Psihanaliza

Citind Evanghelia după Iuda nu se poate să nu te întrebi de ce are aşa mare trecere azi? De ce atîtea discuţii şi senzaţie în jurul ei? Că Iuda nu este vînzătorul denigrat din canonice? Cui îi pasă în fond de Iuda? În fond te-ai aştepta ca Evanghelia după Toma, mult mai bine conservată şi mai interesantă să fi ţinut fruntea. Nu a fost aşa. Cea a lui Iuda e pe toate buzele!

O explicaţie ar fi în apa la moară dată antisemiţilor. În Iuda găsim idei legate de degradarea dumnezeului evreilor, de faptul că nu este adevăratul dumnezeu, ci o căzătură! Deci neamul lui nu ar fi cel ales şi aşa mai departe. O lovitură dată sionismului? Ideilor mesianismului iudaic, salvatorul lumii etc? Foarte posibil. Interesant e că această lovitură porneşte din anumite medii ştiinţifice.

O alta explicaţie ar fi la opus. Pe fondul obsesiei de a crea religia unică – ecumenismul universal – trebuie să dispară creştinismul cu liturghia şi cristosul său.

Poate că de fapt ambele tendinţe coexistă, se împletesc, ca şi cele două principii freudiene: moartea şi viaţa.

Am tot scris şi o să mai scriu despre ce e psihanaliza. Lumea se încpăţînează cu “metodă de investigare a psihismului”. Am găsit recent definiţia asta pe un blog. Şi nu numai pe acel blog. De ce se vrea musai metodă de investigare?

Fiarte simplu. Cam toţi care vor să practice la noi habar n-au de nevroze, pentru că nu sînt medici şi nici nu au o formare (psihanalitică) completă. O să revin asupra subiectului cu formarea.

Dacă nu ai formare, dacă nu ştii ce este o nevroză, cum se manifestă şi ce să-i faci, atunci nu e bine să se ştie că psihanaliza e o metodă de tratament. Pentru aceşti mulţi psihanaliza e un fel de joc de perspicacitate care are multe în comun cu rebusul. Totul se reduce la acumularea unui bagaj de cuvinte din lexicul psihanalizei şi la aplicarea unor formule verbale asupra a tot ce te înconjoară. Rezultatul este nul pe planul clinic – cum era de aşteptat.

Aşadar, psihanaliza este o metodă de explorare a psihicului, dar ea este mai ales o metodă de tratament.

Dacă în definiţia originală a psihanalizei apare pe primul loc metodă de explorare trebuie înţeles că intenţia a fost nu să anuleze partea clinică – preocuparea de căpătîi a lui Freud, care nu era un teoretician – ci să demonstreze că ea se dezvoltă din experiment, deci are o componentă ştiinţifică riguroasă. Şi ieri, ca şi azi, mulţi au negat aspectul ştiinţific afirmînd, fără argumente, că psihanaliza s-a născut pur şi simplu din imaginaţia lui Freud dominat de nu ştiu ce complexe sociale, ideologice (poate rasiale, căci era evreu). Pentru această masă de detractori Freud insistă pe ideea de experiment, de experienţă, deci, de ştiinţă.

Românii, cum fac totul după ureche, au crezut că au găsit în această formă de exprimare ajutor şi sprijin la deficienţele lor – iată cauza pentru care psihanaliza nu mai este în principal metodă terapeutică sau dacă este nu prea e clar ce tratează ea, la noi. Voi reveni şi asupra acestui subiect.