Religiozitate la români

23 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Cîteva impresii despre religiozitatea românilor după serbarea Paştelui:

1. Românii vin să ia lumină în noaptea serbării Paştelui fără a se sinchisi de semnificaţie acestui ritual, fără a participa la slujbă. Tinerii vin cu cîteva minute înainte de miezul nopţii şi pleacă imediat, sau vin la puţin după miezul nopţii pentru a evita aglomeraţia. Sensul este desigur divertismentul: e ca un joc la care te antrenezi din distracţie dar nu durează mult.

2. Persoanele credincioase care au participat la slujbe în diferite etape ale perioadei postului mare declară că au venit pentru Fecioara Maria sau pentru cutare sfînt etc. Ele nu au deloc sentimentul că vin penru ele, pentru mîntuirea personală, pentru viaţa veşnică. Astfel ai impresia că se vine la biserica aşa cum se merge la parastas, pentru a omagia memoria cuiva plecat dintre vii.

3. Pentru ce se roagă credincioşii? Am urmarit mai multe sondaje şi am aflat că ei se roagă pentru sănătate, prosperitate, copii etc. Niciun cuvînt despre mîntuire, salvare, înviere, rai etc. Astfel că raţiunea de a fi a religiei creştine nu mai este unirea cu divinul şi mîntuirea, adică salvarea de la moarte şi viaţa veşnică. Pentru români religia este funcţională şi eficace în măsura în care le oferă ceea ce le lipseşte în viaţa de zi cu zi. Ea nu are semnificaţie soteriologică.

Concluzie: se vine la biserică pentru divertisment (în general tinerii) sau pentru eficacitate: oferta de sănătate, prosperitate, viaţă lungă etc. Impresia creştinului obişnuit este că trebuie să primească ceva, că e meritul lui, că el participă la biserică în folosul sfinţilor şi părinţilor.

Categories: Credinţe

Intelectuali între idei extreme

20 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Interesantă discuţia de aseară de la Digipedia pe marginea subiectului Ierusalim, de fapt un documentar realizat de BBC. Documentarul – primul episod – nu l-am urmărit pentru că mi s-a părut destul de prozaic (multe locuri comune), dar am urmărit o parte din discuţii. Am sesizat ceea ce sare în ochi atunci cînd intelectuali de talia unor Hurezeanu şi Pleşu se întîlnesc: intelectualii nu au o poziţie precizată vizavi de subiecte tari. Parcă s-ar teme de tonul ferm şi de da-ul răspicat. Pentru că veni vorba despre situaţia din Crimeea – nu se putea altfel – şi am ascultat opinii şi pro şi contra, egale în balanţă. Este evident că ce se întîmplă în Ucraina nu se poate reduce la o singură viziune şi de aici o singură poziţie. Situaţia este mai complexă, implică nuanţări şi dacă nu eşti din capul locului angajat pe o direcţie anume, rămîi cumva suspendat între extreme. Adică inactiv. Meditativ. Poate indispus… Ineficient. Ca un doctor care ţi-ar zice – ipotetic – boala dumitale este rea dar şi bună – rea pentru că provoacă durere, dar e bună pentru că permite organismului să se detesioneze. Şi decide să nu se amestece sau să o facă tîrziu dacă viaţa pacientului este ameninţată.

Pleşu a zis la un moment dat, pe bună dreptate, că România nu poate rămîne un simplu culoar de legături între facţiuni politice diverse, adeseori adverse, ea trebuie să aleagă, să decidă, să-şi asume o poziţie. Dar oare nu aşa se întîmplă şi cu oamenii care lucrează cu ideile, de la care restul aşteaptă soluţii şi mai ales viabile? Nu sînt şi ei culoare de legătură între idei complexe şi mai ales divergente? Cînd aleg ei?

Istoria e pusă în mişcare nu de idei ci de personaje, de indivizi teribili care manipulează idei pentru a masca un anumit temperament care împinge spre schimbare, un anumit complex de insatisfacţie sau sentiment al destinului personal care depăşeşte marginile normalităţii statistice. E nevoie de mult nerv şi mai ales egoism – de senzaţia vie că ai o misiune istorică şi mai ales una justă!!!

Orice acţiune (activitate) spre ceilalţi nu porneşte în fond decît dintr-un imens egoism pentru că în lumea vastă a seriilor nesfîrşite de contrarii tu crezi că opţiunea ta este (singura) justă, deşi e evident că este doar o opţiune. Chiar şi în psihanaliză avem un moment cînd trebuie să ne întrebăm dacă intervenţia noastră e salutară. Unii (psihanalişti) îşi asumă morga tătucului şi nu-şi bat capul cu aceste întrebări şi cu efectele. Alţii, mai prudenţi, se ascund în spatele pacientului zicînd că nu e bine să intervii direct. În fine alţii apar şi dispar din raza lui vizuală sperînd într-un miracol care se lipseşte de intervenţii artificiale, hotarîte sau calculate. Probabil că poziţia cea mai justă este să ştii dacă e nevoie de o terapie în cutare situaţie (nevroză) sau, aşa cum sugeram mai sus cu medicul-filozof, să te mulţumeşti să oferi “perspective de viaţă”…

Categories: Societate

Piaţa organelor

19 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Tot mai mult în ultima vreme aud ştiri despre transpllant de organe şi laude la adresa donatorilor mărinimoşi etc. Desigur că accentul se pune pe merit, pe pietate, pe dorinţa de a salva vieţi. Şi asta merge atît de departe încît în noile carduri id cu cip se va specifica dacă posesorul este sau nu de acord să doneze organe. sta ca să nu se mai piardă vremea cu detaliile şi formalităţile. Mai că-ţi dau lacrimile dacă nu ştii ce afaceri se fac cu organe, ce sume fabuloase se strîng din exploatarea naivităţii şi, de ce nu, a avariţiei.

Transplantul de organe (ca şi eutanasierea asistată) este una din provocările de ultimă oră a ideologiei consumului şi a efectelor ei într-o lume desacralizată axată exclusiv pe cultul banului şi al puterii. Să observăm că interesul exclusiv pentru consum face din oameni anexe ale produselor de piaţă!

Odinioară Freud cita o reclamă americană al cărei cinism nu poate să nu ne scandalizeze şi azi (motiv pentru care Freud nu a iubit niciodată America): De ce să continui să trăieşti cînd ai putea fi înmormîntat numai pentru 5 dolari?

Chiar aşa! În fond ai 5 dolari pentru înmormîntare la care se adaugă cîteva mii pe organe. O adevărată afacere care nu trebuie ratată! De aici şi pînă la piaţa organelor nu e decît un pas. Mai trebuie doar convinsă mulţimea care are desigur o oarecare inerţie la noi.

Categories: Societate

Tarele României de azi şi ieri

17 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Acum vreo două zile, într-un interviu tv, Băsescu a făcut o afirmaţie neaşteptată: România cîştigă mai mult azi din exporturi decît o făcea pe vremea lui Ceauşescu, în momentul cel mai industrializat al istoriei comuniste. Degeaba ne spunem că ne-am dezindustrializat, pretinde Băsescu, că nu mai avem economie, iată, căştigîm mai mult decît atunci. Se vehiculează şi nişte cifre care să dovedească cele spuse.

Din nefericire Băsescu uită să adauge care este gradul de fiscalizare a creşterii economice de azi, cît din PIB reprezintă ea. Ar afla cu suprindere că aici comparaţia nu mai rezistă: în economia ceauşistă PIB-ul era consolidat cu producţia industrială! În al doilea rînd e de discutat şi gradul de îndatorare a României care a crescut recent cu încă peste un miliard de euro împrumutaţie pentru… plata salariilor… care se adaugă la datoria existentă.

De ce atunci aceste demonstraţie de forţă fără ecou real? Din orgoliu, marcisism, refuzul de a accepta o realitate negativă, criticabilă, asociată cu personalitatea sa? Probabil că toate la un loc.  Mai este însă şi nevoia de a contracara mirajul comunist. După recentele sondaje care arată preferinţa majorităţii românilor pentru vechiul regim şi credinţa că atunci se trăia mai bine, s-a tas un semnal de alarmă care trebuie să dea naştere la o reacţie concertată a guvernanţilor de azi. Chiar dacă nu există argumente pro actualitate ele trebuie create. Şi dacă cifrele nu ajung, atunci se mizează pe impactul personalităţii politice, al credibilităţii ei. Pur şi simplu o declaraţie tv este, se crede, soluţia problemei.

Categories: Societate

Copii manipulaţi – adulţi debusolaţi

14 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Văd la televizor un mic reportaj acasă la o cunoscută actriţă şi familia ei – copiii – în bucătărie. Ea găteşte ceva special pentru Paşte. Ce mă frapează este relaţia bizară stabilită între mamă şi copiii ei mici. Mai precis faptul că distracţia din bucătărie – aşa cum o denumeşte comentatorul tv – o amuză numai pe mamă, care se agită şi face tot felul de pozne, dar nu şi pe copii. Şi pentru că ei nu sunt deloc implicaţi în prepararea hranei, trebuie să fie: mama face eforturi disperate, chiar comice, să-i bine dispună, să-i atragă, să-i determine să aibă o reacţie umană la ceea ce crede ea că este un moment special din viaţă. Copii rămîn practic absenţi, poate chiar apatici, oricum indiferenţi.

Am văzut în multe case această tendinţă a părinţilor de a-şi forţa copiii mici să reacţioneze prompt la diferite situaţii sau momente de viaţă cum ar fi vizita unei rude. Copiii nu sunt interesaţi în mod spontan şi atunci intervin părinţii cu tot felul de comicării, sau cu îndemnuri şi sugestii directe: Vai ce ne bucurăm noi că a venit cutare sau uite ce frumos arate cutare etc. Ei modifică astfel starea emoţională a copiilor în mod ilegitim, îi forţează să simtă ca ei (părinţii) şi să-şi falsifice interioritatea.

Rezultatul este că ulterior, în viaţă, copilul manipulat psihic de părinţii prea activi şi autoritari nu dezvoltă propria iniţiativă, propria personalitate, în fond. Este un adult nesigur pe ce simte şi aşteaptă de la alţii să i se dicteze ce trebuie să simtă, cum trebuie să reacţioneze. Este un om regulilor stricte în căutare de ghizi de conduită.

Şi cînd te gîndeşti că reportajul se dorea un exemplu de familie fericită! Oare unde ne sunt psihologii?

Categories: Societate

Românii vor înapoi comunismul?

10 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Într-un sondaj-studiu recent 2/3 din romăni l-ar vota pe Ceauşescu. 70% au spus că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Majoritatea crede de altfel că trăiau mai bine înainte de 89.
Comentariile ca de obicei răutăcioase vorbesc despre dragostea de comunism sau de nostalgia comunismului. Deci un soi de oarbă adeziune la o ideologie absurdă care s-a dovedit parţial inefectivă. Problema este de fapt de altă factură: e vorba de stilul de viaţă şi nu de comunism.  Stilul de viaţă relaxat, la pas, fără mizeriile zilnice induse din afară, fără mizeriile politice induse de lupta pentru putere a politicienilor noştri, fără greaţa zilnică etc. Iată ce le lipseşte românilor.

Românii ar fi căştigat atunci mai puţin – e opinia celor intervievaţi. Comentariile ne oferă însă statistica numărului mare de maşini din Bucureşti, azi. Adică, altfel spus, românii trăiesc azi mai bine. Nu e adevărat. Singurul lucru diferit este că acum găseşti produsele pe care le doreşti. magazinele sînt pline. Problema este dacă le poţi cumpăra!!!

 

Categories: Societate

Economia dependenţei

8 aprilie 2014 Scrie un comentariu

Microsoft Windows a oprit asistenţa tehnică la XP, deci nu mai sînt nici actualizări. Mare seism pentru România, adică pentru calculatoarele care rulează prin instituţii. După opinia unora ele sînt expuse atacurilor iar informaţiile private pot fi furate uşor de şmecheri, online. De ce toate astea? Pentru că guvernul nu a mai alocat acele zeci sau sute de milioane pentru licenţe.
Aici ne vedem slăbiciunile: dacă lucrezi cu calculatoare şi depinzi de ele, ceea ce se înîmplă şi la marii utilizatori, atunci trebuie să plăteşti permanent sume uriaşe ca să fii, tehnic, ţinut la zi. Dacă nu, atunci eşti expus bandiţilor online! Aşa că plăteşti sau o păţeşti!

Ştiu ce o să spui: e normal, ai cumpărat produsul cutare, acum trebuie actualizat etc. plăteşte!

Problema este cum ne imaginăm noi economia occidentului şi cum funcţionează ea de fapt. Ai la o extremă beneficiul – un calculator performant etc. – la cealaltă, pericolul – e performant dar nu super-performant, e vulnerabil. Tradusă în termeni psihologici formula ar suna aşa: plăteşti ca să te simţi bine – nu mai plăteşti, eşti cuprins de griji. Ce vreau să zic este că economia occidentală este bazată esenţial pe ideea de dependenţă, mai precis pe crearea forţată de dependenţă. Este ca şi cu alcoolisml, cu alcoolicul care depinde de băutura zilnică, altfel are sevraj. Dependenţa este calculată psihologic şi indusă prin mijloace mediatice.

Nicăieri nu am studiat economia occidentală analizată pe aceste coordonate. Sistemul se apără pentru că e vulnerabil din punct de vedere etic. Chiar dacă termenul nu mai sperie pe nimeni, nu vrem să fim cotaţi bandiţi şi atunci edulcorăm adevărul adică vorbim de profit şi ne justificăm prin silogisme care să susţină logica imediată a profitului. Vrem să arătăm chiar cu preţul falsificării datelor ştiinţifice că profitul sau manifestări naturale care duc simbolic la el sînt în ordinea firescului!!!

Prima fază în derularea economiei de tip occidental este impunerea necesităţii (şi aici intervin, cum am zis factorii cei mai diverşi, pînă la presiune politică), nici vorbă de cerere şi ofertă. A doua este crearea dependenţei, iar a treia controlul mediatic al dependenţei care trebuie fixată şi prelungită la infinit.

Ironia este că lumea vorbeşte de libertate şi arată cu degetul spre Occident. Dar cum poate fi liber un om care este prins în reţeaua de forţe a economiei dependenţei? Cum poate fi un om liber ameninţat de şomaj, de spectrul recesiunii cînd el este forţat să cumpere ca să consume şi depinde de ceea ce consumă? Adică basculează între satisfacţie şi angoasă dar nu este capabil să se extragă durabil, prin sine însuşi, din atmosfera de ameninţare continuă indusă mediatic?

Categories: Societate
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: