R. îmi povesteşte că atunci cînd era mică sora ei mai mare avea o jucărie pe care o botezase P. Şi iubea jucăria aia cu patimă. Părinţii i-au povstit că la botezul ei soră-sa a botezat şi jucăria după exemplul preotului: a scunfundat-o şi a scos-o din apă.
Nu poţi să nu remarci că jucăria era un substitut al surorii mai mici şi că “ritualul” botezului satisfăcea simbolic dorinţa surorii mai mari de a scăpa de rivală (scufundarea în apă). Dar cum să explici iubirea? E greu să afirmi că la vîrsta aia există un supraeu interiorizat şi un sentiment de culpabilitate…
Totuşi această ambivalenţă am mai găsit-o la fetele mici.
Pe de altă parte, în primul caz, jucăria respectivă – care nu era neapărat o păpuşă de gen feminin – aducea cu preotul (un substitut al tatălui). Deci putea atrage libidoul surorii mai mari care îşi ţinea astfel tatăl numai pentru ea (interesant că nu mama este preferată).
Păpuşa joacă astfel mai multe roluri (condensare): soră mai mică de care trebuie să scapi şi tatăl natural pe care trebuie să-l ţii cu tot dinadinsul.
Copiii sînt posesivi şi nu împart cu plăcere jucăriile. Aşa se crede. Parţial adevărat – totuşi, jucăriile lor au identităţi ascunse şi de aici a împărţi înseamnă a ceda în faţa rivalului.
Nimic nou sub soare, ar zice Freud.
Like this:
Be the first to like this post.
Dialog dintr-un film oarecare.
Două maici asistente oferă primul ajutor cu competenţă unui malnutrit. Cineva le întreabă:
- Aveţi calificare?
- Eu am făcut şcoala de asistente, răspunde una din măicuţe.
- Nu, zise cel cu întrebarea, aveţi calificare ca măicuţe?
Nu cred ca poţi găsi ceva mai idiot nici în viaţa normala, deşi merită căutat.
Like this:
Be the first to like this post.
Ai nevoie de multă experienţă cu simbolismul ca să înţelegi un film de genul Kagemuha. Dacă nu ai această experienţă rămîi la partea cinematografică: actori, joc, culoare, montaj, scenariu. Dar şi la acest nivel e nevoie de cunoştinţe pentru că e un film de maestru. În ultima instanţă poţi urmări acţiunea – ca să zic aşa – deşi nu are cursivitatea filmelor occidentale.
Să nu credem că un Antonioni e mai simplu chiar dacă joacă multă realitate. Limbajul cinematografic e una – puterea regizorului e alta.
Un american ar face din Kagemusha un film de aventuri sau o dramă istorică…
Like this:
Be the first to like this post.
Dialog de nota 10 într-un minunat film irlandez:
- Voi sînteţi clasa muncitoare…
- Am fi dac-am avea de muncă!
Like this:
Be the first to like this post.
Mult soare în filmul Kagemusha lui Kurosawa. In secvenţele militare în care se face uz de forţă pentru a întări ideea de grandoare, de voinţă de putere. Soarele mare, roşiatic, joacă rolul de a amplifica instinctul agresiv, nevoia de a cuceri şi a impune cu forţa.
Lumina solară apare şi în visul celebru în care sosia este dominată de măreţia modelului - dar numai prelinsă prin nori în mii de nuanţe pentru a evoca dizolvarea, disoluţia (ca şi apa, mereu prezentă, de altfel).
Cînd sosia este alungată de la curtea clanului Takeda pluă dens. În final, cînd clanul este practic suprimat marea joacă rolul fundamental: acolo este sfărşitul lucrurilor, acolo se anihilează totul.
Simbolul central al filmului: cadavrul sosiei care pluteşte în derivă pe apa mării şi trece pe lîngă stindardul modelului.
Este de discutat mult la acest film. Poate scriem şi un articol, de ce nu?
Trailer: http://www.nipponcinema.com/trailers/kagemusha-trailer/
Like this:
Be the first to like this post.
Am zis să notez ora la care se face întuneric. Mi-am făcut planuri de plecare cu maşina proprie. Nu tren, nu avion, nu autocar. O scurtă evadare pe cont propriu deşi nu e prea indicată în această perioadă a anului. La ora 17 e deja noapte. Nu rămîne prea multă lumină. Înseamnă să conduc mai mult noaptea…
Like this:
Be the first to like this post.
Comentarii recente