Este Europa ameninţată?

10 ianuarie 2015 Scrie un comentariu

Este Europa ameninţată de revoluţia islamică? Trebuie să admitem că există aici o problemă, în primul rînd pentru că foarte mulţi oameni de religie islamică sînt partenerii noştri. Majoritatea paşnici. Unii ţin însă la integralismul religiei lor şi cred că trebuie luaţi în serios. Chiar dacă sîntem declarat laici nu avem voie – conform legii şi bunului simţ – să-i condamnăm pe oamenii care cred numai pentru că cred, aşa cum cred ei, uneri naiv, alteori martiric. Prezenţa islamicilor la noi – şi nu insist pe această temă – este un fapt. Nu-l putem eluda, şi în virtutea acestui fapt şi a valorilor umainiste pe care le îmbrăţişăm cred că trebuie să adoptăm o atitudine conciliantă şi tolerantă. Asta e singura cale spre înţelegere şi stopare a ameninţărilor cu intervenţii sîngeroase.

Desigur că un alt aspect al problemei este ameninţarea Islamului de către Occident. Am observat că nimeni nu priveşte şi din acest unghi. Noi înţelegem că civilizaţia noastră modernă este superioară ca indice de umanism şi încercăm să impunem reperele noastre altora care nu aderă la ea. Şi o facem adeseori brutal. Trebuie să ne aşteptăm la reacţii de respingere care pot fi şi ele brutale.

În fine, conflictele milenare dintre anumite state cu revendicări reigioase şi/sau politice au inflamat întotdeauna Europa. Pentru că nici noi sîntem echilibraţi, lămuriţi, pacificaţi. Nu trebuie să adaug mai mult aici. Trebuie să spun doar că o viziune clară asupra acestor conflicte trebuie să ne facă să luăm decizii înţelepte şi asta include, evident, dialogul şi compromisul.

Uneori am sentimentul că civilizaţiei laice îi liseşte ceva esenţial. Morala noastră include multe aspecte benefice dar are multe lipsuri, de exemplu, limitarea responsabilităţii umane la exerciţiul arid al legislaţiei, la afimarea drepturilor individului, care nu sînt însă mereu respectate (în special în ţările foste comuniste). La popoarele religioase umanitarismul este o stare de fapt decurgînd din relaţia indivizilor şi a comunităţii cu fiinţa supremă. De asemenea, imaginea socială a individului este stabilită în funcţie de norme religioase care sînt adeseori proiecţia unor cutume care ţin de necesitatea adaptării la condiţii specifice diverse. Poate că aceste norme obosesc uneori dar ele sînt garantate de sentimentul religios şi nu pot fi modificate sau respinse fără a pune în discuţie însuşi fundamentul religiei.

Omul laic, cred, trebuie să fie o continuitate şi nu o ruptură. El nu trebuie să reinventeze lumea fără Dumnezeu, ca să demonstreze că se poate, ci să includă pe Dumnezeu în lume, într-o formă actualizată, aşa cum propunea, de exemple, Carl G. Jung cu a sa teologie raţională! Fără Dumnezeu nu există metafizică! Fără metafizică rămîne omul plat, unidimensional, redus la biologia sa precară!

Dumnezeu îi redă omului demnitatea furată de biologie, de asemănarea cu maimuţa…

Categories: Societate

Haiducii – ce erau ei?

3 ianuarie 2015 Scrie un comentariu

Concepţia marxistă despre societatea stratificată şi exploatarea maselor populare trăieşte încă la TV. Aflăm astfel că haiducii erau unii care trăiau în păduri şi îi atacau pe bogaţii care îi exploatau pe săraci, ca să le ia banii. Apoi mergeau în sate şi-i împărţeau la săraci. O istorie marxificată şi care evident nu este adevărata. Ea explică însă de ce haiducii erau iubiţi de regimul comunist (certat cu clasa exploatatorilor) şi chiar cîntaţi prin baladele trupelor noastre rock.

Categories: Societate

A doua venire a lui Freud?

30 decembrie 2014 Scrie un comentariu

The second Coming of Sigmund Freud este titlul unui articol din Discover Magazine. Are subtitlul sugestiv: Just as the old psychoanalyst seemed destined for history’s trash heap, neuroscientists are resurrecting his most defining insights.

http://discovermagazine.com/2014/april/14-the-second-coming-of-sigmund-freud

Iata un subiect incitant daca ne amintim ca Freud nu e iubit deloc in America.

Sper sa avem cit de repede un rezumat al articolului in limba romana. Pina atunci, cei care stiti engleza, cititi-l la adresa de mai sus.

Preşedintele absent la actualitate

22 decembrie 2014 Scrie un comentariu

Unde excelează Iohannis? Să observăm că agenda lui nu aduce pe fond nimic nou: întărirea instituţiilor, lupta anti-corupţie, plan de ţară şi stabilirea unor calendare (nu ştim exact pe ce). Şi totuşi unde excelează preşedintele? Cînd repetă variaţiunile pe lucrul bine făcut (deşi nu ştim ce lucru, cine să-l facă bine etc.) şi, mai nou, cînd subliniază că aderarea Rep. Moldova este un proiect naţional (pentru noi, românii). Adică a devenit mai Ponta decît Ponta. Ponta îi reproşa că habar nu are ce se întîmplă în Republică iar el (preşedintele) ne arată că este foarte ba chiar ultra preocupat de destinul european al Republicii!!!

Omisiunile celorlalţi, contracandidat sau ex-preşedinte, sînt şi ale sale: nimic despre un proiect solid de eradicare a sărăciei agravate pe zi ce trece în România.

Curuios este că votanţii lui îl văd pe Iohannis ca pe salvatorul care crează locuri de muncă! Desigur că nu e treaba preşedintelui (sau nu numai a preşedintelui) – totuşi, opţiunea alegătorilor ignoranţi demonstrează un lucru, şi anume că nimănui nu-i pasă de integrare, proiect de ţară, securitate, aderarea Moldovei etc. Adică de actualul program al preşedintelui. Oare el a sesizat el acest lucru atît de evident? Mă tem că nu. Rob al zicerilor laconice, preşedintele rămîne repetent la capitolul actualitate. Adică la ceea ce doare mai tare.

Categories: Rutine şi rutinaţi

Democraţia, un plus cu multe minusuri

19 decembrie 2014 Scrie un comentariu

steag25 de ani de la decembrie 89 îi obligă pe unii să facă bilanţuri. Cuvîntul care revine des este “democraţie”, şi, evident, avantajul ei în faţa comunismului. Mulţi uită că noi nu am cunoscut comunismul ci versiunea lui naţionalistă, care nu mai era comunism ci un cult al personalităţii extins pînă la demenţă. Ceva inspirat din tradiţiile ţărilor asiatice şi care nouă ni se potriveşte ca o mănuşă. Dar am revăzut tendinţa de a reveni rapid la acest moment şi în viaţa noastră democratică, cînd PSD se remarca prin propaganda electorală regizată pe stadion. Ni s-a spus atunci că este a la americani – dar noi aveam altă percepţie asupra acestui procedeu, ceea ce demonta credinţa în buna intenţie.

Ce să zic la 25 de ani de la căderea regimului Ceauşescu? În primul rînd că ne-am pripit cu entuziasmul. Căderea regimului nu a fost startul unei noi ere. Nici azi nu avem această nouă eră. Să ne înţelegem, dacă lăudăm progresul în lupta împotriva corupţiei, ăsta nu e un plus ci un must-have în contextual unei societăţi profund corupte, la fel cum ieşit din spital, după o boală grea, trebuie să te pregăteşti pentru noi replici sau pentru efectele nocive ale tratamentului…

Digi 24 subtitra azi: democraţia un plus cu multe minusuri.

Recunosc că nu înţeleg această propoziţie. Nu înţeleg cum plusul poate avea multe minusuri, atunci cînd este plus. Sînt şi îngrijorat, pentru că mă întreb oare cîte minusuri şi, mai ales, mulţimea minusurilor nu desfiinţează de fapt plusul?

După părerea mea nu avem motive să sperăm sau să ne întoarcem la trecut. Nici una, nici alta. Trecutul este prea aproape şi prea nociv. Speranţa nu are însă o bază chiar dacă se împleteşte cu convingerea că aderarea României la UE şi alianţa nord-atlantică este alfa şi omega. Nu este. Şi viitorul o va arăta. Societatea atomizată de interesele materiale, de lupta pentru subzistenţă şi fără un simbol al răului pe care să-l stigmatizeze şi care să o concerteze este poate doar o masă de manevră la dispoziţia televiziunilor comerciale şi a politicii electorale care promit premii şi cîştiguri bingo. Şi asta pe fondul ideologiei consumiste care face ca orice năzuinţă umană să devină un produs de consum la preţuri cu sau fără tva.

Categories: Societate

Există generaţia Facebook?

16 decembrie 2014 Scrie un comentariu

Auzim mereu vorbindu-se de generaţia Facebook. Există aşa ceva? De multe ori această entitate este comparată cu cea a drecreţeilor sau a celor care s-au născut la revoluţie. Sînt acestea generaţii? Facebook este o reţea de comunicare – poate ea fi semnul distinctive al unei generaţii? Adică o generaţie se poate defini unic numai prin modalitatea de comunicare? Absurd.

De ce atunci expresia generaţia Facebook? Nu am înţeles de ce decît din momentul în care Facebook a fost asociat pe faţă cu beneficiile societăţii capitaliste, axate pe producţie (tehnologie) şi consum. O societate considerată superioară şi de dorit în raport cu o alta, care a căzut în uitare, care s-a depreciate, după unii, cea comunistă. Comunismul s-a deteriorat prin dictaturile pe care le-a făcut posibile, prin negarea personalităţii umane şi sărăcie materială. Capitalismul este factorul de progres material şi de afirmare a personalităţii. Facebook devine în acest sens un marker de emancipare… pentru că este un fenomen al capitalismului.

În realitate, Facebook nu este un marker – faptul de a comunica digital şi a face schimb de poze nu poate fi o trăsătură definitorie a unui tip de societate. Dar, repet, fiind asociat cu capitalismul îşi asumă automat calităţile acestuia – inclusiv democraţia.

Ceea ce este de dorit pentru societatea modernă, prosperitatea capitalistă după unii, atrage în sfera sa de semnificaţii fierbinţi şi alte fenomene cum este Facebook. Şi astfel, fără a fi în sine ceva semnificativ, Facebook dă numele unei generaţii.

Categories: Rutine şi rutinaţi

Pleşu şi visele

12 noiembrie 2014 Scrie un comentariu

În ultima vreme nu prea ne-am mai ocupat de psihanaliză. Ca şi la TV, politica face banii şi ratingul. Restul e fum.

Nu, noi nu ne-am ocupat de psihanaliză pentru că ea nu există deloc în peisajul cultural bucureştean. Apoi comentariile noastre politice au multe din psihanaliză, chiar dacă diluate. Dar iată că ni se oferă prilejul să revenim la psihanaliză după un citat al lui Andrei Pleşu care ne intrigă:

Nu stiu din ce era facut psihismul acestor oameni, ca aveau o asemenea turmentare nocturna. Nu e chiar la indemana. Imi vine sa spun ca si le si induceau. Daca pret de cateva decenii nu te ocupi decat de mitologie, de simbolistica, de arhetipuri, de analiza si de viziuni… le si visezi! Visezi lucruri de care te ocupi!”. Este vorba de o părere expusă la o dezbatere despre Cartea roşie a lui Jung.

Nu cred că e mult se spus aici. Pleşu confundă marfa cu ambalajul sau, ca să fiu mai precis, conţinutul manifest cu cel latent. Să explic: dacă cineva visează vrăbii nu înseamnă că e pasionat de zburătoare, eventual un specialist în domeniu. Adică subiectul viselor noastre (conţinutul latent) nu este dictat de preocupările zile. Numai conţinutul manifest, ambalajul visului, este format din preocupările recente. Această precizare este aproape inutilă dacă ne gîndim că teoria viselor este bine cunoscută şi asimilată cultural (se învaţă la licee, pe la ei, prin occident).

Pleşu habar nu are despre relaţia vis latent – vis manifest, şi cum este el obişnuit să-şi dea cu presupul despre practic orice – e o manie la români!!! – se face de ocară lansînd ipoteze despre vise. Cu atît mai mult cu cît încearcă să ne convingă că “turmentarea nocturnă” ţine de o anumită constituţie a psihicului!!! Că nu e la îndemînă. Că visele cu subiect mitologic, de exemplu, sînt autoinduse!!!!

Admit că Pleşu nu este neapărat adeptul teoriilor psihanalitice – Freud sau Jung. Că are propria sa teorie şi că o susţine pe aceasta. Din nefericire nu ne-a vorbit despre ea ci s-a exprimat public cu ocazia recenzării unei cărţi publicate de Carl Jung, ca şi cum ar şti ceva despre acest subiect. Totuşi, contextul ne face să credem că ea, teoria lui Pleşu, este pur şi simplu un punct de vedere profan, că, în fond, ea nu există.

Am mai scris despre erorile de apreciere la adresa lui Jung ale lui Pleşu. Nu am publicat din oarecare jenă pentru stîngăciile e neiertat ale unui intelectual de calibrul lui Pleşu. Totuşi poate că vom reveni cu alte date care să ne lămurească cum şi unde greşeşte el.

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: