

Mulţi nu ştiu ce e depresia. Alţii nu ştiu că suferă de depresie sau că ceea ce au ei se numeşte depresie şi se tratează la cabinetul psihanalistului. Mulţi nu ştiu ce este psihanaliza etc.

Şi dacă ar şti, ar fi solicitări numeroase?

Nu cred. Populaţia depresivă este în general centrată în medii urbane. Totuşi la noi este un fenomen mai ciudat: mediile urbane sunt populate de persoane din mediul rural în proporţie de pînă la 80-90%. Asta explică carenţele de cultură, modul de a te raporta la depresie, accentul pus adeseori pe aspectul demonic al depresiei şi apelul la vrăjitorie sau „vindecători”.

Deci să credem că depresivii la noi sunt mai ales persoanele din mediile rurale concentrate în oraşe?

Fără îndoială. Depresia este tratată cu succes de psihanaliză dacă se apelează la ea. Dar ca să apelezi trebui să ştii.

Ce şanse sunt ca persoanele suferind de depresie să se trezească la realitate şi să încerce să solicite ajutor calificat?

Nu cred că sînt şanse. Poate doar dacă am avea o politică înţeleaptă şi susţinută de reclame în mass-media cam cum avem reclamele la produse de larg consum. Poate dacă, ani de acum încolo, am învăţa la şcoală să deosebim nevrozele şi depresia aşa cum se procedează în liceele din Statele Unite. Ori cultura noastră liceală şi în general şcolară este extrem de străină de problemele sufletului.

Şi totuşi, un om care suferă de depresie mai are el imboldul să vină la tratament?

Depinde de om. Dacă nu se acceptă aşa, dacă a învăţat că la fel ca higiena corporală există şi una a sufletului, există mari şanse să vină la cabinet.

Am impresia că depresia este o problemă şi din alte motive, la tineret de exemplu. Cînd eşti prins total în reţeaua de gadgeturi ale societăţii de consum sau afundat 24×24 în Facebook simptomele îţi par ca şi cum te-ar împiedica să profiţi total de viaţă.

Da, aşa este. Poţi să vezi în simptome la un moment dat un obstacol, un ceva răutăcios care vrea să te sustragă de la plăcerea jocului, şi atunci apare o furie fără obiect sau care are ca obiect eul şi poate duce la (auto)suprimare simbolică sau reală.

Depresia poate fi tratată de psihiatrie – ce părere aveţi de această abordare?

Am o părere bună dacă ţinem cont că la noi psihanaliza nu are prea mulţi slujitori. Totuşi psihiatrul este şi el om şi mai ales nu toţi medicii sunt la nivelul profesional care se cere. Tratamentul psihiatric depinde de foarte mulţi factori ca să fie favorabil şi poate induce sentimentul de invalidare socială.

P. se declară deschis creştin, dar nu orice creştin, ci unul care duce viaţă creştinească: se spovedeşte, merge la slujbe etc. Mă întreabă la un moment dată după ce afirmă fără ezitare că psihanaliza e depăşită:  “De unde ştii tu că interpretezi bine un vis? Psihologia omului este foarte complexă iar tu o reduci la schemele tale de care nu poţi fi sigur” etc. etc.

Interpretarea viselor nu este o practică inventată de Freud – interesul pentru ea este atestat din atichitate, ba chiar de mai devreme, dacă citim Biblia. Desigur că există mai multe metode, de la pura revelaţie la lucrul amănunţit cu visele ca la Artemidor. Atunci cînd visele sînt puse în legătură cu predicţia poţi verifica uşor calitatea interpretării. În psihanaliză visele nu mai sînt predictive – nu în sensul în care erau la antici. Ele ne informează în schimb despre ce se petrece în mintea inconştientă. Cum studiul inconştientului este vital în psihanaliză, este clar că aceste informaţii sînt esenţiale.

Totuşi, de unde ştiu că interpretările noastre sînt valide? Metoda dezvoltată de Freud porneşte de la analiza viselor copiilor şi ale persoanelor aflate în condiţii dificile de viaţă. De aici ea se extinde pentru a include şi explicaţii despre formarea visului şi mai ales despre cenzură, care explică la rîndul ei caracterul deformat al visului.

Sigur că interpretarea este confirmată sau nu de realitate. Dar nu de o realitate socială, viitoare, ci de cea psihică, individuală. Ea conduce la complexele visătorului, la aspiraţiile lui inaccesibile în starea de veghe. În munca psihanalitică vom întîlni aceste conţinuturi psihice în modul cel mai firesc prin asociaţiile libere.