Psihanaliza

Dispută mare: este 0 sau minus creşterea economică?

Nu există criză mai mare a României decît criza românismului, adică a modului de a trăi şi a munci al românilor. Acest mod personal, local, cum vrem să-i spunem, poate crea soluţii locale şi a creat aşa ceva în epoca ceauşistă, cu un comunism altoit la condiţii. Dar cuprins în contextul larg al CE devine un anacronism în cel mai bun caz. Străinii nu ne înţeleg şi, credincioşi în măsurile luate pe cale economică şi legislativă numai, mai speră. Noi nu.

Împrumuturile de la FMI şi CE sînt cap de lista în preocupările guvernului Boc. Creditorii ne cer însă garanţii că nu băgăm banii în salarii sau să acoperim deficitul. Ideea e simplă: fără muncă nu se poate. Fără producţie, în speţă, nu se poate. Dar care producţie? România este în epoca post-comunistă, încercînd timid să convingă că a ales capitalismul. Dar ea a rămas cîteva decenii în urmă, lumea s-a recentrat şi vechile valori au devenid sterile. Mai mult chiar, ea nu e făcută pentru capitalism, cu faţă umană sau nu. Dacă adaugi la toatea astea cinismul şi incompetenţa celor din vîrf obţii rezultatul 0, ca şi în declaraţiile emfatice ale guvernului cu creşeterea economică 0 sau minus.

Dacă aş fi la putere în România - zicea cineva – aş face totul ca oamenii inteligenţi să nu cuteze să acţioneze. (Aluzie la un paragraf din Tao-te ching). Probabil că nu vei avea multă osteneală, i-am zis.

România are toate şansele să devină în următoarele decenii o societate de consum, cu avantajele şi dezavantajele ei. Hypermarket-urile vor împînzi ţara, oferind spre vînzare, aproape exclusiv, produse din import. În sistemul laissez-faire al tehnoglobalismului, rolul României va fi să înghită o parte din supraproducţia statelor avansate, nicidecum să devină un producător competitiv. Banii pentru consum vor fi asiguraţi din împrumuturi – atît populaţia, cît şi statul se vor îndatora la sînge – munca „la negru” în străinătate şi o industrie de „asamblare”. Forţa de muncă ieftină va fi singurul avantaj real al economiei româneşti.

Extras din Sclavii fericiţi – de Ovidiu Hurduzeu

Mereu am avut certitudinea că România nu a cîştigat aproape nimic din schimbarea de orientare politică după executarea lui Ceauşescu. Aderarea fără limite la Comunitate (fără condiţii, vreu să zic) în contextul mentalităţii româneşti al cîştigului relaxat, fără muncă, duce la un viitor previzibil şi nu prea excitant. Sclavii fericiţi vor avea însă micile lor satisfacţii – pîine şi circ – şi nu cred că cineva în lumea asta i-ar putea convinge să aleagă libertatea anxioasă a abstinentului înconjurat de ispitele hiperconsumului.

Pentru cei care văd azi căderile sistemului rămîne o fericire aparte – aceea de a vedea limpede de dincolo, de peste ocean şi a critica vehement ceea ce se vede. Această critică aduce mult cu cunoscutul “v-am spus eu”! Rămîne sinceritatea gestului.

Google nu este nici de departe ce vrea să pară. Calitatea informaţiei oferite căutătorului este diluată de interese financiare – da, Google este o mare afacere care aduce profit în bani – şi de algoritmul de listare a rezultatelor. Acest algoritm nu are nicidecum în vedere conţinutul – aşa cum se pretinde – site-urilor indexate ci alte “perfomanţe”, străine calităţii conţinutului. De pildă, Wikipedia este automat indexat no 1 pentru că există o înţelegere între cei doi giganţi. Mai sînt şi alte “condiţii” despre care nu pomenesc aici pentru că nu doresc să ofer un curs de indexare pentru webmasterii români. Cert e însă că o căutare serioasă după termeni precişi, cum ar fi “psihanaliza”, nu întoarce rezultatele la care speri. La secţia noastră, vei găsi pe locul 1 un aticol în Wikipedia (un singur articol!!!), prost scris şi tendenţios critic, după ultima “modă” anti-Freud care bîntuie de ani buni occidentul.

Într-un cuvînt, prezentat incomplet şi denaturat, apoi combătut cu argumente care nu rezistă la o analiză lucidă, Freud e mort din faşă. Neştiutorul care caută după Freud află astfel că Freud a greşit substanţial, că psihanaliza nu este ştiinţă şi altele la fel. Le ce bun să te mai ocupi de aşa ceva?

Psihoza Google atinge tot iar autoritatea motorului de căutare este susţinută chiar şi de intelectuali gen Pleşu. Ce să mai zici în acest context?