Un act ratat la plajă

26 iunie 2015 Lasă un comentariu

La plajă observ o doamnă singură şi din vorbitul la mobil înţeleg că e măritată şi are un copil. Discută cu copilul şi îi spune: hai ca mai am doar o liniuţă şi rămîn fără. Urmează însă şi alte discuţii scurte, cu diferite alte persoane, apoi din nou cu copilul rămas acasă pe care doamna îl învaţă ce să facă pînă se întoarce ea de la plajă. Pare o mamă preocupată de datoriile sale şi totuşi… Mă întreb de ce a rămas cu o singură liniuţă? Ştiind că pleacă la plajă şi lasă copilul singur, de ce oare nu şi-a pus mobilul în priză ca să se asigure că are toate liniuţele, adică e full încărcat?

Pentru oamenii obişnuiţi această omisiune e o simplă întîmplare fără sens, pentru noi, care l-am citit pe Freud, ea are sens şi semnificaţie şi chiar poartă numele de act ratat. E vorba de o eroare de genul omisiunii care se substituie intenţiei conştiente a persoanei trădînd o alta, contrară, inconştientă. Care să fie în cazul nostru cealaltă intenţie?

Mai mult ca sigur că e vorba aici de dorinţa mamei de a-şi petrece timpul la plajă fără a fă deranjată prea tare (mult) de copil. Să-i zicem un soi de mini-vacanţă în care să stea bine mersi singură, şi să-şi vadă de ale sale – în acest caz bronzarea şi tot ritualul respectiv. Dar de ce această dorinţă trebuie să fie inconştientă şi se trădează printr-o omisiune?

Simplu, pentru că ea contravine obligaţiilor de mamă care solicită legitim tot timpul acordat copilului. Este evident că datoria de mamă domină interesul egoist. Şi de aceea dorinţa de a mai scăpa de grija copilului este refulată. Omisiunea însă o face actuală: neavînd suficientă baterie la mobil, mama este scutită de ore lungi de convorbiri plicticoase şi-l poate expedia pe cel mic fără jenă.

Sînt românii o naţie complexată?

19 aprilie 2015 4 comentarii

Interesant dialogul cu istoricul Boia despre chestiuni legate de România. Puţini au curajul să vorbească liber despre insuficienţele noastre şi mai ales cu limpezimea istoricului. Boia ne explică simplu că el vorbeşte cu onestitate şi că astfel înţelege să-i ajute pe cititori. Printre altele ne spune despre ceea ce poate gîndim cu toţi dar nu înrăznim să rostim: „Sîntem o naţie complexată pentru că am avut o istorie mică”. „Suferim de mediocritate din toate punctele de vedere”. Într-adevăr, mi se pare simptomatic în acest sens graba şi emfaza cu care prezentăm în mass-media realizările unui oarecare român plecat definitiv în urmă cu cîteva decenii ca şi cum exemplul, statistic minor, ar fi semnul talentului unei întregi naţii! De fapt, să o spunem, nu sîntem niciodată interesaţi de performanţă şi ne mulţumim placizi cu producţiile banale sau cu imitaţii ieftine…

Totuşi, să nu ne facem iluzii. Nu cred că românii sînt complexaţi pentru că au o istorie mică, minoră, fără aşteptări sau sclipiri. Massa este inertă în direcţia istoriei. Dezvoltarea societăţii comuniste la noi, la o analiză sumară arată şi defectele: neputinţa de a integra modelele cu precizie şi simţul detaliului al altor popoare. Comunismul românesc a fost foarte puţin… comunism. Inspirat din vocaţia noastră religioasă, ortodoxă, el a impus un format naţionalist care, evident, atenua impactul original al virtuţii sale internaţionaliste. Aeastă modă a preluării parţiale a modelului, a grefării lui pe tendinţele naţionale, explică, transferată în alte sectoare, eşecurile şi lansează semnale de alarmă.

În fine, mai aflăm despre o carte pe care o aşteptăm cu nerăbdare şi care poartă un titlu fascinant: Românizarea României. Voi reveni.

A scăzut credinţa la români? Sondajele incomplete conduc la concluzii eronate.

17 aprilie 2015 4 comentarii

Sondaje efectuate de firme cu pretenţii ne revelează că gradul de religiozitate a scăzut la noi, în ultimul an. Asta nu explică, desigur, de ce aproape 100% din populatie a ales recent să-şi dea copiii la clasele de religie. Dar noi sîntem obişnuiţi cu „sondajele” noastre care se fac la comandă politică şi nu ne aşteptăm ca ale „lor” să fie mai breze. Dimpotrivă!

Dar chiar şi aşa, dacă ar fi să credem ce zic manipulatorii de opinii ceva sare în ochi. 1. Faptul că, chipurile, oamenii cu studii medii sînt mai religioşi decît cei cu facultate. Cît se poate de fals – cei cu facultate sînt inhibaţi de mediul în care au studiat şi de formula socială care li se conferă, astfel că nu declară deschis că sînt religioşi. În acelaşi timp, foarte mulţi din cei cu studii superioare au o altfel de religioazitate, dacă putem spune astfel, care nu include mersul periodic la biserică, postul şi alte rituri oficiale. Sînt cei care se consideră credincioşi dar cred în ceva vag, de obicei identificat cu o „forţă” care controlează totul.

2. În al doilea rînd, nu s-a luat în discuţie mentalitatea de tip mistic sau superstiţia. Cred că cel puţin 90% din români cred în ceva care ţine de superstiţie, magie, vrăjitorie. Gîndirea lor e puternic influenţată de credinţa în ocult, în destin, în neputinţa individului de a-şi coordona viaţa. Şi această majoritate este constatată şi în mediile cu studii superioare, în aceeaşi proporţie. Am asistat personal la scene penibile petrecute de pildă în spitale, în care persoane cu studii superioare arătau încredere în semne, rituri bizare etc. care, chipurile, îi protejau. Nu insist.

În realitate, studiile nu anulează superstiţiile care nu sînt neapărat incluse la capitolul religioazitate şi, eludate, ne fac să credem că românii cu studii sînt atei sau pe acolo.

 

 

 

Categorii:Credinţe

Psihologia ţînţarului hămesit

9 aprilie 2015 2 comentarii

Dna Kovesi a aparut pe un canal stirist si ne-a vorbit foarte clar despre vointa sa de a continua chiar daca e vorba sa aresteze si 10.000 de omeni. Noi stim ca dinsa si stie, si banuim ca cifra nu e exagerata. Dar, desigur, nu ne ratoim la micii pacatosi cu ale lor magazine de tutun, dulciuri si bauturi, care fac ce fac sa o scoata la capat cu un TVA ametitor si alte mii de taxe. Noi ne gindim la marii hoti, cei care fura de la stat sau pe baza statului.

Dna K. este frapata de faptul bizar ca desi se stiu urmariti sau chiar in timpul anchetei multi continua afacerile ilegale ca si cum nimic nu s-ar intimpla. Domnia sa e de parere ca fac asta pentru ca nu se tem sau se cred inaccesibili. Poate ca da. Mai exista si o alta explicatie: psihologia tintarului hamesit. Un tintar hamesit simte de la distanta singele si presat de dorinta de infruptare intra ca intr-un fel de nebunie. Isi risca viata, pierde orice reflex de conservare si suge! Pina la epuizare…

La fel si cu domnii care au de-a face cu banul public sau care detin friiele puterii. Nici ei nu rezista tentatiei de a se infrupta si o fac cu acelasi minus de instinct de conservare ca si cum ar fi niste naufragiati pierduti pe mare si lipsiti de orice speranta de salvare.

Psihologia tintarului hamesit nu se explica prin penurie. Omul obisnuit care sufera de lipsuri isi completeaza finantele muncind mai mult sau mai putin (i)legal. Hotul cu staif este intotdeauna un expert, un sef, un cineva mare-si-tare, si foarte constient de valoarea sa. Totodata sigur ca lumea ii datoreaza ceva si ca este in dreptul lui sa se indestuleze de la lume. Psihologia superomului mare-si-tare se impleteste astfel cu cea a tintarului hamesit si da, in final, tipul psihologic de smecher cu studii pe care il vedem zilnic pe canalele TV.

 

Categorii:Societate

Politici vechi sau noi – politici

7 aprilie 2015 5 comentarii

Fermieri din Harghita se asociază pentru a crea o fabrică de lapte. Avantajul este evident: ei produc laptele şi tot ei îl prelucrează. Se exclud intermediarii şi preţurile umilitoare la achiziţii. Mai mult chiar, se asigură şi piaţa pentru că produsele vor fi vîndute local. Mulţi vorbesc despre autonomie (şi politică, se înţelege) şi avantajele ei. De fapt este politica EU care încurajează astăzi asocierea producătorilor şi le oferă chiar şi fonduri, multe nerambursabile.

Asociere a fost şi în comunism. Dar imediat după decembrie 89 s-a vîndut ideologia proprietarului singur şi toţi au dat fuga sa-şi ia pămînt sau să pună mîna pe ceva din vechile cooperative. Treaba nu a mers. Acum revenim la ce a fost, cu senzaţia că e o treabă absolut nouă şi ingenioasă generată de CE.

Dacă trăieşti o fărîmă de timp, cît o efemeridă, ai senzaţia că totul e nou şi curge în direcţia progresului. Dacă ai o viziune mai largă, observi că nimic nu-i nou, şi nici progres nu există ci doar o continuă vînzoleală de orbeţi.

Mai văd aici şi alt aspect: daca CE spune că ceva e bun, atunci e bun. Dacă altă entitate spune acelaşi lucru, dar nu e agreată, atunci e rău.

Mai departe, important e cine spune şi nu ce spune (că e bun). Concluziile se pot trage fără mare greutate: politici vechi sau noi – tot politici. În ultima instanţă contează să fii cu învingătorii.

Analiza unui act ratat – eroare de lectură

4 aprilie 2015 2 comentarii

Un articol care analizează un act ratat – o eroare de lectură în care cuvîntul nostru este înlocuit cu monstru – a fost publicat azi pe site-ul nostru de psihanaliză la adresa http://www.psihanaliza.org/act_ratat_10.html

Dacă există interes pentru acest articol şi mai ales pentru metoda ilustrată în el se poate comenta pe marginea lui aici.

Analiza actelor ratate este parte integrantă din analiză. Faptul că această metodă fără perceche este ignorată de unii nu arată decît un singur lucru: dificultatea de a învăţa să mînuieşti procedee care cer foarte mult timp şi talent ca să fie însuşite.

Un psiholog prevede limita intrării în normalitate

3 aprilie 2015 4 comentarii

Reputatul psiholog, de care personal n-am auzit, D. David, angajat într-un proiect ambiţios (şi imposibil)  – Psihologia poporului român – este citat pe Hotnews cu cîteva advertismente (sic) într-o discuţie online cu cititorii publicaţiei citate. Citez:

„generatia peste 55 de ani are un profil dominant colectivist”, „generatia intre 35-55 de ani este mixta” si „generatia tanara, sub 35 de ani, este dominant autonoma/independenta”. „Batalia majora intre mentalitatea/civilizatia colectivista vs. autonoma se da la nivelul generatiei de mijloc. Daca autonomii castiga, putem intra in normalitatea/modernitatea economica in cativa ani (3-5 ani)

Ramîn meduzat: cum aşa, trasăm limite precise între generaţii la nivel de ani? Adică, unul care, să zicem, are 55 şi ceva de ani trece la dominant-colectivist? Există oare şi o determinare şi mai precisă: de exemplu, de ordinul minutelor sau al secundelor?

Iar această înclinaţie de a pune în dreptul generaţiei tinere ştampila „autonoma/independenta” pe ce se bazează ea? Şi mai ales cum poţi asocia asemenea criterii multimilor de oameni, ca şi cum toţi ar fi făcuţi pe acelaşi calapod? Şi dacă nu sînt identici, dacă, să zicem, 30% dintre tineri sînt dependenţi total de familie şi oportunişti (in realitate procentul e mult mai mare), adică nicidecum independenţi, ce se întâmplă cu ei? Sau cu ceilalţi, independenţii – unde se situează ei, ce rol social au? Pentru că în final trebuie să cîştige „autonomii” pentru a intra în normalitate, după cum pretinde D. D. Dar ce este această „normalitate” – după ce criterii o definim? După alinierea României la standardele legislaţiei europene? După nivelul de trai? După numărul autoturismelor care circulă în Bucureşti? După gradul de alfabetizare? Şi cum poţi, în fine, stabili cu precizie limita temporală a intrării în normalitate? De unde cifrele 3-5 ani? Dar dacă sînt 8? Sau 3 fara ceva? Poate 7? Ani tereştri?

Lăsînd la o pare glumele, înţelegem ce periculos este să iei cele scrise pe bloguri şi publicaţii gen Hotnews în serios! N-ai mai face diferenţa între psihologie şi inginerie!

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

%d blogeri ca acesta: