Cîteva cuvinte despre psihologia votantului

25 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Scandalul cu ofiţerul acoperit, procesele de corupţie din PSD nu au micşorat numărul votanţilor care îl preferă pe Ponta. La prima vedere ne-ar putea surprinde acest lucru. Totuşi el e explicabil. O să ofer cîteva sugestii de explicare:

1. Votanţii sînt convinşi că întreaga afacere este regizată de preşedinte cu intenţia de a-l minimaliza pe Ponta. Preşedintele şi-a exprimat deschis opţiunea politică şi asta l-a demascat, ca să zic astfel. În plus, nu este agreat de majoritatea votanţilor. Pe acest fond, Ponta nu poate fi declasat

2. Iohannis este şi el subiect de dispute pe fond juridic. Este ca şi cum am spune: uite, nici el nu este curat. Iohannis nu poate fi un contracandidat credibil dacă este în curs un proces care nu s-a finalizat. Pregătirea în pripă a candidaturii lui este o problemă insolubilă.

3. Psihologia votantului. Nu cred că putem avea o schimbare radicală în opţiuni fiindcă psihologia votantului impune continuitate. Votantul nu poate admite că greşte alegîndu-l pe Ponta. A accepta înseamnă a trăi un sentiment de inadecvare pentru că nu a ales bine. Or votantul nostru este un mic general care nu poate greşi. Dacă totuşi greşeşte preferă să ascundă asta, să uite, să nege sau să explice prin cauze din afara lui. Dacă simte că greşeşte preferă să continue pe aceeaşi direcţie convingîndu-se singur că a ales corect.

Aş fi tentat să încerc o analiză a sentimentului de inadecvare. Eu îl leg de narcisism, de faptul indiscutabil că românii sînt înclinaţi spre supraevaluarea personalităţii lor. Colectiv sau individual. Această supraevaluare sterilă merge mînă în mînă cu un sentiment de inferioritate şi auto-ironie atunci cînd se compară cu alte neamuri, cu germanii de exemplu. Această supraevaluare fără măsură explică evident certitudinea că nu pot greşi sau, altfel spus, neputinţa de a admite că greşesc.

În schimb, auto-ironia este devastatoare şi nu prezintă niciun moment de auto-analiză atentă şi fără părtinire.

La nivel colectiv, autoevaluarea produce o sudare a grupului social – în speţă a votanţilor cu alesul. De aceea în discuţiile obişnuite ai impresia că votantul este el însuşi alesul pentru că ripostează agresiv – ca expus criticii – atunci cînd i se sugerează că greşeşte. Exclamaţii de genul: noi am învins (cînd este evident că votantul nu a dobîndit nimic prin confirmarea alegerii lui) îşi au explicaţia în sudarea grupului dominat de supraevaluare!

Sînt foarte multe de spus aici – poate, într-o postare ulterioară.

 

Categories: Societate

Justiţia candidatul suprem

21 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Cum bine recunoştea jurnalistul Tudor Popescu principalul candidat la alegere este azi Justiţia. Show-rile ei electorale ne-au lăsat cu gura căscată. Desigur că ne întrebăm şi noi de ce a aşteptat atît ca să- i ia la rost pe marii corupţi din fruntea guvernului: Hrebenciuc, Şova? Sperăm şi Ponta! De ce tocmai acum? Dar sigur că momentul nu umbreşte performanţele ei reale.

Un guvern mafiot care, aşa cum arătam şi cu alte ocazii, are propriile sale interese şi nu se sinchiseşte decît de ele, este ceea ce poate fi mai vicios.  O tradiţie a trecutului comunisto-securist care nu se lasă dezrădăcinată. Justiţia învinge chiar dacă prea tîrziu şi poate unilateral – aşteptăm efecte şi în taberele adverse.

În rest, Ponta în Spania (mă întreb pe banii cui?) îşi face reclamă electorală în timp ce publicul îl huiduie! Cum nu sînt locuri de muncă, zice el, avem 17000 chiar acum? La replica mulţimii că salariile sînt mizerabile şi că nimeni nu poate trăi cu atît de puţin Ponta exclamă cinic: va trebui să le mărim! Episodul ne învaţă ceva: atunci cînd nu sînt amăgiţi cu pomeni electorale, românii au simţ critic şi nerv. Şi asta merită reţinut şi adăugat la articolul meu anterior. Nu este doar pragmatismul care se mulţumeşte chiar şi cu puţin ci şi reacţia virulentă.

 

Categories: Societate

Despre votul dat pe oferte electorale

19 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Deseori m-am întrebat cum aş explica faptul iritant că românii votează pe promisiuni de ultima oră, gen mărirea salariului minim cu cîţiva lei – sau pe oferte electorale ca ghiozdane şcolare, mici şi bere? Sigur că prima reacţie e să zici lipsa maturităţii politice. De unde să aibă românii experienţă poltică de vreme ce ai au stat plecaţi şi mulţumiţi (oportunişti) într-un regim auster şi stupid? Lipsa experienţei este un fapt. Ea poate fi acuzată nu numai la mase dar şi la lideri. Nici ei nu au avut cînd şi unde să se formeze. Politicienii noştri au două mari motivaţii – una ţine de interesul material iar a doua de reacţie viscerală. Perioada lungă de polemică neproductivă (ca să folosesc un eufemism) dintre Ponta şi preşedinte este o ilustrare a lipsei  exeperienţei politice a liderilor.

Revenind la mase am înţeles că uşurinţa de a oferi votul pe cîteva avantaje minore de ultimă oară are şi o raţiune practică. În realitate, fiecare români ştie că după alegeri se alege praful, că marilor probleme ale ţării nu sînt solubile, că nivelul de trai nu va creşete, că economia va stagna sau va merge în jos etc. Cum ştie acest lucru? Să zicem din fler. Nu e vorba de o analză pertinentă a faptelor şi istoriei noastre politice recente. Pur şi simplu românii ştiu un lucru şi sigur: nimic nou nu aduce viitorul guvern sau preşedinte. Dacă ei aacceptă darul electoral pentru vot este pentru că sînt pragmatici. E drept că pragmatismul ăsta nu are ecou în viitor. Dar oricum, chiar dacă nu ar vota pe nimeni sau ar vota cu opoziţia nu ar obţine nimic pe deasupra. Românul este adeptul zialei ce-i în mînă nu-i minciună. O bere, cîţiva mici electorală, ghiozdane pentru copii sau rechizite sînt mai mult decît nimic. Românul îşi vinde votul pe justa sa valoare.

Ca să conchid, lipsa experienţei politice, inerţia noului şi pragmatismul românesc explică vînzarea voturilor pe nimic. Las la o parte evident persoanele care nu votează deloc din motive de dezinteres politic. Deşi şi aici putem găsi, pe lîngă ideea certă că cel mai bine te descurci de unul singur, o mare doză de pragmatism: de ce să te mai oboseşti cînd totul este degeaba?!

Categories: Societate

Un nou model de ţară?

17 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Citesc o reclamă pe Facebook pro Iohannis: este timpul pentru un nou model de politică şi un nou model de ţară. Şi mă întreb: păi iar model de politică? N-am avut atîtea: monarhie, communism, democraţie nord-atlantică?! Ce să mai zic de nou model de ţară? Problema nu este cît de nou este modelul ci lucrarea, adîncimea la care sîntem capabili să ajungem. Lucrurile esenţiale nu au fost prinse încă decît formal în noile modele. Am fi vrut nu noi începuturi, că nu mai e nici răbdare şi nici interes pentru ele, ci constanţă şi eficienţă. Permanenţă. Ca să laşi urme durabile trebuie să ai temperamentul apei care picură milenii pe aceeaşi piatră pînă o străpunge.

Poate că această reclamă nu-l reprezintă pe Iohannis, nu este rodul gîndiri lui ci al oamenilor din jur care îi construiesc campania. E posibil. Totuşi nu am altă imagine a intenţiilor sale decît această publicitate stîngace. Care nu mă invită la urne în favoarea lui.

Categories: Rutine şi rutinaţi

Reacţia de bagatelizare – confuzia dintre pueril şi matur

16 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Recentul scandal în jurul activităţii lui Ponta în serviciul securităţii ne-a adus şi un mod de reacţie a numitului pe care îl numim bagatelizare. Pe ecranele TV primul ministru ne povesteşte de fiul lui care l-ar fi întrebat dacă a fost spion găsind că această meserie este foarte “cool”. Probabil că asta, în viziunea lui Ponta, ar trebui să fie reacţia alegătorilor: nu ne displace, ni se pare chiar “tare”! Totuşi ingeniosul domn uită ceva important: vîrsta. Ţi se poate părea “tare” ca viitorul preşedinte să fi fost agent al securităţi cînd ai vîrsta copilului, cînd eşti imatur. Cînd eşti adult şi votezi lucrurile se schimbă.

Cum am zis, securitatea nu are o imagine pozitivă la români pentru istoria neagră a acestui corp profesional.

Categories: Societate

Ponta sub acoperire, mai puţin credibil?

14 octombrie 2014 Scrie un comentariu

Dat în vileag de preşedinte că ar fi lucrat în securitate, Ponta mai este credibil politic? Preşedintele crede că a fi lucrat în securitate nu este un lucru de ruşine într-o Românie democratică. Poate că da. Totuşi rămîne tradiţia etică: românul nu a iubit niciodată securitatea. Şi în afara de susţinătorii ei notabili dintre politicieni, românii au experienţă nefericită cu Secu. Ce am fi spus în decembrie 89 dacă candidatul la funcţia supremă în stat ar fi fost securist? Deci e vorba de această tradiţie şi experienţă nefastă cu un serviciu aservit puterii a cărui principală misiune a fost intimidarea oponenţilor. Un peşedinte securist, ni se spune, înseamnă şi decredibilizare externă. De asta nu sînt sigur. Poate formal. Importanţa României ca membru al UE nu stă în gradul de purificare ideologică sau politică, ci în modul în care ne facem cuminţi temele.

Nu cred că Ponta devine necredibil pentru că a lucrat ca ofiţer sub acoperire. Deşi înţeleg că există o lege care împiedică aceşti funcţionari să aceeadă la funcţii cheie (sau ar trebui să existe). Dar nimeni nu a precizat clar care e legea, cum se aplică la speţă etc. E un vuet prin tîrg dar nimic distinct. Ca de obicei, mai mult zvonuri, se spune că şi tot aşa… fără o definire clară a subiectului.

Ca să închei, Ponta nu este credibil din alte motive. Pentru “tratatul” semnat cu Băsescu într-un moment tare nepotrivit. Pentru bîlbîielile şi măsurile populiste dar toxice pentru economia României. Pentru lipsa de fair play cu amicii de alianţă pe care i-a expediat sec şi fără replică: în fond, nu Ponta trebuia să candideze, ci colegul său liberal. Aşa a fost stabilit. Iar eu sînt din aceia care nu cred că politica este o jucărie şi că lipsa de cuvînt, de angajament şi fair play este neapărat conduita firească a politicianului.

Suma defectelor sale morale plus cea a erorilor la guvernare mă determină să cred că Ponta, securist sau nu, nu are ce căuta nici măcar în guvern!

Categories: Societate

Iluzia de a crede că ţi se dă ceva

7 octombrie 2014 Scrie un comentariu

De la 1 noiembrie tinerii au acces la un nou program de creditare: prima maşină. Wow! Pe cînd primul moş crăciun etc.? E absurd. In ajun de alegeri se dau şi se tot dau cadouri electorale care în fond sînt nişte capcane. Nişte iluzii. Chair şi cu ajutorul statului – prin creditare – maşina, fie ea şi prima, trebuie plătită. De unde? Întrebarea mea ascunde adevărata problemaă: nu există locuri de muncă şi avem o rată a şomajului la tineri inimaginabilă. Aşa că dacă părinţii nu pun mîna, prima maşină este o promisiune fără acoperire.

Dar nu sîntem naivi să credem că guvernanţii angajaţi pînă peste cap în alegeri bat cîmpii cu acest program. De fapt nici nu trebuie să fie accesat, altfel spus să fie util. În realitate importantă este iluzia de a crede că ţi se dă ceva de către un guvern de oameni inimoşi înainte de a vota. Trebuie să-i vedem pe aceşti oameni în cilori cu nuanţe roz. Oferta este un trăgaci care declanşează iluzia şi controlează mintea fără discernămînt.

În fine, este la fel de evident că dacă nu i-am vota pe actualii (pemtru că sîntem lucizi) nu am avea o soluţie mai bună. Noi votăm an de an aceleaşi persoane care se rotesc, se asociază, se tamponează, se relansează (sau cum se spune azi, hilar, se reinventează). Trăim într-un univers politic închis, lipsit de vînă, imaginaţie creatoare şi voinţă. Un univers static într-o lume care se vrea permanent dinamică. Aşa că orice am vota este egal: nimic nou sub soare!

Şi te întrebi de ce mai e nevoie de oferte pre-electorale? Ele se adresează celor care cred că cutare candidat s-a schimbat în 4 ani sau că asociaţia în care s-a integrat recent l-a schimbat sau este ea însăşi o promisiune. Există şi astfel de alegători, pripiţi, naivi, pe care însă nu-i condamnăm. Cum zicea Cioran: iluzia e permisă.

Poate o să vorbesc mai mult despre nevoia de iluzie şi eficienţa ei pentru viaţa psihică dacă o să văd interes pentru acest subiect.

 

 

Categories: Societate
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: